Sufar clar si indubitabil de FoMO. Am descoperit ieri, cand a navalit acest concept peste mine, undeva pe internet, cred ca pe pagina Dianei Cosmin, Fine Society (super site, daca nu il stiti inca). Fear of Missing Out, o teama de a nu pierde nimic, de a explora tot si toate. Desi termenul a intrat in Dictionarul Oxford inca din 2003 (nu stiu de ce, dar pe mine nu m-au informat britanicii acestia) si se refera, mai ales, la cei dependenti de Social Media, sa nu piarda nicio informatie. La mine se aplica altcumva. Caci Social Media si tot ce tine de tehnologie ma lasa complet rece. Atatea tari, atatea locuri, atatia oameni, atatea evenimente faine sunt in lumea asta mare, dar totusi mica, incat as vrea sa fiu peste tot, in acelasi timp. Yup! Stiu, e imposibil! Dar spuneti-i asta si sufletului meu calator, in cautare de nou si momente unice, ce se “freneticizeaza” (vorba finului nostru) la orice noua destinatie, plimbare pe munte, floare plantata, fluture zburand, copil razand si toate cele ce sunt pe Pamant.
Lucrez la asta. Nu de alta, dar, ca orice in viata, vine si cu avantaje si cu dezavantaje. Da, iubesc sa fiu asa plina de energie si entuziasm copilaresc in fata vietii, sa am chef de tot si toate, sa rad si sa ma bucur de fiecare experienta, de fiecare om, de fiecare tresarire sufleteasca. Dar acest FoMO vine si cu senzatia ca, desi esti aici, ai vrea acolo, desi faci asta, ai vrea si cealalta, desi alegi, poate totusi alte alegeri erau mai bune. Si te macina acest ghimpe, furandu-ti un procent din prezenta. Si ce poate fi mai implinitor decat a fi prezent 100%, fara telefoane plin de notificari si bip-uri (am scris aici un articol despre cat urasc asta), cu inima impacata ca doar aici esti. Acum. Total.
Este o munca constanta. Zi de zi. Sa alegi si sa ramai impacat. Implinit.
Cred ca multi din noua generatie, prinsi in milioanele de variante, optiuni, posibilitati, dar avand doar 24 h pe zi la dispozitie, ca toti muritorii de rand, sufera de FoMO asta (suna ca o boala de jucarie), intr-o forma sau alta. Poate acusi este timpul ca lectia pentru noi sa nu mai fie despre libertatea de exprimare si alegere, ca pe vremea parintilor nostri, ci despre a alege constient si de a-ti asuma aceasta. De a fi impacat. De a trai frumos, in prezent. De a da la o parte balastul si de a miza pe esential. Esentialul fiecaruia, caci atata difera de la unul la altul.
Da, suntem norocosi. Traim vremuri extraordinare. In cateva ore poti fi oriunde, cu un click distanta poti face orice, cu o simpla decizie poti sa iti retrasezi un nou destin, cu o singura semnatura poti sa iti incepi un nou job, pe un nou continent. Mare lucru. Desi, noi, obisnuiti cu asta, luam totul for granted. Dar pentru bucuria din interior si sentimentul de intregire nu exista solutii minune, click-uri magice, baghete ale zanelor. Este doar calatoria noastra, clipa de clipa, pe care e necesar sa o parcurgem. Altfel devenim doar frunze in vant, duse de colo-colo, traind o pseudo-existenta. Bliss e unul dintre cuvintele mele preferate din limba engleza, alaturi de Serendipity. Paradoxal, amandoua fac referire la aceeasi stare. De a fi intreg, tu cu tine insuti, de a lasa viata sa te patrunda si tu sa simti ca esti doar in mijlocul prezentului. Spre asta nazuiesc. O calatorie ce nu se va incheia niciodata.
“Si ea isi aduse aminte cine este…
si intregul joc s-a schimbat”
Lalah Deliah