Astazi, intr-o sedinta de coaching, am auzit cea mai haioasa vorba cu care m-am intalnit in ultima perioada, si anume:
“Fiecare ciorba are
timpul ei de fierbere.”
Atat de simplu, banal chiar, dar a avut o reactie de sampanie efervescenta in celulele corpului meu si, fara vointa mea, am procesat o zi intreaga la aceste cuvinte.
Da, noi vrem ca totul sa se intample repede, de preferat ACUM. Daca ne-am imbolnavit, aruncam un pumn de pastile in noi ca poate, poate pana maine suntem pe picioare. Daca avem un examen de dat, sigur se invalmaseste in memoria noastra toata materia de studiat intr-o singura noapte. Daca avem copii, ii vrem mari si intelegatori, fara sa asteptam trecerea anilor… dar sa ramana si bebelusi in paralel, daca aceasta alchimie fizica ar fi totusi posibila.
Daca suntem la un job, de am fi promovati in functia cea mai mare acum si sa primim si salariul aferent, ar fi chiar ideal. De ce sa mai asteptam sa ne dovedim valoarea? Daca abia am terminat facultatea, pozitia de CEO oricum e cea mai faina, de ce sa ne mai chinuim sa castigam experienta si intelepciune profesionala, la ce ne foloseste oricum, nu?
Intr-o relatie, iubirea sa fie mare – gigant – mamut inca de la inceput si sa se pastreze asa pana la adanci batraneti, ca in povestile cu cenusarese si printi, fara vreun efort din partea noastra, ca intr-un perpetuum mobile spatio-temporal de neinteles al universului.
Daca abia ne-am cunoscut jumatatea, sa ne casatorim ieri, daca nu avem copii, sa ii nastem tot ieri, daca nu avem bani, sa se pogoare in contul nostru miraculos sau sa bata Lotto la usa noastra cu sacul doldora de bancnote.
Si ciudat, oare de ce si cum… acestea nu se intampla si in viata reala? Pentru ca totul are un timp al lui. Asa cum painea se lasa la dospit si ciorba la fiert, la fel si etapele din viata noastra merita sa fie lasate sa creasca, sa se dezvolte, sa se maturizeze si apoi sa vina si vremea materializarii lor in forma fizica. Atat de banal. Stiu! Oare de ce ma mai chinui sa le pun negru pe alb?!
Pentru ca uitam. Zi de zi. Uitam sa avem rabdare. Uitam sa lasam natura cu anotimpurile sale sa se desfasoare, vrem recolta continuu, clipa de clipa. De preferat si fara prea mult efort. Nu e realist. Nu e in ordinea si firescul lucrurilor sa se intample asa. Pur si simplu.
Daca ne uitam in natura, e nevoie de trei anotimpuri din patru pentru a strange recolta semintelor sadite. De ce nu ar fi la fel si in viata noastra? Sa ne lasam vlastarii firii si semintele dorintelor sa incolteasca, sa se dezvolte, sa creasca… oferindu-le rabdarea, intelegerea, dar mai ales acceptarea noastra. Sa acceptam ca timpul are itele lui de cusut, are cararile lui de strabatut… pentru ca noi sa fim pregatiti pentru a deveni ceea ce dorim.
Atat am avut de zis: sa lasam ciorba sa fiarba. Da, pana e gata, trebuie sa depunem munca de a pregati ingredientele, sa o punem la fiert, putem sa ne-o imaginam in farfurie pe masa, putem sa fim ademeniti mental de viitorul ei miros, sa inghitim in sec, gandindu-ne cat de delicioasa va fi. Dar abia cand e gata, ne putem bucura pe deplin, cu toate simturile. La fel si cu orice dorinta de a ta! Exact la fel!
“Rabdarea si timpul iti aduc mai multe
decat puterea si pasiunea.”
La Fontaine