Stiti copii aceia care adorm in masina, de cum vari cheia in contact? Si mai ridica doar doua firisoare din geana dreapta cand ajungi la semafor, dar isi continua somnul nestingheriti de cum mangai putin acceleratia? Nici eu!
Cand eram insarcinata mi s-a spus de atatea ori ca, daca plange copilul, cea mai buna metoda este de a-l pune in masina si de a pleca la drum. Ca adoarme imediat! Si eu imi ziceam: “Ce oameni nebuni, in loc sa doarma binisor in patul lor, stau si cutreiera autostrada sub luna plina, doar ca sa doarma copilul.” Peste cateva luni as fi dat orice sa pot sa vuiesc si eu pe autostrada in miez de noapte, doar, doar sa doarma urlatorul ambulant. Initial am zis ca e prost scaunul, desi a costat un salariu. Sigur i-au infipt astia un cui, exact acolosa in centru, si imi deranjeaza odorul. Si il face sa cante cele mai inalte note din piese de opereta cunoscute urechii neinstruite inca muzical. Fuga la magazin si cumpara alt scaun. Logic nu? Parca ceva mai bine, dar tot ghimpi in el are inca din fabrica, caci altfel cum explicam ca tot nu e confortabil? Desi are un manual de instructiuni mai gros ca manualul meu de stiinte politice de la facultate. Si atatea optiuni de a trebuit sa imi fac o fituica cu rezumatul lor, ca sa nu imi prind mainile pe acolo.
M-am gandit sa ne schimbam si masina, ca poate nu i-o conveni asta. Ce sa-i faci, gusturile nu se discuta, nu? Dar era noua, mi-a fost mila sa o dam asa repede.
Seful meu mi-a zis ca sunt nebuna, ca nu are cum sa urle asa cum ma plang eu, sigur exagerez. Latinii astia, li se cunoaste totusi faima exagerarii. Ca stie el o metoda infailibila. O pun in scaun, ma urc la volan si sa merg macar 30 de minute, macar patru zile consecutiv. Garantat se linisteste si o sa ii si placa. Zis si facut, omul disperat ar alerga si un maraton in maini, daca ii promiti rezolvarea divina. Am filmat, ca sa ii arat ce bine a iesit. Doar ca nu a iesit. Si dupa patru zile urla la fel de tare ca in prima, incat comentariul sefului meu a fost “OMMMMMMG, asa ceva nu am mai pomenit”. Macar mi-a dezlipit eticheta de mama nebuna de pe frunte.
Hai, urletul ca urletul! Mai nou avem dopuri de urechi si in masina. Raman eu calma, dar ma iau toate caldurile, transpiratiile si caniculele existente. Slabesc vazand cu ochii in 30 de minute de sofat cu copilul la purtator. Orice minut pare o eternitate, ceea ce dovedeste ca Einstein avea dreaptate cu teoria relativitatii timpului. Am incercat cu muzica, fara muzica. Tare, mai incet. Clasica, rock, folk, pop, 80′, hits… poate e de asta. Cu fredonat, fara fredonat. Cu mancare la purtator, doar cu apa, fara apa, cu minunatii gatite in cuptor ca poate, poate o pacalesc. Cu jucarii, dar si fara. Imbracata subtire, ba mai gros. Am stat si in fata, la volan sau nu… dar si in spate… mai ca ma mutam si in portbagaj curand. Nu, dom’le! Nu si nu!
Deci, voi parinti cu copii ce isi priponesc capul pe un lateral de scaun si sforaie pana la destinatie, va rog sa va considerati la fel de norocosi ca cei ce au castigat premiul cel mare la Loto. Eu cred ca as da orice bilet castigator la Loto pentru liniste in masina. Aceiasi prieteni mentionati mai sus ma imbarbateaza cu un nou slogan: “Alina draga, daca a iesit asa primul, atunci al doilea sigur, sigur o sa fie linistit si o sa vezi ce o sa doarma”. Dar eu m-am fript cu supa, asa ca suflu si in iaurt. Nu mai cred. Sper, da! As aduce si ofrande, daca ruga mi-ar fi ascultata.
Ah, apoi mai sunt si acei copii care adorm oriunde. In scaunul de masa, in timp de mananca, cu o manuta, plina cu paste, ramasa in aer, in ciuda gravitatii evidente. Ce imi mai placea sa ma uit la astfel de video-uri cand eram insarcinata. Atunci crezi si in porcisori zburatori, in sensul ca, daca vezi pe undeva ceva, ti se pare ca asa se intampla la toti copiii. Wrong, very, very wrong!!! Sau in timp ce se joaca, in picioare, pun capul putin pe canapea si tocmai ce ii vezi ca au si adormit. Sau in pozitii dubioase, in timp ce intreprindeau ceva. Am zis: “Ce usor, nu trebuie sa faci decat sa ii tii ocupati, cand le e somn se culca si cu asta basta.” Nu mi-a zis nimeni pe atunci ca, in primul rand, sunt si copii certati cu somnul din rai si vin pusi pe fapte mari pe Pamant. Si doi, ca daca sunt obositi si isi depasesc ora de somn, devin tirani, iar adormirea devine mai lunga ca citirea unei enciclopedii britanice. Eu ma minunez ca inaintea unei icoane facatoare de minuni, cand vad copii adormiti in carucioare pe strada sau in metrou, oriunde e galagie si lumina. Am incercat si eu, de nenumarate ori, dar nimic. Obloanele si jaluzelele sunt salvarea noastra, exact ce nu am avut niciodata in vreo casa in care am locuit, pentru ca iubesc lumina, soarele si mai ales sa ma trezesc cu razele soarelui batandu-mi direct in pat.
Eram o data in parc si m-am intalnit cu trei mame, fiecare cu copilasul ei. Ne-am jucat, am mancat, am plecat apoi la plimbare. In timp ce bebelusii lor au si adormit (gen singuri in carut, fara adjuvanti, in doar doi pasi, jap, jap, inchis ochii – adormit) si intre timp s-au si trezit, a mea s-a ocupat cu orice altceva, inclusiv cu sacait mama. Fetele tot mi-au zis: “Uite, uite, in cateva minute adoarme sigur, se vede ca ii e somn”. De unde si pana unde! Nici in timpul plimbarii de cateva ore prin parc si nici in drumul de aproape o ora pana acasa nu a inchis pleoapele. Cu atata distractie in orasul asta, nu ratam nimic! Daca ar sta acolo cumintica in carut si s-ar ocupa de o jucarie, nu ar fi bai. Dar, in decurs de cinci minute, ba vrea jos, apoi inapoi sus, sa manance, sa bea, iar jos, ba la mine in brate, ba dupa catel, ba in autobuz, ba ceva, ori altceva. Incep sa imi dezvolt o teorie proprie ca acele video cu copiii adormiti mai stiu eu pe unde sunt fake-uri. Falsificatori in masa!
Cica se imbunatateste cu timpul. Da, pana o fi adolescenta si va pleca de acasa, mai e speranta, intr-adevar. Sper sa raman si eu cu toate cescutele in dulap si tiglele pe casa pana atunci.
“Oamenii care zic ca au dormit ca un prunc…
nu au unul.”
Lee J Burke