Intr-o zi, una la intamplare, am gasit o poza cu idilicul castel Neuschwanstein din Germania si pentru cateva ore nu am putut sa ma mai gandesc la nimic. Ma tot intorceam la prietenul meu Google si mai cautam poze, citeam istoria, ma minunam in fata iscusintei mesterilor de atunci si visam cu ochii prea larg deschisi la creneluri modelate. Si dupa cateva ore iar o luam de la capat.
Mi-am scrijelit dorinta de a ajunge la el pe o bucata pe hartie si anul trecut, in decembrie, de ziua mea, dorinta a prins contur, ca in povestile Disney. Cand am ajuns la fata locului, parca mi-l imaginam pe Walt Disney, la fel de bulversat ca si mine in fata acestei capodopere a imaginatiei, intorcandu-se cand pe o parte, cand pe alta a strazii, pentru a-i prinde toate formele, elementele ascunse, crenelurile si turnuletele facute parca din nisip si fatadele dintr-o privire. Va garantez ca este imposibil de realizat acest lucru la fata locului. Este pur si simplu urias, asa triumfator cum domneste el peste varfuri de munti, iti gadila curiozitatea, dar nu ti-o satisface pe deplin.
A devenit model pentru castelul Frumoasei din Padurea Adormita, iar mai tarziu pentru castelele din Parcurile Disneyland, unde poti admira cele mai inspirate spectacole de artificii, muzica, mesaje de suflet si proiectii pe vapori de apa din lume. Simbol al epocii romantic – renascentiste, constructia castelului Neuschwanstein a fost demarata la 5 septembrie 1869 si, din pacate, Ludovic al II-lea al Bavariei a murit in 1886, in conditii suspecte, inainte sa il vada finalizat ca in imaginatia sa bogata. Preturile de constructie au ajuns la peste 6,2 milioane mărci aur, ceea ce l-a condus atat la faliment, cat si la critica intepatoare din partea consiliului si a bancilor. Desi acest lacas cocotat artistic pe varfuri de munti era pentru regele Ludovic un loc de retragere intr-un Univers al fanteziei, al frumusetii metafizice si de profunda admiratie a capodoperelor artisitice si teatrale ale vremii, el a fost deschis publicului la sase saptamani dupa moartea sa si, in foarte scurt timp, a devenit cea mai semnificativa sursa de venit pentru familia burgheza.
Imparateasa Sissi a Imperiului Austro-Ungar, care era una dintre putinele persoane care l-a inteles pe Ludovic in toata exuberanta sa emotionala scria despre el in jurnalul ei: “Regele nu era nebun, era doar o fiinta excentrica ce traia intr-o lume a visurilor”. Aceasta excentricitate, alaturi de fanteziile ce i-au hranit imaginatia, se reflecta si in unele camere din castel, unde senzatia de normalitate iti este fortata la maxim, culorile vii si picturile iscusite te frapeaza pana la mutenie, desavarsirea depaseste orice aspiratie spre perfectionism.
Eu ma tot intreb pentru ce a fost construit un asa palat, doar pentru un om si singuratatea sa? Dar magia se evapora in incercarea de a intelege sau de a reda in cuvinte sublimul de acolo, asa ca la drum sa porniti in a-l explora, descoperi, admira ca pe basmele cu printi ce ne-au colindat copilaria.
La cateva minute de plimbare prin padure se iveste, ca in povesti, un pod de lemn, construit in defileul Pöllat, deasupra unei cascade de 45 m, unde poti pune in buzunar cea mai grozava panorama asupra castelului si a salbaticiei muntoase. Este cunoscut ca Marienbrücke si merita sa nu il taiati de pe lista daca ajungeti acolo.
“Vreau sa raman pe vecie o ghicitoare
pentru mine insumi si pentru ceilalti.”
Ludwig II