Stau aici sub un copac, cu ochii inchisi, si ascult veselia din glas a doua surori ce se alearga una pe alta. Si imi aduce aminte de rasul ei, asa din toata-toata inima ei mica si totusi mare. Fiica mea. Dupa care ma scurg in dor, imediat ce am iesit pe usa.
Iubesc sa imi adancesc nasul in spatele gatului ei, unde adulmec parfumul pielii de bebelus, iar carliontii ei ma gadila gentil. O mangai usor si chicoteste cum eu am uitat de mult sa o fac. Adult fiind, fie zambesc, fie rad cu pofta. Dar nu mai stiu sa chicotesc asa inocent si zglobiu. Sunetul copilariei, cum ii mai zic eu uneori.
Ieri mi-a adormit in brate, lucru tare rar la ea. Ii place spatiul ei si cere sa fie pusa in patutul ei. Dar ieri a fost o zi buna. Rapusa de somn de la caldura, a chicotit bine de tot, m-a tras de cercei in timp ce eu ma amuzam strigand “Auaaa” si, la un moment dat, a inceput sa se joace cu un carliont din parul meu. Apoi a inchis ochii si respiratia i s-a schimbat intr-una molcoma, relaxata. Doua ore de admirat o manuta. Si as mai fi continuat. Asa pufoasa cum e ea, cu gropite langa fiecare deget. Mirosea a primavara si iubire. Manuta ei, uitata in parul meu. I-a cazut la un moment dat, suspendata in aer, ca o statueta expusa in muzeu spre a fi admirata.
Momente grele au trecut peste noi in primul an, nopti crunte de urlete, zile chinuitoare in care incercam sa ne gasim un ritm, o alunecare intr-un echilibru fragil. Dar acea manuta, a acestui copil adormit, ma duce in taramul duiosiei in trei secunde si o respiratie. Toata iubirea ma infuzeaza admirand-o si realizand ca nicio iubire traita pana acum nu se compara cu aceea de mama.
E un sentiment coplesitor. Fiecare celula vibreaza la unison, un fir argintiu invizibil te uneste cu acest pui de om, incat putin din ce ai fost a ramas neschimbat. Dincolo de libertatea limitata, dependenta totala a cuiva de tine, a noptilor chioare si a momentelor cand iti vine sa explodezi ca Hiroshima, iubirea aceasta te infuzeaza si te metamorfozeaza. Cand pleci, nu stii cum sa revii mai repede, sa ii mangai obrazul si sa ii mirosi parul. Iti vine sa pupi odorul acesta mic pe fiecare centimetru patrat de o mie de ori si apoi inca pe atat, iar, de la capat. Oh! Si obrajii ei rontaibili, unde parca pupicul se afunda putin, ca atunci cand atingi muschiul din padurile dese, moale si plin de viata. Initial facusem o pasiune pentru talpicile ei, grasune si atat de mici, incat abia depaseau lungimea aratatorului meu. Acum pasiunea s-a mutat spre manute. Cum tine ea cu chin o piersica coapta bine, cum i se scurg picaturile printre degete si incerca sa muste plina de entuziasm din ea. Cum isi lipeste manutele acestea de geamul usii de la bucatarie, ca sa iasa in gradina si sa alerge dupa fluturi si sa admire furnicile misunatoare. Manutele cu care abia tine bine un creion, dar cu care stie sa ma ia de gat, atat de maiestuos, cand dansam impreuna in sufragerie.
Zi de zi aud de o mie de ori “ Mamaaa”, “Mamaaaaaaaa!!!!”, “MaMAAA!!!!!!!!!… dar azi a venit cu o frunza de trifoi la mine, si-a atintit privirea-n a mea si a zis atat de gingas: “Mamí”. Sa va mai zic cum m-am topit? A fost ca o declaratie de dragoste pe care inca nu stie sa o rosteasca. Clar e ca intregul meu univers s-a oprit in loc si am stiu. Am stiut ca orice merita, orice greu si orice deal, orice chin si orice lacrima. Recunoscatoare ca am fost binecuvantata…
Da, sunt si zile cand imi caut supapa ca la o minge de apa. Sa mai las sa iasa din presiunea adunata in momente grele, cand cineva iti striga numele de 100 de ori in timp ce tu doar ai apucat sa iti pui un papuc. Caci astia micii nu au inteles inca conceptul de rabdare, nici macar la nivel microscopic. Daca e sa iesim, apoi asta trebuie sa se intample Acum! Orice parinte stie gustul momentelor grele cu copiii, a clipelor de epuizare completa, cand te intrebi: “Si eu, oare, cum rezist pana diseara?”.
Dar apoi, apar manutele acestea pufoase ca doua gogosele, ii vezi alura de pinguin ratacit alergand amuzant prin casa, ii vezi ochii sclipitori care te urmaresc ca un detectiv profesionist, o auzi cum rade si chicoteste, ca si cand nimic nu conteaza pe lume si uiti. Uiti de toate grelele si multumesti. Ca e a ta. Ca esti a ei. Acum si dincolo de timp.
“Let me Love you a little more,
before you are not little anymore”
Anonim