Intr-o seara, obosita dupa o zi intreaga cu copil bolnav prin brate, simteam o nevoie acuta sa vad un film bun. Din acela care imi place mie, cu mesaj, cu o poveste, cu un rost, nu doar asa, ceva de umplutura, ca sa treaca seara.

Am descoperit, din pura intamplare, acest film, care este ecranizarea bestseller-ului The art of racing in the rain, a lui Garth Stein. Intregul film este creat in jurul povestii si perspectivei asupra vietii a cainelui Enzo, vocea fiind dublata de Kevin Costner. Multe replici sunt excelente lectii de viata. Intreaga poveste se refera la viata, sentimentele si trairile lui Enzo, in raport cu stapanul sau, Danny (Milo Ventimiglia) si cu familia pe care acesta o intemeiaza, sotia sa, Eve (Amanda Seyfried) si fiica lor, Zoe.

Ferrari, curse de masini, a-ti urma pasiunea in viata, a lupta pentru cei dragi, prietenie autentica, iubire neconditionata, importanta familiei pentru binele sufletesc, invataturi spirituale si modul in care extrapolarea tehnicilor necesare pe pista de curse poate fi, de asemenea, folosita pentru a naviga cu succes in calatoria prin viaţa.

Au fost momente cand am plans (si din recenzii, se pare ca nu sunt singura). Au fost momente cand am inghitit in sec si am realizat cata dreptate are catelul acesta. Au fost clipe cand am ramas intepenita in loc, asteptand sa vad ce urmeaza sa se intample. Un film cu de toate, dar chiar de toate.

Drama si comedie in acelasi timp, filmul are un farmec aparte, care te va lasa mai motivat, mai inspirat si mai bucuros decat la inceput.

The art of racing in the rain inregistreaza deja un bine meritat 7,5 pe IMDb, desi abia a fost lansat in 2019. “Nu este nicio lipsa de onoare in a pierde o cursa. Este o lipsa de onoare sa nu participi de frica ca vei pierde.”

“Oamenii sunt mereu ingrijorati despre ce se va intampla in viitor.

Le este atat de greu sa stea linistiti,

fara sa se mai ingrijoreze pentru ceea ce va urma sa fie.

Oamenii sunt, in general, nesatisfacuti de ceea ce au;

sunt mult mai preocupati cu ceea ce vor avea.”