Vorbesc mult cu prietenele si prietenii mei, cel putin cu cei apropiati de sufletul meu. Si ma uit uneori cu binoclul in viata lor si fara sa vrea, psihologul din mine, observa care cupluri sunt trainice si care nu… de ce si de ce nu… Bineinteles, ca e totul subiectiv, ca mai orice din lumea asta.
In schimb, deseori am urmat firul rosu sau firimiturile lasate prin padure ca semn de recunoastere a drumului corect… al procesului de alegere a partenerului/ sotului/ prietenului/ iubitului. Caci aceasta decizie poate atrage dupa sine fie paradisul, fie infernul, fie o rutina mult prea ruginita.
Am petrecut multi ani intr-o relatie, in care desi era totul frumos, iubirea era la cote maxime, mi se parea ca nu inaintam in nicio forma, in nicio directie. Ma simteam ca m-am agatat intr-o ancora invizibila, ce imi lasa loc de miscare ici-colo, dar innebuneam, caci eu doream sa merg cu barbatul meu pana la capatul lumii si inapoi. La propriu si la figurat.
Apoi, am sarit in relatia actuala, unde simt ca, in doi, “tragem la aceeasi caruta”, cum se zice la mine in Moldova. Avem aceeasi viziune, aceleasi visuri, acelasi spor la munca si la trait, aceleasi bucurii, desi suntem complet diferiti. Dar nu aici doresc sa ajung, ci la faptul ca, uitandu-ma retrospectiv, realizez ca in cinci ani am reusit in doi sa facem cat altii in zece sau cat nu as fi implinit in alta relatie poate niciodata.
Da, ajung din ce in ce mai mult la concluzia aceasta, caci e esential cu cine alegi sa iti petreci viata… cu cat inaintez in spirala ascendenta a varstei. Asta, din pacate se realizeaza mai degraba luand trecutul si puricandu-l, caci in prezent nu aduce decat presiune suplimentara, intrebandu-te: “Na, super, acusi oare o fi barbatul acesta ideal pentru mine sau nu? O fi altul mai breaz?”. Nu e o decizie usoara, dar noi, femeile, vreau eu sa cred, ca simtim. Ne murmura ceva inauntru cu care barbat am merge pana la capatul lumii si cu care nu, cu care am escalada orice problema si cu care nu, cu care ne simtim noi insine si cu care nu, cu care ne simtim protejate si cu care nu… cu care ne imaginam ca avem copii si cu care nu. Chiar daca uneori logica ne pune piedici, mintea ne duce in labirinturi de intrebari, noi stim. Stim, dar nu prea ascultam.
Sunt multe elemente care graviteaza in jurul acestei alegeri, nu doar cu cine pasim zi de zi in viitor. Caci, sub iubirea partenerului potrivit, femeia va inflori, va simti ca prinde aripi, dar ca va avea si radacini. Un iubit poate crea sau poate distruge legatura cu propriile noastre Ritmuri, cu femeia intuitiva din noi. Eu acum nu ii pun totul in carca barbatului, desi asa pare… dar am vazut prea des femei distruse sub iluzia unei iubiri fantomatice si altele care au imbobocit constant in preajma unei iubiri vrednice.
Caci nu orice persoana e menita
sa faca parte din destinul nostru si
noi nu suntem destinati
sa facem parte din viata oricarei persoane.