Sunt zile si zile, unele mai roz, altele mai uracioase, unele mai vesele, altele mai incarcate, unele mai pasionale, altele mai lacrimogene, unele mai sensibile, altele mai puternice. Cand am zile mai grele, care se anunta de la prima ridicare de geana ca ar fi mai intepatoare, aleg de sub perna cuvantul Multumesc.
Si il port cu mine peste tot.
Mi-l pun in par, il asez pe micul-dejun, il imprim pe sarutul de plecare, il pasesc pe strazi noi, il astern pe mesaje, il doftoricesc in incurajari blajine, il tricotez in itele zilei si – cel mai important – mi-l susur mie.
De ce? Pentru ca alegand sa multumesc vietii pentru toate experientele zilei, tuturor persoanelor pe care le intalnesc, intregii palete de sentimente care ma incerca… imprim o noua energie. Las sa curga recunostinta, invit sa danseze multumirea si parca ziua cea grea se transforma usor-usor intr-o noua zi de adaugat la tolba de amintiri.
Caci ziua nu se mai repeta. Viata nu ne da a doua sansa oricand.
Viata e un dar.
De ce sa aleg eu sa arunc un astfel de dar in cosul de gunoi?
Nu! Atitudinea mea este o alegere! Aleg sa multumesc.
Caci ce este viata pana la urma?
Un colier de clipe perlate, in toate marimile
si fiecare moment al zilei ramane unic.
De ce sa il irosesc in loc de a-l adauga la colierul vietii?
Azi Aleg Multumesc.