Undeva in fermecatoarea Franta, la intalnirea de hotare dintre Normandia si Bretania, se ridica o simpla stanca de granit. Nu mai inalta de 78 m si cu un perimetru de doar 900 m.
Cu toate acestea, o bijuterie de constructie, ce intrece imaginatia, se uita in zare si admira cel mai impresionant fenomen de flux si reflux din Europa si din lume. Le Mont-Saint-Michel devine insula in timpul fluxului, multi oameni pierzandu-si viata, de-a lungul deceniilor, in preaumblarile lor dupa peste si fructe de mare, prin acest labirint de raulete, nisipuri miscatoare si dune singuratice. La flux, peisajul este complet diferit. Era nevoie de o barca pentru a naviga pana la intrarea in cetate, dar acum un drum-pod a fost construit, pentru a usura pasii miilor de vizitatori zilnici.
Echinoctiile sunt martore la retragerea marii cu 15 km pana la 18 km, iar fluxul este cunoscut in intreaga lume ca fiind cel mai inalt si impresionant.
Am avut norocul de a petrece mai bine de jumatate de zi la Mont-Saint-Michel si sa vad, din catedrala, cum peisajul, plin de nisip si dune inca umede in urma refluxului, a inceput sa fie inundat in graba de marea aparent linistita, dar hotarata. Cum siroaie si raulete de apa intrau tot mai adanc prin uscat, crescand nivelul apei de la secunda la secunda. Am ramas inmarmurita in fata acestei capodopere a naturii si mi-am adus aminte de vorbele lui Victor Hugo, putin metaforice: “Apele fluxului vin dinspre larg cu viteza unui cal la galop”. Si, prin contrast, s-au trezit la viata instant si amintirile fluxul din Zanzibar, pe care l-am asemuit, intr-un articol mai vechi, cu timpul scurs din tablourile lui Dali.
Legenda sopteste ca prin anul 708, visurile episcopului Aubert de la Avranches au fost vizitate de Arhanghelul Mihail, care i-a impartasit ca este datoria lui sa construiasca un sanctuar in mijlocul golfului, pe muntele Tombe. Dupa finalizarea acestui sanctuar, din ce in ce mai multi pelerini au inceput sa isi indrepte pasii inspre apusul din spatele lui Mont-Saint-Michel.
In prezent, fortareata cocotata pe aceasta stanca cuprinde un orasel medieval, cu doar 41 de locuitori, ce te imbie la a gusta delicioasele clatite frantuzesti, sa cumperi suveniruri bine alese, sa iti indrepti privirea in toate directiile, pentru a descoperi noi si noi detalii. Urcand pe singura strada a oraselului ajungi la catedrala construita in stil gotic si romanic (dar lipsita de energie si suflet din punctul meu de vedere), pe care o poti vizita intr-un tur ghidat prin toate cele trei etaje si cotloane.
Mi-au placut doua elemente in mod nespus. In primul rand, in plimbarea noastra prin oras, spre catedrala, pe partea stanga, am descoperit mica biserica Sf. Petru. Era cat pe ce sa o ratam si sa nu intram in ea. E mica si intima. Mi-am poposit gandurile, emotiile si dorintele acolo si le-am lasat sa se amestece in peisaj. Am plecat mai linistita si mai usoara.
Al doilea element, de-a dreptul inedit, se afla in catedrala si este o roata mare. Ghidul ne-a povestit ca, in interiorul acesteia, doi calugari alergau ca niste hamsteri, ce printr-un sistem simplu, angrena urcarea unui vagonas pe intreaga inaltime a constuctiei, pentru a transporta materiale, alimente si altele necesare.
O calatorie de poveste te va aduce intr-o zi pana aici si desi din departare, la inceput, vei intrezari doar o piramida, o stanca zbuciumata, cu cat te vei apropia de ea… cu atat ii vei deslusi detaliile, elementele unice si iti vei ridica privirea din ce in ce mai sus.
Cine stie cate secrete au ramas nerostite din vremea pelerinilor si a calugarilor, cate destine au fost inghitite de ape, cate rugaciuni au fost rostite in soapte si cate priviri au fost agatate de vazduh.
“Muntele Saint-Michel este pentru Franta ceea ce Marea Piramida este pentru Egipt.
Trebuie ca acest munte sa ramana o insula.
Trebuie protejata cu price pret aceasta dubla opera a naturii si a artei!”
Victor Hugo