Mergeam pe strazile Thailandei, plina de recunostinta caci visul meu se indeplinea si un citat Buddhist mi s-a lipit de ADN, iar fiecare celula a inceput sa tresara ca un pitic imbatat de parfumul vietii. Citatul care inca imi susura in pleiada de amintiri este urmatorul:
“GIVE 100%
AND
LIVE 100%”
Pe cat de simplu, pe atat de profund, de plin de sensuri si bunastare emotionala. Zi dupa zi se scurgea, oameni thailandezi minunati mi se perindau prin viata, iar felul lor de a trai mi se imbalsama ca un Cocolino dulce in personalitatea mea. Iata ce am invatat eu din calatoria mea prin meleaguri indepartate si calde:
1. Apreciaza si fii recunoscator
Nu e intotdeauna usor. De fapt e al naibii de greu. Am avut momente in Thailanda cand imi venea sa o iau la fuga din grupul cu care am mers, sa ma infurii si sa ma intreb “de ce?”, cand personalitatile ascutite deranjau, iar ultimul lucru la care ma gandeam era sa fiu recunoscatoare. Cu totii avem astfel de momente in viata de zi cu zi. Poate prea multe.
Dar am constientizat ca nu realizam nimic fara recunostinta. Abia cand lasam valul vietii sa-si urmeze cursul, cand ne detasam si acceptam totul ca pe o experienta, ca pe o lectie, ca pe un cadou de la care putem invata ceva… TOTUL se schimba. Am invatat din nou si din nou importanta recunostintei fata de tot ce primesti in cale… mai dulce sau mai acrisor, mai amar sau aromat, mai suav sau mai crocant.
„Caci asa e omul, nu se gandeste ca, uneori, poate sa fie si mai rau, si tanjeste dupa ceea ce nu are sau nu poate obtine, minimalizand tot ceea ce are si nu are ochi sa vada frumosul în tot ce-l înconjoara si uita sa se bucure de tot ce viata i-a oferit.” (citat din “In tara surasului – Thailanda”, de Iulia Maria Cristea)
2. Iubeste
“It’s all about love”… singura care vindeca, singura care ne inalta, singura care are magia de a colora si de a ne transforma. Iubeste viata, iubeste natura, iubeste fiecare clipa, iubeste pe cine doresti sa iubesti, dar este esential sa o facem mai constient, mai prezent, mai plini de bucurie autentica.
Ne inchidem caci este mai simplu, barfim caci este mai facil, judecam caci nimeni nu pare perfect… pierzand astfel esenta vietii: IUBIREA.
3. Daruieste
In plimbarea spre James Bond Island ne-am bucurat de o escapada cu canoe prin grote, lagune si pesteri. Pentru prima oara in viata mea am vazut o Steluta de Mare, mult mai mare decat palma mea, plina de viata si colorata in rosu deschis. In egoismul meu, care inca ma bantuie uneori, mi-am dorit-o acasa, in Romania, suvenir cica.
Am luat-o in brate si am avut grija de ea, fara sa imi dau seama ca este o forma de viata vie, iar locul ei este in natura, in apa, in peisajul thailandez si nu intr-un colt de camera. Mi-am dorit sa imi daruiesc cadou steaua de mare.
Din pacate lipsita de apa marii, de flux si reflux, a murit, a palit, si-a pierdut culoare superba si viata din ea. In fiecare dimineata ma uitam la ea si imi ceream scuze, caci era prea tarziu. Viata se scurseze din ea, iar dorinta mea se scurgea din mine.
Sa daruim… mai ales naturii, sa avem mai multa grija de ea. Sa daruim celor dragi… iubire, alinare, mangaieri si bunatate sufleteasca, caci sunt mai pretioase decat orice suvenir si cadou pompos. Sa ne daruim noua… dorinta de a fi mai buni in aceasta lume… atat de complexa.
4. Accepta si ai incredere.
Si, ohooohooo, ce usor e de scris, ce dificil de manuit. Steve Jobs afirma ca putem uni punctele vietii noastre doar la o privire retrospectiva, niciodata inainte: “Connect the dots and do what you love”.
Poate unele evenimente nu se petrec asa cum visurile ni le picteaza, poate cheltuielile nu se incadreaza in cifrele din excel, poate oamenii nu se comporta conform standardelor noastre mereu in schimbare, poate.. si iar poate… si doar poate.
Dar daca am accepta cu mai mare usurinta ceea ce ni se intampla… probabil evenimentele din viata noastra se vor perinda la fel ca inainte, dar seninatatea, linistea noastra sufleteasca si acceptarea si-ar gasi culcus in noi. Accepta ca nimic nu e perfect si totusi totul este. Paradoxul vietii.
5. Fii sincer.
Gandeste, vorbeste si actioneaza corect. In primul rand si cel mai important: TU CU TINE INSUTI.
Mi se spune ca sunt prea directa si prea sincera. Cui ii este dificil sa accepte asa ceva, pentru mine inseamna ca undeva pe firul sinceritatii si corectitudinii pierde ceva zale.
Buddhistii de acolo mi-au inspirat importanta acestei alinieri, caci astfel esti centrat cu tine insuti, cu ce iti doresti, cu cine esti si cine devii. Iar in momentul in care esti astfel cu tine insuti, implicit si realitatea ta inconjuratoare se transforma ca o o inlantuire perfecta de cadre dintr-o pelicula intr-o permanenta derulare.
6. Zambeste
Live. Love. Laugh
Eram in mijlocul unui masaj thailandez divin, cand stirile inundatiilor cumplite din Bangkok mi-au lovit retina. O babuta scumpica ce era salvata de pompieri de pe acoperisul casei sale… zambea. Zambea… da!!!! In timp ce agoniseala ei de o viata era scaldata in namol si apa. Zambea si afirma ca totul are un rost, ca viata merge mai departe si multumeste ca este in viata. Lacrimi au inceput sa zburde in coltul ochilor, uimita de intelepciunea sa, dar mai ales de seninatatea cu care accepta realitatea. Si de zambetul sau stirb… si totusi atat de autentic.
Sa zambim… la ce avem, la ce nu avem, la ce ne dorim, la ce am pierdut, la ce vom mai primi… Sa zambim.
7. Respecta
Cele cateva zile petrecute in Thailanda mi-au fost presarate cu faimoasa forma de multumire si respect: impreunarea mainilor in zona inimii si plecaciunea ce transmite atat de multa caldura, incantare, dedicare si multumire pura. Un obicei ce poate si-a mai pierdut din semnificatiile de acum sute de ani, dar pentru mine, un occidental in viteza, acest semn de Multumesc m-a uns pe suflet si mi-a facut inima sa tresara.
De am fi cu totii cu un gram de respect in plus pe talerul fiecarei zile si deja viata ar avea o alta greutate spirituala.
“Frumusetea, ca si dragostea, nu poate fi cuprinsa
in zagazurile prea inguste ale cuvintelor.
Dimensiunile ei doar sufletul le poate aprecia.
Iar limbajul sufletului este tacerea si visul…”
Iulia Maria Cristea