Iata ca am ajuns si la ultima parte a acestei serii, ce pune sub lupa cei mai frumosi ani ai vietii mele de studenta si masteranda. Aici gasiti partea 1/4, partea 2/4, respectiv partea 3/4.
Am mai scris o mini-bucatica din experienta mea Hawaii si intr-un articol trecut, pe care il gasiti aici si am primit destul de multe mesaje de genul: “Da, ce frumos, dar nu oricine are bani sa plece la 24 de ani in Hawaii!”
E asa usor sa judecam din afara. E asa facil sa credem ca altora le este floare la ureche si ca noua ne e greu. Numai eu stiu cate ore am muncit la trei joburi in paralel in 2005 si 2006 ca sa strang banii sa plec in America de atatea ori. Cat am tras de mine sa imi indeplinesc visurile, cand nimeni nu credea in ele. Ce usoara pare viata altora din afara.
Dar, cu aceasta ocazie, am mai invatat o lectie tare valoroasa: sa nu judecam viata altora, caci niciodata nu stim ce sacrificii si ce experiente au intampinat pe drum!
Dar sa revin pe sirul ideilor.
Terminasem facultatea cu brio, am dat examenele necesare pentru a intra la masterul dorit si, in paralel, lucram full-time ca trainer.
Incepuse sa imi placa aceasta viata mai asezata, cu o relatie frumoasa, cu un job motivant, petreceam cam doua saptamani pe luna la Predeal tinand traininguri la intreaga echipa de vanzari a firmei de televiziune unde lucram, cu prieteni si familia aproape, cu un master ce suna mai bine decat era de fapt. Dar iarasi, ceva lipsea, ceva nu era complet… simteam asta in adancul sufletului meu.
Mai multe sincronicitati s-au intamplat in viata mea, drumul meu spre spiritualitate incepea sa se deschida si visuri uimitoare mi-au perindat mai multe nopti la rand, cat sa inteleg ca intr-adevar nu lipsea nimic, ci ca venise timpul ca eu sa fiu in alta parte a lumii. Undeva cu delfini, palmieri… care imi tot reveneau in visuri si mesaje.
M-am hotarat! O sa plec iarasi in America, chiar daca asta implica sa renunt, iar, la totul din viata mea: job, relatie, prieteni, familie etc. Eram hotarata sa raman pe veci in America. Ehe, de am sti uneori, ca viata are alte drumuri harazite pentru noi!…
Am facut iar o lista cu firme care intermediau programe pentru masteranzi si, incepand cu a doua saptamana din ianuarie 2008, in fiecare luni, dupa serviciu, mergeam si discutam cu cate una. Am fost asa de aproape sa semnez atatea contracte, dar de fiecare data intervenea ceva si nu le mai semnam.
Am ajuns prin martie si la ultima firma de pe agenda mea, se cheama American Experience si aveau sediul langa British Council. Am intrat si am avut o conexiune atat de puternica cu tipa de la receptie, incat am simtit ca ne stim de o viata. Ne-am povestit o groaza de lucruri si Iulia mi-a povestit cum a fost ea in Hawaii cu un an in urma. Am simtit ca toate celulele mele s-au scufundat in sampanie si bule, multe bule de fericire imi ieseau prin pori. Am zis, vreau, vreaaaauuuu si eu! Da-mi orice job ai in Hawaii. Am simtit ca acela e locul pentru mine, desi abia de stiam 4-5 lucruri despre Hawaii.
Mi-a spus ca au avut 13, dar s-au dat toate, nu mai e niciunul. Uneori destinul isi baga coada in viata ta, asa ca, exact atunci a venit o colega la Iulia si i-a spus ca s-a retras cineva de la grupul de Hawaii si mai e un job disponibil. Ce sa mai spun, am semnat contractul necitindu-l, in cateva minute!
Am plecat in Hawaii si… a fost ca in iad la inceput. De data aceasta mi-am propus sa am un singur job, maxim doua si sa ma simt bine, sa explorez insulele, sa cunosc localnicii, sa gasesc solutii legale sa raman acolo pe vecie. Si, cel putin la inceput, a fost exact invers: pentru ca vindeam bine, lucram pana la 12-16 h pe zi la un singur angajator, in loc sa stam 4 persoane intr-un apartament cu doua camere, ne ingramadeam opt suflete si, in plus, ne lua foarte multi bani din salariu pentru acel apartament odios. Eram deja de saptamani bune in Hawaii si eram alba ca branza, vazand oceanul de 2-3 ori. Nu puteam sa dorm noaptea, pentru ca locuiam langa un santier si imi ziceam: “Sunt in Hawaii, am ajuns in paradis… si eu simt ca sunt in iad si plang seara, franta, cocotzata intr-un palmier pe plaja, caci ma ingrozea ideea de a ma intoarce in apartament.”
Ce urasc cel mai mult in viata e sa fiu santajata, sub orice forma. Iar angajatorul exact asta facea: daca imi dadeam demisia de la serviciu, ma dadeau afara din apartament si ramaneam pe strada, daca incercam sa ma mut, atunci imi pierdeam job-ul. Cumva ar trebui sa le multumesc, caci din cauza aceasta m-am ambitionat si mai tare sa gasesc o alta solutie la amandoua… un nou job si un nou loc pentru a locui. Usor de zis, foarte greu de facut in America, unde au un sistem tare complicat de inchiriat apartamente.
Destinul a intervenit iarasi si mi-a adus in cale un om, caruia ii voi ramane vesnic recunoscatoare, care, din pacate, nu mai este printre noi. Prea curand a plecat in cealalta lume. Am reusit, cu ajutorul lui, sa ma mut intr-o garsoniera mica, dar extrem de frumoasa. In aceeasi perioada m-am angajez si la magazinele Ralph Lauren si la Premier Exhibition – Bodies, o firma ce calatoreste prin lumea intreaga, pentru a educa lumea cu privire la anatomia fiintei umane. Cu aceste doua joburi aveam asigurate cam 50-60 h de munca pe saptamana, ceea ce era perfect pentru planul meu de a ma bucura zilnic de plaja, fie cateva ore dimineata sau seara.
Si, din acel moment, experienta de neuitat, magica, in Hawaii, s-a dezlantuit. Am cunoscut localnici, ce m-au invitat in sanul familiilor lor, am avut sansa de a pasi in ritualuri hawaiiene realizate de o kahuna (un fel de saman) ce mi-a intrat la suflet, am explorimentat fiecare colt din Oahu (insula principala), am zburat si pe insulele Maui si Big Island, pentru a vedea diferentele majore dintre insule. Mi-am facut o lista cu vreo 50 de activitati pe care doream sa le fac acolo, de la sarit cu parasuta, la vaslit cayacul prin Oceanul Pacific, de la vizitat vulcanul ce este activ de cand m-am nascut eu, la facut un tur de insula pe motoscooter, de la mers prin jungla si paduri impresionante la a inota cu delfinii in salbaticie si cate si mai cate. Toate mi s-au indeplinit, visand, luptand sa imi fac timp pentru ele.
Din pacate, dorinta mea de a ramane in Hawaii a fost sortita esecului, deoarece in 2008 a inceput mare criza in America si, desi firma la care lucram era, initial, interesata sa imi depuna actele sa raman acolo, s-a razgandit si am fost nevoita sa ma intorc in tara. Am plans, am plans mult cand am parasit locul unde inima mea e ca acasa… dar, uitandu-ma retrospectiv… ce frumoasa a fost viata si asa!
Ce am invatat din aceasta experienta Work&Travel? Am invatat ca deseori, daca nu foarte foarte des, asteptarile nu corespund cu realitatea. Si atunci ai trei variante la dispozitie:
– Schimbi asteptarile.
– Te schimbi pe tine si, odata cu tine, se schimba si realitatea.
– Iti schimbi atitudinea si cauti sa gasesti solutii.
Cand niciuna dintre acestea nu functioneaza, atunci trebuie aplicate iar si iar, pana dau rezultatele dorite.
Ma intreaba lumea daca recomand programele Work&Travel! Da! Da! Da si Da!
De ce? Pentru ca aceasta experienta te caleste, te invata sa fii stapan pe propria viata si sunt excelente pentru dezvoltarea increderii in sine. In plus, cand vezi atatea diferente culturale, cand experimentezi viata in America, in Hawaii… nu vei mai fi niciodata la fel ca inainte. Efectiv nu mai poti! Ceva in tine se schimba… pentru totdeauna!
“Un om nu poate descoperi noi oceane
pana cand nu are curajul de a pierde pamantul din vedere”
Andre Gide