…ca sa ne batem capul prea mult cu diete, riduri, geometria corpului si parerea altora despre noi. Mai degraba sa surprindem fericirea in momente marunte, sa ne admiram in oglinda, exact asa cum suntem, si sa invatam sa ne iubim… centimetru cu centimetru.
…ca sa zicem copiilor de prea multe ori “nu asa”, “nu acolo”, “nu desena pe langa linie”, “nu alerga prea tare”… ci sa invatam sa devenim noi curajosi, ca sa fie si ei curajosi, buni, ca sa reflecte si ei bunatatea, rabdatori si intelegatori ca ei sa se simta ocrotiti si, poate cel mai important, sa traim noi in iubire neconditionata, caci ei deja o cunosc prea bine.
…ca sa ne cicalim sotii sau sotiile, sa le punem opreliste la visuri si lanturi invizibile la glezne, sa ii consideram sursa fericirii sau a nefericirii noastre. Mai degraba sa realizam cat mai curand ca doar noi putem fi sursa propriei fericiri si sa ne gasim acele motive de incantare, acele activitati sau momente care sa ne incarce de energie, bucurie si mirare… pe care apoi, ca un soare, sa le revarsam in viata celor dragi noua.
… sa uitam sa visam, sa ne minunam, sa radem in hohote si sa mergem cu picioarele goale (nu doar in iarba si nu doar cand e roua). Da, viata e prea scurta si prea lunga, in acelasi timp, ca sa ne incrancenam prea tare in liste de To Do, sa ramanem prea mult incruntati, sa ratam ore bune in fiecare zi penduland doar intre trebuie si trebuie, sa ne rastim la copii pentru ca nu sunt cuminti sau pentru ca nu adorm mai repede.
… sa uitam sa ne incarcam. De unde si cum avem noi nevoie, nu cum afirma multele carti de dezvoltare personala sau mai stiu eu ce guru. Eoliana se va incarca doar de la vant, hidrocentrala doar de la apa, telefonul doar cu electricitate. Iar noi, oh! noi, fiinte complexe, complicate si totusi simple, ar fi bine sa ne gasim atat supapele pentru eliberarea frustrarii, a tensiunii si a nervilor, dar mai ales sursele potrivite de incarcare. Muzica, carti, calatorit, imbratisarile copiilor, un urcus intr-un copac, holbarea in gol prin zare, un pahar de vin de calitate, o gradina cu flori, un animal cersetor de atentie. Cauta si vei gasi. Si nu uita sa te incarci constant, rar sau des, de oricate ori ai tu nevoie.
… ca sa ne ocupam doar de obligatii, doar de treburi, doar de responsabilitati, doar de “viata de adult”. Prea mic timpul ca sa nu lasam loc si pentru rasete, pentru frunti descretite, pentru un dans, pentru o gluma, pentru bunatate, intelegere, condordie si proportie. Prea lung timpul sa lasam sa ne scape printre degete frumusetea si magia vietii, rasariturile si apusurile de soare, briza in par si libertatea de a trai cum iti doresti in suflet.
… ca sa calcam oamenii in picioare pentru a ne atinge noi obiectivele, pentru a fi rai si meschini, pentru a fura si a trage in teapa pentru a aduna averi, pentru a acumula bunuri materiale fara sa te mai opresti, nestiind ca nu toate iti sunt bune. Tu, viata, prea scurta si prea lunga in acelasi timp, adu cu tine simtul echilibrului, al ritmului potrivit fiecaruia, al multumirii pentru ceea ce suntem si avem, al recunostintei si mai ales al iubirii.
Viata e prea scurta.
Viata e prea lunga.
Ca sa traiesti altfel decat iti doresti.
In bine. In soare. In iubire. In echilibru. In pace interioara si armonie.