Cred cu desavarsire ca noi ne alegem parintii, care sa ne devina fie exemple de urmat, fie protagonisti de cosmar din care sa invatam cum sa devenim de fapt. Noi ne alegem mama, acea draga fiinta care ne da viata, care ne ofera culcus noua luni de zile si, in cazul bun, brate calde la care sa revenim o viata intreaga pentru iubire neconditionata. Noi ne alegem tatal, care sa ne dea sfaturi de viata sau care sa devina el insusi un sfat de care sa ne indepartam prin nepotrivire de caracter.
Dar oricum ar fi parintii acestia ai nostri, avem lectii de invatat, reciproc si cu inima deschisa. Avem cuvinte de auzit si experiente de filtrat, pentru a deveni o varianta mai buna a noi insine.
Acum ceva ani am cunoscut o femeie tare luminoasa si frumoasa atat exterior, cat si interior. Mi-a ramas prietena de-a lungul acestei calatorii din zile calendaristice, dar imi voi aminti intotdeauna prima ei poveste impartasita in cadrul unui curs. O poveste tare emotionanta si adevarata, o poveste de viata cum rar auzi, o poveste de pretuit.
Iata povestea… relatata de Irina mea draga, cu glasul tremurand, cu privirea stralucitoare, in timp ce fiica se uita agale la ea:
“Pe vremea cand fiica mea era mica, obisnuiam sa petrec fiecare seara cu ea. Citeam povesti, ascultam muzica, vorbeam impreuna. Petreceam timp de calitate alaturi de ea. Intr-o seara, cand fiica mea avea aproape doi ani si jumatate, ma chema langa ea in patut si imi spuse:
– Mami, mami… doresc sa iti spun ceva important. Foarte important.
– Da, draga mea.
– Mami, sa stii ca eu te-am cautat foarte mult. Foarte mult.
– In ce sens, scumpa mea?
– Eram in univers si cerul era plin de stele. Si eu eram tare trista si nu stiam incotro sa o iau. Nu te gaseam. Te cautam si nu te gaseam.
– Ma cautai si nu ma gaseai? Spuse mama stupefiata.
– Da, te cautam, mami. Stiam ca esti acolo, dar nu te gaseam. Tare mult te-am cautat. Dar cand te-am ales, am stiut ca esti tu. Steaua ta era diferita, unica. Atunci am stiut ca tu esti mama mea si te-am ales.”
In acel moment mii de fiori m-au cutremurat, am ramas lipita cu privirea de aceste doua fiinte asa voioase, o lacrima mi-a tremurat in ochi si am simtit ca trebuie sa ma duc sa vorbesc cu ele. Si inca vorbim. In acea intersectie de viata, mintea mea putin neincrezatoare a cedat loc la necunoscut, la inexplicabil, la infinit, la complexitati si lumi invizibile. Aleg sa cred cu inima de azi.
Noi ne alegem parintii pentru a invata de la ei
si reciproca este valabila.
In loc sa ne certam cu ei… oare nu e mai constructiv
sa ii sunam si sa le impartasim iubirea noastra?
In loc sa ne victimizam, sa ne ascundem in spatele degetului si sa dam vina pe ei…
sa ne asumam propria raspundere?
Oh, parintii… cei fara de care noi nu am fi.
Daca as fi citit acest lucru acum 2 ani as fi ras, ca un barbat rational. Dar ce s-a intamplat in ultimii ani cu mine si parintii mei m-a facut sa ajung la aceeasi concluzie ca si tine. Super articol si chiar ne alegem parintii perfecti pentru noi, chiar daca uneori nu pare.
Pana la urma nu acesta este farmecul vietii? Sa descoperim, sa traim, sa exploram, sa iubim si sa apreciem pe cei dragi, exact asa cum sunt? Multumesc pentru impartasirea ta 🙂
am doi copii mari cred eu ca sunt bine educati si sunt realizati in viata fiecare a cam facut tot ce a dorit eu peronal am avut o singura dorinta sa aiba o licenta.Recunosc nu exista o scoala a mamelor perfecte facem fiecare ce credem pentru copilul nostru nu vreau sa ma scuz ,dar pot recunoaste nu am avut parte de prea multa educatie si am vrut sa reuseasca ei acolo unde am esuat eu.Acum ma simt implinita im-i traiesc visele cu ajutorul lor ,ei ma educa .Sunt mindra de ce au reusit ei de cum isi contureaza viata si poate si eu am o amprenta undeva in viata lor .Un articol bun si cred ca merita citit mai ales de viitoarele mamici.va pup cu multa dragoste pe toti si bucurativa pentru mi9ne pina la finalul anului voi fi bunica sper sa fiu pregatita si sa nu fac gafe
Mariana, multumesc pentru ca ne-ai impartasit povestea ta si sunt sigura ca nu exista mandrie si bucurie mai mare pe lumea aceasta decat sa vezi familia implinita, nepoti veseli prin casa si sentimentul ca ai adus un asa aport de valoare in viata. Felicitari, pentru mine personal fiecare mama este o eroina!