Eram in Georgia de curand si, dupa un zbor de aproape patru ore, ne astepta un drum destul de lung, de peste trei ore, cu autocarul, pentru a ajunge din Kutaisi in Tbilisi.
Obosita si dorind sa ajung cat mai repede la “destinatie”, am realizat ca, pur si simplu, nu ma mai bucuram de ce era prezent in jurul meu. Desi eram in Georgia, locul unde visasem sa ajung de mai bine de doi ani.
Si mi-am adus aminte de mantra mea, ca, atunci cand imi fac griji, ma gandesc prea mult la viitor sau prea intens la trecut… JEFUIESC prezentul. De viata, de substanta, de lectii, de sanse, de mesaje, de sincronicitati. Cu alte cuvinte, ma jefuiesc pe mine insami. Si pentru ce? Pentru nimic de fapt. Caci totul exista doar ACUM.
Am inteles mental acest mesaj de acum multi ani, dar atat de des uit. Ca pe noi toti, oamenii, ma mai prinde vartejul vietii. Insa, cand ma surprind… imi zic: “Alina, jefuiesti! Potoleste-te, fata! Traieste! Acum. Make the most of it! Acum!”
Si functioneaza. Tot mai des, tot mai des, cu cat practic mai mult, mai intens, mai natural.
Atat de simplu…
Si totusi atat de complex.
Acest jefuit de prezent mi-a adus aminte de o discutie pe care am avut-o acum multi ani cu sotul meu, in care il intrebam daca o sa ma iubeasca si la batranete. Am scris aici un articol pe tema aceasta, dar imi aduc aminte, ca mi-a spus cam asa: “Draga mea, cum pot eu sa iti promit acum ce va fi peste atatea decenii? Nu pot. Ce pot sa iti promit este ca vom lua zi dupa zi si vom face ce putem mai bine din si cu ele.”
Si asa pasim de peste opt ani impreuna, zi dupa zi. Unele sunt grele, altele sunt sublime, unele sunt sufocante, altele sunt inspirationale, unele sunt relaxate, in altele ne vine sa urlam, in unele ne tinem de mana, in altele suntem imbufnati. Am invatat ca o casnicie nu este o poveste cu printese de la Hollywood si de iubire vesnica a la Cenusareasa. Cum viata nu este o poza de Instagram, bibilita la detaliu, atat iubirea, cat si viata si, mai ales noi, ca fiinte umane, suntem SCHIMBARE.
Noi suntem emotii. Suntem trairi. Suntem povesti. Suntem tranzitie.
Pe masura ce ne vom imbratisa emotiile, le vom trai si vom invata din ele… cu atat mai mult vom evolua si relatiile vor fi mai implinitoare.
Pe masura ce vom accepta ca o casnicie tine mai degraba de comunicare autentica, de empatie, de a ne desira sufletul in vulnerabilitate in fata celuilalt, de a sustine, de a ne adapta si de a accepta ca noi toti suntem imperfecti… cu atat mai mult vor dainui relatiile.
Pe masura ce vom lepada imaginile fixe preconcepute, tablourile mentale despre cum ar trebui sa fie totul, asteptarile complet nerealiste de la ceilalti, noi insine si viata, controlul asta, bata-l vina!… cu atat mai mult vom fi capabili sa acceptam ce ni se intampla, sa fim mai conectati la noi insine si, poate, sa jefuim mai rar prezentul.
Magia si implinirea stau ascunse in cele mai neasteptate locuri, momente, trairi. Uneori, intr-o simpla schimbare de priviri, intr-o imbratisare adevarata, dupa cateva ore de chin sa adormi copilul, intr-o ceasca de ceai aburinda adusa in dar celui drag.
Da, nu ne-am promis iubire eterna, desi ne iubim deplin. Insa, ne-am promis sa fim alaturi unul pentru celalalt, zi dupa zi, ceea ce este mult mai usor de implementat. Si aici sade intreaga frumusete a acestei relatii.
Cum zice Oana Pellea: “Viața e pe zile și fiecare zi are o poveste.”
Tu ce poveste alegi sa traiesti astazi?