Venim pe lume goi si aparent tabula rasa. Desi cred, cu fiecare por al meu, ca cei mici sunt mai conectati la sursa si sunt mai intelepti decat par a putea spune, totusi, viata pe care o traim in primii ani de viata ne creioneaza definitoriu ceea ce credem despre noi insine.
Suntem un imens colaj de mesaje si informatii primite de la parinti, educatori, profesori, vecini, prieteni, copiii aceia rai care zic lucruri nedrepte, bunici, cunostinte etc. Etichetele pe care le-am primit s-au asezat frumusel unele peste altele, iar acum ne caracterizam si ne explicam pe baza lor. Daca rogi pe oricine sa se auto-defineasca, va alege o mana de adjective pentru a se descrie. Daca il mai intrebi si care sunt punctele lui/ei lipsa, va mai culege inca un pumn de alte adjective. Dar, oare, cate din aceste moduri de a ne descrie sunt intr-adevar adevarate? Si cate ni se mai potrivesc dupa adunarea anilor, a experientei si a intelepciunii in viata noastra?
Da, poate am fost nabadaioasa si batausa de mica, dar, din moment ce nu am mai palmuit pe nimeni de mai bine de 30 de ani, de cand eram in gradinita, oare mai merita sa ma tin de aceasta caracterizare? Da, poate cineva e calm si linistit, dar ia scoate-l putin din sarite si garantez ca un monstru interior va rage la tine. Nu degeaba se spune ca pisica blanda, zgarie rau. Da, poate nu ai fost un elev eminent si ti s-a spus in scoala ca esti chiar prost. Dar scoala e una, iar viata e alta. Exemple faimoase, precum Einstein, ne dovedesc ca unele etichete chiar nu merita pastrate. Si, cu atat mai putin, sa ne defineasca!
Din cand in cand, sa le mai luam la triat, sa taiem din ele, sa le rupem in bucatele mici – mici si sa punem altele in loc, care ne definesc mai bine, o data cu plimbarea noastra prin viata.
UN EXEMPLU CONCRET
Toata viata am crezut ca nu sunt o persoana consecventa. Cumva Marele Creator nu pusese perseverenta in desaga pe care mi-a trantit-o pe umar, cand mi-a dat drumul pe topogan, in jos, in lumea aceasta, in bratele mamei mele. Am auzit de atatea ori ca eu nu duc la capat lucrurile, incat nici nu mi-a mai trecut prin minte sa ma intreb daca e adevarat sau nu. Devenise punct de reper deja, cand incepeam ceva. Curand s-a trasformat si in scuza. Daca plecam de la un job sau dintr-o relatie, in care nu mai eram fericita, imi repetam in minte, cu voce vinovata, “Eh, lasa, Alina, doar stii ca nu esti consecventa!”.
Ceva s-a miscat in mine in septembrie 2018 si m-am hotarat sa iau un proiector mare si sa il orientez spre ceea ce cred despre mine. Sa iau asa cate un gand despre una, despre alta si sa vad daca mi se mai potriveste, daca imi mai este constructiv in viata si in procesul de implinire a visurilor mele. Sa vad daca este cu adevarat al meu sau doar asa imprimat sau imprumutat din exterior, fara sa il fi trecut prin Judecata de Apoi. Am inceput cu asta: “Eu nu sunt consecventa!”.
M-am aruncat intr-un sir indian de provocari, pe teme diferite, precum declutter sau exercitii fizice zi de zi. Si mi-am propus sa nu existe absolut, dar absolut nicio scuza, nicio exceptie. Moarta-coapta, zi de zi, sa ma tin de ele, atata vreme cat imi propun. Challenge-ul de 100 de abdomene timp de 100 de zile m-a prins si cu enterocolita, si prin aeroporturi spre Costa Rica, si in trenuri, si acasa. Nu a contat. Le-am facut si in paduri tropicale, si in aeroport, pe jos, in asteptarea zborului de 11 ore, si atunci cand abia ma tineam pe picioare de la boala. Si s-a putut. M-am simtit de o mie de ori mai bine pentru ca mi-am tinut promisiunea fata de mine insami, decat disconfortul punctual.
In plus, am rememorat momente din trecutul meu si am realizat ca in extrem de multe cazuri chiar am fost foarte consecventa. Nu m-am oprit din ce mi-am dorit sa fiu sau sa devin. Da, evident ca nu am ramas in acel prim job sau acea prima relatie adolescentina. Si ce bine am facut!!! Ce magie poate produce in noi o simpla reschimbare de perspectiva!
Parerile despre noi imi apar in fata ochilor ca tocuri de usi. Unele sunt mai mari, altele sunt mai mici, dar de fiecare data cand trecem prin unul sau altul, noi ne modelam in concordanta. Unele ne strang, altele sunt mai largi. Prin unele decidem sa nu mai trecem deloc, sunt complet neincapatoare. Dar, daca am putea sa luam un topor si sa le doboram la pamant, aschie cu aschie, astfel incat sa trecem liber?
Ceea ce suntem azi determina ceea ce devenim maine. Ceea ce schimbam maine cu privire la ce credem despre noi, poate redesena o noua carare in viata. Vom face alte alegeri. Vom privi lucrurile din alta prisma. Iar cum viata e un sirag de alegeri, una dupa alta, dupa alta, inseamna ca avem puterea in noi de a deveni ceea ce ne dorim. Pornind de la un gand. La care adaugam emotie. Si drive, energie, atentie, dedicare.
Fiecare dintre noi avem o proprie imagine de sine. Cu zone mai luminoase, dar si cu umbre ce ne fugaresc, cand ne e lumea mai draga. Mai este si acea mica voce, dar care foloseste deseori portavoce, care ne face ferfenita cu mesajele ei critice. Fiecare avem temele lui sinuoase: nu am facut suficient azi, sunt prea gras/a, sunt o mama groaznica, am divortat… deci sunt o sotie de rahat, nu sunt suficient de bun/a, am umerii lati, fundul prea patrat, nasul prea ascutit, cate si mai cate. Si acum ma intreb! Daca toate acestea sunt inradacinate in noi in mod gresit? Daca am putea, una cate una, sa le smulgem si sa le aruncam cat colo, pentru a pune in loc ceva mai constructiv?
Nu sunt utopica, probabil e greu sa reducem complet aceasta vocisoara la o liniste deplina. Dar daca, prin focalizare si munca constienta, am face o curatenie de primavara prin modul in care ne raportam la noi insine? Daca am scormoni bine prin prejudecati si pattern-uri si am elibera ceea ce nu ne mai foloseste? Nu e nevoie de un heirupism tipic romanesc. Asa, rand pe rand. Azi putin, maine iar inca putin!
In propriul meu proces, pe langa curatenie si constientizarea in sine, am mai ales sa fac doua lucruri:
1. Sa notez ce cred despre mine, care nu imi mai foloseste, pe o foaie de hartie. Spre exemplu eram prea critica cu mine insami, tot timpul doream sa fac mai mult, mai mult, mai mult. Iar cand nu reuseam, jap, autoflagelare emotionala. In pattern-ul meu, eram not good enough. Am scris, la un moment dat, trei astfel de biletele. Pe primul, ce vreau sa lepad din mine, pe al doilea ce vreau sa lepad din relatia cu sotul meu si nu ne mai foloseste, iar pe ultimul, ce vreau sa lepad din relatia cu fiica mea. Am ales, critica cu mine insami, lipsa de rabdare care mai apare in dinamica cu sotul meu si invinovatirea ca nu sunt cea mai buna mama pentru fiica mea (habar nu am cum s-a aciuit asta la casa mea si cand). Le-am impachetat ritualic si le-am aruncat in foc. Un foc de tabara (dar poate fi si un foc intr-un borcan). Si nu le-am lasat asa, doar arse scrum si mirosind a trecut. Am luat alte trei biletele si am notat cu ce le inlocuiesc: sa fiu mai blanda cu mine insami, sa fiu mai intelegatoare cu sotul meu, pentru ca armonia in familie este o valoare esentiala pentru mine. Iar pe fiica mea sa ma straduiesc sa o accept asa cum este ea, dinamica si foarte activa, in timp ce ii ofer toata iubirea mea, combinata totusi cu disciplina si respect pentru ceilalti si viata. De atunci, de cand am facut acest proces, vad zi de zi schimbari in noile atribute si directii alese de mine, pentru mine si ei.
2. Sa ne mai batem pe umar din cand in cand si sa ma trecem in revista si ce facem bine, frumos. Precum si cine si cum suntem, mai intelegatori, mai consecventi, mai… mai… ce vrei tu! E asa usor sa ne criticam pe noi si pe ceilalti, dar atat de distructiv pe termen lung. O data pe zi, o data la cateva zile, stai asa frumusel si gandeste-te sau scrie (chiar mai bine), de ce esti mandru de tine insati/insuti in aceste zile. Face minuni la increderea in sine, dar mai ales la perspectiva ta asupra lumii si a sinelui.
Cand iese ghiocelul firav din zapada si noroi inghetat, nu te duci la el si ii arunci ocara pe petale.
Nu ii spui ca se misca prea incet, ca nu a atins deadline-ul primaverii.
Nici nu il calci in picioare pentru ca nu e inca complet.
Te uiti la el si te bucuri de procesul in care se afla.
Fa la fel si cu tine.
Esti in devenire.
Aminteste-ti asta!
ESTI
IN
DEVENIRE!
Sursa foto: Deersphotography