Stateam de vorba zilele trecute cu o strabunica. Nu a mea.
Iubesc sa imi dedic timpul discutiilor cu oameni trecuti prin viata, care au intampinat si greutati, dar au imbratisat si bucurii si care au inca au un zambet pe buze, alaturi de ridurile de expresie si anii colectionati in buletin. Si am povestit despre multe, ore dupa ore, prin fata noastra perindandu-se ceainice colorate de ceai aromat.
Si mi-a spus… intinzandu-se asa, usurel spre mine, cu respiratia impartita la doi: “Sa tii minte, fata mea draga, ca e asa greu sa ii multumesti pe toti cei din jurul tau, dar asa de usor sa ii scoti din sarite!” Si a continuat: “Nu merita sa iti irosesti viata in demersul, complet inutil si imposibil, de a-i face fericiti pe cei din jurul tau, te vei stoarce ca o portocala si nu va ramane nimic inauntru. Daca TU esti fericita, cei potriviti tie vor ramane alaturi de tine… si vor fi si ei fericiti!”
Mai tarziu in zi, am descoperit aceasta poza, a carei explicatie sintetizeaza in cateva randuri filosofia mea de viata, care tare usor suna in engleza… dar in alte limbi e mai intortocheata.
“Perceptia ta asupra mea… e doar o reflexie a ceea ce e inauntrul tau.
Reactia mea fata tine este o constientizare (oglindire) a ceea ce e in mine.”
Si asta ma duce cu gandul la o pilda extrem de graitoare. Se pare ca erau doi prieteni care priveau cerul. Primul printr-o fereastra patrata, cel de-al doilea prin una rotunda. Si tare se mai certau, explicand ce vad si ca cerul e patrat, ba nu, ca e rotund. Ca nu si nu ca are patru colturi, ba chiar ca e perfect, perfect, ca un cerc. Morala este… nu numai ca amandoi aveau dreptate, dar dincolo de asta CERUL ERA INFINIT si ambii vedeau doar cat le permitea fereastra. Am mai scris candva un articol pe aceasta tema.
Cam acelasi lucru spune prima parte a afirmatiei. Tu ma percepi pe mine in functie de propria ta prisma, pe baza credintelor, experientelor, traumelor, sentimentelor, dezamagirilor, temerilor, deschiderii tale interioare, prejudecatilor etc. Ai propria ta pereche de ochelari, propria fereastra prin care te uiti la lume. Si vezi lumea doar cat iti permite acea rama, acea prisma. Asa se explica cand acelasi eveniment e relatat complet diferit, mai ales emotional, de cei ce l-au trait. De aceea, in cuplu, deseori, traiti acelasi moment, dar fiecare il traduce/interpreteaza/decodifica/aminteste diferit.
Acum partea a doua a ecuatiei este si mai interesanta! Modul in care reactionez la tine, este de fapt o oglindire a ceea ce se afla inauntrul meu. Tu esti ca o oglinda, in care eu pot vedea mai clar ce ma deranjeaza, ce imi place, ce ma scoate din sarite si ce ma face sa ating euforia. E o teorie in pshihologie numita chiar asa – oglindire. Fii atent ce admiri la altii, pentru ca e si in tine. Fii atent la ce nu suporti la altii, pentru ca e si in tine. Iar rostul acestei oglindiri este de a te descoperi mai bine, de a elimina ce nu iti place la tine si de a cultiva modul in care iti doresti sa fii.
Nu e nimic mai frumos pe lumea asta,
decat slefuirea propriului sine,
pictarea desavarsirii interioare,
renunand la a fi ceea ce altii isi doresc,
ci fiind tu insati/insuti…