Acum ceva ani, printr-un octombrie ploios, ma uitam stupefiata la National Geographic, la experienta unui american in junglele braziliene. Trecea printr-un proces de trei zile, in care lua Ahayuasca, o planta medicinala din care se face o licoare cu efecte terapeutice. Eram socata, intrigata, putin bulversata de toate trairile lui, dar, daca as fi avut un bilet de avion in mana in acel moment, as fi zburat instantaneu pentru a trai si eu acea experienta calauzitoare.
In mai putin de trei saptamani, o prietena mi-a recomandat sa merg cu ea la o astfel de experienta in Romania si imi aduc aminte ca stateam in fata ei, dar gandurile imi erau departe: “Chiar ataaaat de repede se poate o indeplini o dorinta care pare atat de imposibila?” Da… se putea… dar lucrurile nu s-au aranjat si nu am reusit sa ma duc la acel eveniment, mai mult in urma unui compromis pe care am ales sa il fac. Pe de o parte ma bucuram ca am luat aceasta decizie, dar tot corpul meu, sufletul si mintea mea erau dezamagite. Parca plangeau pe dinauntru pentru ca am spus NU.
Dar cum viata are rostul ei uneori si te duce unde trebuie sa ajungi, la momentul potrivit, asa s-a intamplat si cu mine. Peste alte doua-trei saptamani, in timp ce vizitam Bucurestiul inainte de Craciun, am primit un apel, care nu se asemana cu apelurile normale. O prietena draga, dar cu care vorbeam extrem de rar, poate o data sau de doua ori pe an, mi-a spus:
– Alina, nu stiu ce faci maine, dar trebuie neaparat sa vii la intalnirea aceasta.
– Maine, nu pot. Am program pana la 23:00 cel putin, i-am raspuns putin dezamagita.
– Nu. Nu se poate!!! Trebuie sa anulezi totul si sa vii. Vine Muntele la Mahomed si tu trebuie sa fii acolo.
In acea clipa mi-am simtit corpul inundat cu sifon. Milioane de pitici zburdau prin venele mele, ca la o petrecere a burlacilor. Am stiut ca da… trebuie sa fiu acolo, desi nu stiam nimic. Ce se intampla, de ce… cum…?. Stiam doar ca vine un saman din Brazilia si eu doream sa il cunosc. Si cine s-ar fi gandit ca un eveniment atat de nesemnificativ, aparent, poate deveni piatra de temelie a viitoarelor tale credinte?
Am ajuns la locul cu pricina, cu cateva ore mai tarziu decat trebuia… exact la momentul cand fiecare isi stabilea intentia pentru acea seara, pentru experienta Ayahuasca. Eram debusolata iar. Ce intentie? Pentru ce? De ce? Si mi-a fost explicat pe scurt… caci fusesem un “student al vietii” ce chiulise de la curs. Ayahuasca este o planta medicinala, ce traieste in padurile amazoniene din Peru sau Brazilia si din care se prepara o licoare, care are rolul de a te ajuta sa calatoresti catre tine insuti, catre noi dimensiuni si sa iti aduca vindecare la nivel fizic, emotional, mental si psihic.
Cum, de obicei, nu imi pun prea multe intrebari si sunt increzatoare ca totul va iesi bine, traind ca intr-o bula de optimism sau inconstienta fara limite, am intrat in joc. Fara sa imi dau seama cat de serios urma sa devina acest proces. Dar aveam sa descopar curand. Foarte curand.
Ca intr-o poveste de basm multe s-au intamplat, dar aleg sa impartasesc cu voi cele mai importante mesaje primite in urma acestei calatorii interioare. Rational, constient stiam deja aceste informatii…, dar atunci am explorimentat pentru prima oara cu fiecare celula, dincolo de trairile fizice normale.
1. In primul rand, intentia mea a fost sa descopar, sa simt si sa traiesc iubi
rea de sine si adevarata iubire fata de tot ce ne inconjoara. Niciodata nu mi-au fost revelate culori mai frumoase ca acelea din viziunile mele. Cuvintele noastre sunt atat de limitate, incat nu vor reusi prin nici cea mai sublima combinatie lingvistica sa redea trairile din acel moment, paletele de curcubee pe care Universul le are in tolba sa. Cand ne iubim pe noi insine devenim completi, divini, corpul se umple de energie si de niste culori incantatoare. Cand nu ne iubim, fiecare autocritica sau gand negativ la adresa noastra ne ciuruieste ca o mitraliera de razboi.
Si avem de ales: sa ne acceptam si sa ne iubim pentru cine suntem sau sa ne autoflagelam ca nu suntem perfecti, nu facem sport constant, nu mancam 100% sanatos, ca nu suntem milionari sau ca nu aratam ca VIP-urile de pe coperta Vogue, ca nu castigam destul sau ca nu avem inca casa visurilor noastre.
Si va spun cu toata inima…nu merita sa purtam acest bici permanent cu noi si sa ne biciuim singuri, mai tare, mai puternic si mai des decat o fac chiar si cei din jurul nostru! Nu merita!!! Schimbati aceste obieceiuri distructive cu cate un gand frumos, o afirmatie imbucuratoare, cu un pupic pe deget, cu o mangaiere iertatoare, cu zambet si acceptare.
2. Imi vedeam corpul nu ca pe o alcatuire structurata de organe si sisteme, ci ca pe o energie pura, colorata, lumina si informatie. Totul era codificat in forme geometrice sacre, dar care prindeau un sens launtric de adevar profund, pe care il stiam de muuuuulta vreme, dar pe care il redescopeream acum ca un copil ce gaseste jucarii de mult uitate in podul casei. Corpul nostru detine ataaaat de multa informatie si iubire, constiinta si energie, incat mintea noastra nu va putea intelege niciodata. E ca si cum am incerca sa punem un ocean intreg intr-o cutie de chibrituri.
3. Am trait experienta calatoriei in alte dimensiuni, superioare, mult mai pline de iubire si acceptare decat realitatea noastra fizica acum si am inteles de ce sunt aici, de ce traiesc viata pe care am ales-o acum. Si m-am bucurat, caci asa am lepadat tone de griji, intrebari retorice si curiozitati pe care le ingrijesc de cand eram mica si curioasa. Prea curioasa.
4. Am ales sa vad conexiunile mele cu alte persoane din viata mea si sa inteleg scopul relatiilor esuate, lectiile ascunse in dezamagiri, dar si in iubiri. Am revazut din alte perspective ceea ce am facut bine, dar si greselile pe care le-am asternut in viata celor dragi, suferintele create si conectarea dintre ele.
Si pentru mine e limpede.
Suntem 100% RESPONSABILI PENTRU VIATA NOASTRA!
Cu cat o sa ne asumam acest lucru mai repede, cu atat viata noastra se va imbunatati pe fiecare plan.
Si Soc!!! NU e tata, nici mama, nici seful, nici fostul prieten, nici lipsa banilor, nici orasul, nici primaria, nici guvernul vinovat pentru ce traim in viata noastra, ACUM. Doar NOI! Noi! Noi si gandurile, sentimentele, emotiile, trairile, sperantele, credinta si visurile noastre.
Viata e nemuritoare… ca si sufletele noastre.