A fost mama mea la mine o perioada mai lunga, sa ma ajute cu pruncul abia nascut si, ce sa zic, a fost un vis frumos ca am putut primi ajutor (desi, inainte sa nasc, ma bateam cu pumnii in piept ca nu e nevoie de niciun ajutor, caci de! au mai crescut oamenii copii in doi).
In schimb foarte des am auzit fraza: “Gata, acum ea e cea mai importanta! Nimic nu mai conteaza la fel de mult ca ea.”. Pe fond de oboseala, cumva tot intra aceasta fraza in subconstient, fara sa o diger, fara sa o perpelesc… pana intr-o zi cand m-am trezit cumva socata ca o afirmam si eu.
Am intrebat si alte mame ce parere au… si mi-au confirmat ca asa e. Dar, cumva, ceva din mine nu imi dadea pace si intuitia imi murmura ca e fals. Nu are cum sa fie asa.
Pentru ca mie mi se pare ca cel mai important ramane barbatul meu, tatal copilului meu, nucleul nostru ce l-am format, ramane relatia noastra ce merita intretinuta si mentinuta (uneori cu sudoare, la propriu si la figurat).
Da, daca plange copilul si barbatul vrea ciorba pe masa, evident ca e mai important sa te ocupi de prunc. Daca barbatul vrea sa se cocoate pe varful muntelui si sa se dea la vale cu schiurile si bebe are doua saptamani, ramai cu puiul de om unde ii e mai bine, cald si confortabil, in loc sa te apuci de gimnastica cu el prin statiuni de ski. Da, la nevoi primordiale, copilul ajunge instant pe primul loc, e normal. Ehe, oricum hormonii ce te controleaza ca pe o masinarie cu telecomanda nu te-ar lasa sa faci altcumva!
Insa, mi se pare absolut esential ca femeia sa isi pastreze barbatul in prim-plan, cu o vorba buna, cu o incurajare, cu un pranz la pachet, cu putin (macar cateva franturi) de timp dedicate activitatilor pe care le faceati cu drag inainte. Da, e greu, cand esti nedormita, cu parul valvoi, cu buzele uscate ca ai uitat sa bei si apa in ultimele ore de oracait… dar e atat de greu si pentru ei, barbatii. Deodata sunt dati la o parte, atentia pentru ei nu prea mai exista, uneori poate nicio privire prietenoasa (sau chiar deloc, caci ochii sunt pe puiul de om acapator), tot ce fac nu fac bine (sau asa ni se pare noua), ne mai descarcam pe ei si degeaba, cand de fapt sunt doar avalansele de hormoni dezlantuiti din gradina zoologica interna, mai sunt si despartiti de ceea ce a condus la crearea unui copil (nu ii spun numele, ca rosesc)… pentru multe saptamani si lista poate continua in volume multiple ca Harry Potter.
Cand nucleul nu e unit, cand samburele nu este intact, atunci intreaga constructie este subreda. Copiii resimt acest lucru si, cu cat copiii sunt pusi pe primul loc si barbatul dat la o parte, cu atat e mai riscant ca tocmai centrul sa fie afectat. Sunt deja milioane de copii, in lumea asta mare, care sufera din cauza despartirilor si a divortului parintilor, deseori pentru ca nu s-a pastrat tocmai acel miez. Si la ce a folosit sa fie copilul pe primul loc daca se ajunge in aceste noduri gaunoase, care de fapt tot pe copil il afecteaza cel mai mult?
Asta e umila mea parere, poate sunt departe de adevar… cine stie! Dar pentru mine barbatul va ramane pe primul loc, iar in citadela acestei iubiri ne vom creste copiii. Caci, prin iubirea oferita si vazuta in casa, ei vor invata, la randul lor, sa pretuiasca iubirea si o familie unita.
“Copiii n-au stiut niciodata sa isi asculte parintii,
dar au reusit intotdeuna sa ii imite.”
James Arthur Baldwin