In lume sunt culori diferite in oameni. Si oameni in culori diferite.
Dar si mai diferite sunt ramele prin care se uita ei la lume. Ciopartesc realitatea, ca sa incapa in universul privirii lor. In universul asta lat si lung sunt rame de toate culorile, formele si marimile. Dar ce te faci cand rama mea rotunda, bleu azur si mare cat casa nu se potriveste cu rama ta rosie, tot mare cat casa, dar patrata de-a dreptul? Oricat as incerca sa iti explic ca cerul e rotund si albastru, pe atat ma vei convinge tu ca de fapt este rosu si patrat. Foarte patrat, nici urma de rotunjimi.
Noi suntem cei ce lipim etichete, faramitam intregul dupa chipul si asemanarea noastra, alegem sa vedem doar ce incape in limitarile noastre.
Cand de fapt viata este impersonala, eterna si lipsita de orice semnificatie intrinseca.
Este! Pur si simplu.
In lume cerul e infinit de fapt.
In lume multicolore mai sunt privirile.
In lume totul e divin.
Si ne vom intelege unii cu altii, vom lepada cearta pentru nimic,
abia cand decidem sa lasam ramele jos din mana
si sa tragem aer in piept pentru a cuprinde
nesfarsitul cerului in…
… priviri.
… in suflet.
… in intelegere.
Ce comparatie frumoasa. Am incercat de multe ori sa ii explic acest concept sotului meu, ca realitatea este aceeasi dar interpretarea noastra o face diferita, insa fara succes. O sa incerc aceasta abordare 🙂 multumesc pentru idee!
Si eu m-am lovit de problema explicarii ei. Dar cu timp si rabdare am descoperit din ce in ce mai multa deschidere.