Acum doi ani ma invarteam fericita si plina de uimire in bucataria prietenei mele. Era asa frumoasa! Perfect alba, mare, noua. Cu usi glisante de calitate. Spatioasa, sublima… transmitandu-mi pe deplin sentimentul de “acasa”.
Admiram fiecare coltisor de mobila si mangaiam rafturile ca pe o matase delicata. Noroc ca eram singura in acest proces, pentru ca altfel sigur as fi parut ca mi-am pierdut cateva tigle de pe acoperis.
In timp ce ma invarteam febril cu picioarele goale pe podeaua superba a bucatariei prietenei mele… ma gandeam ce noroc uimitor ar fi sa am si eu candva o asa minunatie in care sa gatesc. Caci garsoniera, in care locuiam in acel moment, avea o bucatarie mica, cat o cutie de chibrituri, mobila era atat de veche incat, daca trageam de sertar, ramanean cu manerul in mana si doar cu dorinta de a scoate un cutit de acolo.
La acea vreme ma trezeam in fiecare zi cu o ora mai devreme si aveam un ritual de fericire bine definit. Faceam un smoothy gustos din fructe de sezon, ma asezam in balcon pentru meditatia zilnica, apoi imi scriam intr-un carnetel toate motivele pentru care sunt fericita.
Carnetelul era o alta lume pentru mine. Un prieten invizibil, caruia ii destainuiam toate clipele unice din ziua mea, toate dorintele care, desi inca nu se materializasera, pentru mine, erau deja prezente in viata mea, pentru sanatate, parinti, prieteni, emotii colorate, experiente, provocari si cate si mai cate.
Intotdeauna incercam sa mentin un raport echilibrat intre recunostinta pentru ceea ce era deja prezent in viata mea, cat si pentru ceea ce imi doream…
Dar niciodata nu am scris despre bucataria prietenei mele. Aceea a fost o reverie de moment, de care am uitat complet… pana mai ieri. Ieri, alaltaieri… cand ma invarteam in bucataria mea, noua, mare, alba. Ii mangaiam usile albe, fine si am inceput sa rad, caci propria creatie s-a creionat in realitatea mea.
Si apoi am deschis o carte uitata pe o masa si am citit urmatorul mesaj: “Luati-va privirea si gandurile de la ceea ce este si atintiti-le asupra a ceea ce va doriti acum. Cu cat va ganditi si vorbiti mai mult despre ceea ce va doriti, cu atat mai iute va fi al vostru.”
Este un exemplu atat de minor din viata mea, incat nici nu l-as fi observat. Si totusi, in acelasi timp… simt si traiesc zilnic cat de minunate ne pot fi experientele de viata daca avem grija ce ganduri, sentimente, comportamente si atitudini sadim in sufletul nostru curat. Caci, indiferent de calitatea lor, de puritatea si autenticitatea propriilor ganduri… oricum ele se vor transforma, mai devreme sau mai tarziu, in propria viata, destin, calatorie.
Merita sa facem curatenie in Edenul sufletului nostru, merita sa aruncam judecatile, barfa, gandurile nocive… pentru ca ele ne afecteaza atat de profund, vizibil si invizibil, incat nu merita sa le pastram, asa pline de praf, nici macar o secunda in plus.
O curatenie de vara… cu aroma de lacramioare,
atat prin casa, prin viata…
cat si prin suflet.