Am scris in total patru parti despre experientele mele Work&Travel In America. Aici regasiti partea 1/4, daca sunteti curiosi cum a inceput epopeea ce mi-a schimbat viata.
Intoarsa in Romania, la sfarsitul primului program Work&Travel, visam si eram convinsa ca si anul viitor eu voi reveni in tara unde toate visurile se indeplinesc. Am returnat toate datoriile si mi-am depus banii pentru anul viitor la banca, nu cumva sa ma ating de ei.
Am cunoscut multe persoane care au ales sa ramana in America. La acea vreme erau doar trei variante legale de a face acest lucru:
1. Sa ai rude de gradul intai.
2. Sa te casatoresti cu un cetatean american – din dragoste sau pe bani.
3. Un angajator sa depuna toate actele pentru tine.
Desi visam sa raman acolo, doua elemente erau esentiale pentru mine: sa raman legal si sa nu fac afaceri cu viata mea personala. Adica nu m-as fi casatorit din interes pentru nimic in lume, sa platesc cuiva bani cinci ani de zile, ca sa primesc cetatenie. Ptiu! Doream sa revin in Romania, sa imi termin facultatea in doi ani de zile (am prins vremurile cand facultatea dura patru anisori) si poate apoi sa gasesc o solutie sa raman in tara pe care o iubeam nespus, America.
Asa ca, am ramas in relatii excelente cu angajatorul din Atlanta si, cand am plecat, mi-a spus ca, daca doresc sa revin si anul urmator, o sa ma plateasca cu 10 $ pe ora, in loc de 8 $ pe ora ca in primul an si, in plus, imi da si mai multe ore. Anul a trecut rapid, plin cu orele de la facultate si jobul din Romania, intre timp am confirmat reintoarcerea mea in Atlanta, fericita ca nu trebuie sa mai platesc taxa de program, ceea ce era deja o economie destul de consistenta la bugetul meu. Casa o cunosteam si am reinchiriat un apartament in acelasi complex… totul urma sa fie exact ca si inainte.
Si acesta este singurul regret al vietii mele: ca am ales cunoscutul in locul necunoscutului, am ales din nou Atlanta in loc de coasta de vest, undeva prin California. Dar, cu aceasta lectie in suflet, m-am straduit toata viata mea de adult sa aleg sa ies din cunoscut, sa explorez noi orizonturi, sa traiesc in tari diferite, sa renunt la ceva ce nu ma implineste pe deplin, doar pe principiul ca “merge si asa”… si pentru mine chiar a meritat sa invat aceasta lectie la 22 de ani!
In al doilea an mi-am dorit sa calatoresc mai mult, sa explorez America, pe langa cele doua joburi pe care le-am avut. M-am bucurat din plin, dar inima imi era trista pe undeva, caci totul era deja prea “la fel”.
Euforia Americii perfecte incepea sa descreasca si sa observ problemele majore cu care se confrunta atat sistemul, cat si populatia. Din pacate, cultura generala nu este deloc punctul lor forte si e trist cand observi ce majoritate covarsitoare traieste intr-o ignoranta dureroasa. Sistemul sanitar este dincolo de eticheta scump! De exemplu, am sarit in piscina la o adancime mai mica decat inaltimea mea (da, da prostie crunta!) si mi-am rupt degetul mare de la picior. S-a facut negru si s-a dublat si regula, la mine la serviciu, era sa port pantofi negri, inchisi. Ptiu… doua luni de durere si chin, cu stat minim 12-14 ore in picioare pe zi. Dar am supravietuit fara sa platesc aproape 3.000 $, cat ar fi costat o radiografie si ce imi mai faceau ei acolo la deget. A ramas putin cocarjat, dar inca il am!
M-am lovit si de problemele sistemului administrativ, incet si limitat in optiuni… si am realizat ca America este tara tuturor promisiunilor, dar trebuie sa lupti si sa fii supervizionar pentru aceasta, altfel esti doar un peste nesemnificativ intr-un mare, mare ocean.
Ce am invatat din a doua experienta Work&Travel in America?
Ca viata e scurta si este esential sa avem curaj sa incercam ceva nou, chiar daca culcusul cunoscutului este tare apetisant. Crestem, ne dezvoltam si descoperim noi laturi ale noastre, mai ales in intampinarea noului, in procesul de explorimentare, cum il numesc eu.
In al doilea rand, orice tara, orice sistem, orice job, om, relatie… are avantaje si dezavantaje si conteaza sa vedem intotdeauna latura pozitiva a lucrurilor, pentru a trai o viata implinita si fericita. Intotdeauna exista motive sa ne plangem, vor exista greutati si factori externi care sa ne enerveze… dar atitudinea noastra face intotdeauna diferenta.
Tot atunci am ramas complet si reversibil indragostita de aceasta melodie: