La un moment dat, demult, urmaream un video despre cercetari cu privire la focus, in care se relata ca sunt necesare aproximativ 11 minute pentru a ramane complet “acaparati” intr-o activitate. 11 minute, foarte lungi, pentru a ne aprofunda focusul, indiferent de ceea ce facem. Am ramas perplexa, caci 660 de secunde sunt multe, iar sansa de a fi distrasi in acest timp e asa de mare, incat ma intreb cati dintre noi ne pastram focusul de-a lungul unei zile intregi.
In aceeasi zi, mai pe seara, am ales, alaturi de patru prietenele de-ale mele, sa mergem la 18 Lounge, sus in turnurile gemene din Bucuresti, pentru a sta la un pahar de viata si de poveste. Am plecat atat de frustrata de acolo, deoarece permanent bazaia un telefon pe masa, uneori se mai aprindeau si ceva luminite, simteam ca energia grupului e dizolvata chiar inainte de a se inchega. Apogeul a venit atunci cand una dintre ele a postat pe Facebook o poza cu cocktail-urile noastre, iar celelalte doua s-au repezit sa comenteze ce fain este unde suntem… in timp ce eu ma uitam stupefiata, singura si nevorbind cu nimeni, la sceneta tragi-comica ce se desfasura in fata ochilor mei, fara drept de apel. Suntem prietene de o viata si tot o sa ramanem asa, chiar daca am inceput pleiada de cuvinte mai putin diafane cu privire la ceea ce se intampla. Povestea aceasta are doua Happy – enduri. Primul, ca am reusit sa lasam totusi telefoanele prin buzunare si posete si chiar ne-am distrat de minune, desi sentimentul acela de frustrase m-a mai acompaniat o perioada.
Iar cel de-al doilea, care mi-a schimbat anii ce au urmat, a fost ca mi-am dezactivat orice notificare de pe telefon sau laptop. Ma saturasem sa imi pacane telefonul “ca pop-cornul in ceaun”, distragandu-ma de fiecare data din momentele de atentie dedicata cuiva sau unei activitati. Si asta doar sa observ ca cineva a mai adaugat un emoticon la o conversatie sau nu stiu cine de pe youtube a mai postat un video sau mai stiu eu ce.
Ne disipam in mii de directii si devine deja o misiune imposibila a la James Bond sa ne regasim, sa ne adunam, sa fim pur si simplu 100% prezenti. Indiferent de unde alegem sa fim sau sa facem. Ma intreb uneori, da! complet retoric, ale cui vieti le traim? Caci ne trezim dupa ani si ani cu visurile impachetate in hartii frumos colorate, inca neindeplinite, deoarece nu am avut timp de ele. Ne trezim cu relatii suspendate emotional si cateva vorbe schimbate la cine tardive, printre butonari si bip-aituri, deoarece nu mai oferim nici 50% din atentia noastra deplina celui de langa noi. Ajungem obositi, tracasati, nervosi si intr-o perpetua goana, in incercarea sa rezolvam tot ce ni se ridica la fileu.
E lipsa de respect, asa mi se pare mie. Sa te intalnesti cu cineva, sa iti aloci timp si efort sa ajungi acolo, ca apoi sa te imparti la fiecare cateva minute intre discutia fata in fata si luminarile si chiauniturile telefonului de pe masa. De ce? De ce sa nu alegem, cand facem ceva, sa fie 100%? Asa, ca pe vremuri?! Poate sunt eu nostalgica si visez cu ochii deschisi la timpurile in care telefoanele sunau doar cand era necesar, iar, in rest, noi eram noi, acolo si atunci!
Intr-adevar, ma bucur de j-miile de functii care imi usureaza viata, de la Google Maps la Notes, de la apeluri gratuite pe Whatsapp, cand ma pierd cu orele in discutii cu cei dragi, si pana la nu stiu ce filtre simpatice de a face o poza la o floare de camp. Nu sunt anti-tehnologie, dar sunt o mare, mare sustinatoare anti-notificari.
Toata lumea se mira ca eu raspund greu la ce imi scriu pe Whatsapp, Facebook, Mail sau mai stiu eu pe unde si ca nu am notificarile activate. Da, este o alegere! Personala! Constienta! Voita! Sa fiu prezenta mai mult in viata reala, cea care ma include pe mine, decat sa raspund intr-o secunda si jumatate. Cine doreste sa ma gaseasca, ma va gasi, daca ma suna sau imi trimite mesaj normal… acelea au ramas pentru mine inca barometrul importantei. Dar in rest, pace si glorie. Adio! Adio, notificari! Bine ai venit, viata!
Hai, care are curajul sa inceapa un challenge de 30 de zile cu zero Notificari? Si apoi, e alegerea personala daca sa fie activate sau nu?
“Telefon mobil: morbidul ucigas
al parfumatelor epistole de dragoste.”
Constantin Ardeleanu