– Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci? zise Dumnezeu.
– Daca ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
– Timpul meu este eternitatea… Ce intrebari ai vrea sa-mi adresezi?
– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a raspuns:
– “Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca… iar apoi tanjesc sa fie iar copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani… iar apoi isi pierd banii pentru a-si recupera sanatatea. Faptul ca se gandesc la viitor si uita prezentul, si astfel nu traiesc nici prezentul si nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait…
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
– Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?
– Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor care ii iubesc… si dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc, dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insusi…
– Multumesc pentru timpul acordat… am zis, umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zambind si mi-a spus:
– Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.
Sa tinem minte… si la bine si la greu…
ca nu suntem niciodata singuri!
Sursa foto: Dan Mirica