In viata asta, efemera si totusi eterna, avem cel putin un moment (daca nu chiar cateva mii) in care am fugi la capatul lumii, vazute… si, apoi, inca o tura, pana la capatul lumii nevazute.
Fie ca e o casa, un oras, o relatie, un serviciu, o afacere, un proiect, un om, o mama sau un tata, o amintire, o fantoma de iubire, de noi insine… ehe, de multe se poate fugi!
Stateam azi si ma gandeam ca am fugit de multe la viata mea, am trantit usi si nevazuta m-am facut. Apoi am mai crescut, am analizat, am constientizat si m-am apucat sa lucrez la sursa, in loc de a-mi tot lua talpasita asa, jap jap, pe principiul ca ce misto e sa o iei de la zero. Cutia Pandorei e mare si lata, nu zic hop pana nu sar, cine stie ce imi mai rezerva viata.
In timp ce imbratisam bucatica aceasta mica de om, creata din ADN-ul si pantecul meu, care urla din toti rarunchii si corzile vocale de soprana, am realizat ca de ea nu voi putea fugi niciodata. Si zic nu voi putea si nu ca nu as vrea, caci ma inhata unele momente cand oriunde pare soarele mai stralucitor decat pe strada mea. Pe aceeasi strada unde mai toti vecinii au auzit ca avem un bebelus in casa… si nu din barfe, ci direct de la sursa.
Stiu ca imi e parte din infinitatea sufletului si dar la rugaciunile mele catre ceruri, o iubesc dincolo de galaxii si ma minunez la fata ei de inger cand doarme noaptea. Multi mi-au spus ca e greu sa ai copii, dar parca nu am inteles niciodata pana acum, cand zilele se scurg pe minus de somn, nervii sunt dati pe razatoare (aia, cea mai mica, ca pentru merele cu biscuiti), bratele imi sunt amortite de la imblanzirea colicilor… cat de greu inseamna acest greu.
Dragi mame din lumea aceasta larga, care ati crescut copii mari si, zi de zi, ati rezistat eroic, respectul meu vesnic, autentic si monumental de impietrit. Jos palaria, caci nicio munca din universul acesta nu mi se pare atat de complexa, grea si epuizanta ca aceea de a fi mama!
“Cum ati putea voi banui cate lumi misuna intr-o raza de soare,
cate lupte se dau intr-o gaura de furnici,
cate dureri ascunde o inima de mama trudita si
cate daruri se pot naste intr-un suflet de copil!”
Panait Istrati