Iubirea asta, maica, ce sa-i faci… nu se gaseste nici la pungi, nici impachetata de marmota in staniol, nici in sticlute haioase si nici peste iarna, la bain-marie, nu prea putem sa o preparam.
Iubirea e vie si e totul. Fie ca tu crezi in ea sau nu, ca ai simtit-o sau nu, ca ti-a fost impartasita sau doar daruita… ea exista peste tot. Iti da aripi, iti trezeste la viata entuziasmul si te face sa vezi lumea mai vie, mai frumoasa, mai dulce.
Tare mi-as dori sa putem vedea iubirea, sa fie tangibila si altfel decat doar prin fluturi in stomac si bombardament in inima. Sa “vada” si cei sceptici ca exista… si cat de superba e! La fel cum mi-ar placea sa vad si gandurile, credinta, increderea… asa la microscop, bucata cu bucata.
Totusi, daca preferi sa nu crezi in iubire si nici nu doresti sa o simti, atunci lumea ta va ajunge sa arate ca un desert, in timp ce ar putea fi o padure tropicala.
Am intalnit multe persoane, care fie nu au primit-o niciodata, fie au pierdut increderea in iubire. Si cu cat mai profund ma uitam la ei, cu atat mai mult simteam pustietatea din interior, o mare intindere de goliciune… care are o uimitoare putere de a se extinde si peste altii, de a-i atrage in acest nimic. Ma uit uneori la oamenii care doar critica, cauta defecte in orice, arunca cu jigniri in toate partile. Si nu ii inteleg. NU pot, efectiv! Pana am inteles ca acel pustiu se adanceste astfel si se mareste doar asuprind energia din jur cu acest gol, cu aceasta flamanzire emotionala. E ca otrava… nu mai lasa nimic in urma ei, devoreaza tot.
Si cu toate acestea, traim intr-un univers plin de posibilitati, de sanse, de oameni, de afinitati, de sincronizari, de tari cu plaje, de pareri, joburi, ceainarii, limbi diferite si culturi aparte. De ce sa te cramponezi intr-un loc, intr-o parere, intr-o atitudine, in lipsa iubirii… cand lumea e asa mare si darnica… si te asteapta doar sa sari, sa faci primul pas, sa te desprinzi de vechi si sa accepti noul.
Sa iubim… asa cum stim noi mai bine… oamenii, natura, animalele, pasiunile, mangaierile, macii, vantul, rasaritul de soare, dusmanii, stelele, respiratia, copiii, iarba, job-ul, necunoscutul, magia, tristetea, fluturii… viata!
Eu nu cred in oameni rai si oameni buni,
cred doar in oameni ce nu au primit iubire si
oameni care au trait inconjurati in ea.
Atata tot. Simplu.
Si atunci… ma intreb retoric…
ce vrem sa lasam in urma noastra…
desert sau paduri tropicale?