Era in 2006. Eram la o conferinta AIESEC la Olanesti, la care participau 300-400 de persoane, luand cu totii parte la multe evenimente impartite pe parcusul mai multor zile… Tare frumos era sa interactionezi cu zeci de oameni, din multe tari, sa faci workshopuri de dezvoltare personala si sa fii prezent la o asa efervescenta de idei, de inceputuri, de procese de transformare interioara, de limbi straine si veselie.
Imi aduc aminte pana la ultimul detaliu de acea zi, acea ora, acea clipa… unica…
Eram in sala mare de conferinte, asteptand sa inceapa un training. Eu eram asezata pe podea si stateam cu capul pe abdomenul amicei mele, ne hlizeam noi de ceva, sigur, eu privind spre tavan.
Si apoi acea milisecunda. In care am simtit ca m-ar fi ridicat cineva din loc, iar privirea mi s-a atintit spre usa. Atunci a intrat el, un zambet larg… privind direct spre mine, intr-o sala plina ochi, cu cateva sute de oameni, asezati pe podea. Privirile ni s-au blocat si am inceput sa zambim, intre noi fiind zeci de metri departare.
Sentimentul a fost ca si cand o bucata din sufletul meu a ajuns acasa. Ca si cand m-as fi intregit. A venit si a stat langa mine. Timp de trei zile am povestit noiane de intamplari, am depanat tone de amintiri si am ramas uimiti de cat de asemanatori suntem, cate avem in comun, pana si copilariile sau felul parintilor nostri de a ne creste… desi eram din tari diferite. Eu – din Romania, el – din Bulgaria.
Au trecut ceva ani de atunci, dar sentimentul e acelasi intotdeauna cand ne revedem. De familie, de acasa, de intregire, de o fericire fara granite. Nimic sexual, nimic amoros… doar o bucurie sufleteasca de nedescris in cuvinte.
El e Nasko, fratele geaman al sufletului meu. Noi suntem soul twin brother, ce o mai fi si asta, caci e doar o inventie a noastra, pe cand colindam intr-o zi prin muntii Bulgariei…
Uneori nu vorbim cu lunile sau nu ne vedem cu anii, dar, oricand inchid ochii si ma gandesc la el, zambesc si parca il vad aievea, asa cum e el, curios si nebunatic. Ne vedem si ne propunem sa ne intalnim in noi tari si se scurg zile intregi, noi tot sporovaind si trecandu-ne viata prin sita povestirilor… simtind la fel, empatizand 100%, sustinandu-ne perpetuu.
Acest tip de relatie nu se aseamana cu nimic.
E dincolo de timp si spatiu.
E dincolo de vieti si amintiri.
E una dintre cele mai mari binecuvantari din viata mea, sa-mi fi regasit fratele geaman al sufletului, dragul meu Nasko… Si sa aruncam si mai multa coincidenta pe aceasta poveste, pe mine ma chema din nastere Alina Tanase, pe el il cheama Atanas… in buletin! Dar mie imi place sa il alint Nasko.
Sa imi spuna mie cineva ca nu exista sincronicitati, ca nu intalnim oamenii la timpul si locul potrivit, ca nu are un rost ca unii sa ne fie alaturi o viata intreaga si sa te simti ca si cand ati mai trecut impreuna prin alte 11 vieti. Caci eu nu pot crede, atata vreme cat aceste sentimente sunt treze in mine.
“Persoanele destinate sa se intalneasca,
se vor intalni intamplator,
dar exact cand trebuie”.
Ralph Waldo Emerson
Sursa foto: Silvia Pelissero