Experienta mea la mormantul lui Arsenie Boca

Nu sunt si nu am fost niciodata o persoana religioasa, in sensul traditional al cuvantului. Am credinta intr-un creator, simt ca exista o energie atotcunoscatoare si plina de iubire in acest Univers, dar imi e imposibil sa ma incred intr-un sistem bazat pe frica si pedepse.

Ca orice tara, ca orice popor si in cadrul bisericilor exista oameni si oameni. Unii cu har si cu adevarat dedicati si altii care sunt condusi de alte motive sa fie acolo.

Mama mea mi-a impartasit, la un moment dat, impresii despre calatoria ei la mormantul lui Arsenie Boca, alaturi de un grup de persoane nevazatoare si experienta care a marcat-o. Astepta la rand sa ajunga la mormant si in fata ei era o doamna cu o fetita de cativa anisori. Au intrat in vorba si doamna i-a povestit mamei cum fetita ei nu a vorbit pana la varsta de patru ani si ca primul cuvant l-a pronuntat acolo, la Prislop, exact in fata mormantului. De atunci vin deseori, fara sa ceara ceva sau sa isi lase dorintele in aer, ci pur si simplu sa fie recunoscatoare si sa multumeasca pentru acest “miracol”.

In timp ce o ascultam pe mama, eram prinsa intre cinci email-uri, o notificare de la Google Calendar ca trebuia sa intru intr-o conferinta cu o firma din America, rontaiam pe fuga un covrig si, cu siguranta, eram in complet alta dispozitie in comparatie cu euforia ei. Dar am ascultat si, desi eram tentata sa ii spun ca ar fi mai bine sa vorbim pe seara, ceva din mine a tresarit. Am simtit aceiasi fiori ce imi cuprind fiecare celula, precum sampania efervescenta. Nu ii simt des, dar intotdeauna m-au condus catre locuri, oameni si experiente ce mi-au marcat viata.

Acela a fost momentul cand s-a sadit samanta dorintei mele de a ajunge la mormantul lui Arsenie Boca de la Prislop. Si samanta a ramas in mine ceva ani, caci din Viena nu e chiar asa usor sa ajungi acolo, dar nici nu ma chinuisem prea tare, recunosc!

Viata mea era in plina schimbare. Desi ma chinuisem peste un an sa ma angajez, acum tocmai imi dadeam demisia de la primul meu job in Austria, deoarece nu era deloc, dar deloc ceea ce imi doream. Urma sa ne casatorim in cateva saptamani si eu eram o epava emotionala, incercand sa organizez totul de la distanta si sa tin piept unui cumul de emotii, trairi si evenimente din viata mea. Aveam o groaza de visuri si simteam ca parca incepe sa dureze cam mult pana se indeplinesc. Si multe, multe altele. Asa ca cine s-a mai gandit la mormantul lui Arsenie Boca?

Prin vara, dupa luna de miere, eram in vizita la niste prieteni dragi din Hunedoara si ne-am decis sa facem un drum pana la Prislop. Zis si facut, eram asa de incantata ca, in sfarsit, ajung la acel locsor sfant.

O fi el sfant, dar a devenit mai degraba o atractie turistica, decat un loc de rugaciune si reconectare la sine. Nu imi plac locurile aglomerate, asa ca eram deja un pachet de nervi incercand sa parcam masina pe niste ulite inguste pline cu autocare care blocau accesul. Apoi imbulzeala de la intrare si apoi vazand coada pana la mormant… prin soare! Pfiu! am incercat sa ma adun, sa fiu cu mine insami si sa iau acest lucru ca pe o provocare, ca pe o lectie pentru mine sa fiu mai rabdatoare. Abia ce am ajuns in fata mormantului si o maicuta extrem de acra, nepoliticoasa si neprietenoasa mai ca ma ia de brat si imi spune: “Gata, ai ajuns, urmatorul!”. Pai, stai asa! ca mi-a luat ani sa ajung la Prislop, ore – sa ajung in fata mormantului si nici semnul crucii nu am apucat sa mi-l fac”. Nici o sansa. Am zbughit-o suparata de acolo si am realizat ca pana la urma energia e peste tot in acest loc, nu doar acolo, in fata mormantului. Am gasit un petic de iarba, sub cativa brazi si m-am asezat linistita acolo, rugandu-ma si bucurandu-ma de sunetul frunzelor ce susoteau vantului povesti din indepartate taramuri.

M-am relaxat instant si totul in jurul meu parca se desfasura cu incetinitorul – vedeam cumva oamenii, dar erau mai mult energie. Simteam si ma bucuram, era liniste. In mine. In sfarsit.

In acel moment imi doream doar sa imi gasesc bucuria pe plan profesional, celelalte laturi ale vietii mele se aranjasera cumva tare frumos, intr-un caleidoscop implinitor. Mi-am lansat dorinta la cer si am cerut binecuvantare naturii, cerului si Domnului ce e peste tot.

Abia ce am iesit pe poarta manastirii si imi suna telefonul. Era o harmalaie pe strada de abia auzeam ce spune vocea de la celalalt capat al firului, in limba germana. Am prins cuvantul interviu si joi, la ora 10:00. Am confirmat si asa am ajuns, dupa o serie de mai multe interviuri, sa ma angajez aici, la firma la care ma simt ca acasa si unde vin cu drag zi de zi de aprope doi ani. Acesta este, de departe, cel mai provocator si implinitor job pe care l-am avut in aceasta viata.

Cred. Da, cred ca exista un Dumnezeu. Dar nu e in afara, ci in noi toti. In noi oamenii, in plante, in toata creatia. E energie vie, plina de iubire. Si, desi am mers cu indoieli la mormantul lui Arsenie Boca si a fost o experienta destul de negativa acolo, iata ca dorinta mi s-a indeplinit, mai repede ca fulgerul.

Peste aproape un an dupa aceea, ma frigea pe suflet o alta dorinta, dar sansele sa ajung din nou la mormant erau aproape nule. Asa ca m-am conectat din Viena la locul acela de sub brazi, la energia lui Arsenie Boca si m-am rugat. S-a indeplinit si acea, dupa doar cateva luni, dar aceasta e o alta poveste, pentru altcandva.

“De la carma mintii atarna totul.

Daca nu ai ordine in minte nu poti avea ordine in viata.”

Arsenie Boca