Mormane de foi si foite, insemnari si notite, updateuri si proiecte… toate se adunasera si se imprastiasera pe masa, prin carti, in geanta. Extra-proiecte, documentare, interviuri, angajamente, lucruri personale… imi consumau tot timpul si energia, doar nisipul din clepsidra torcea constant, urmandu-si cursul, linistit, nepasator. Ore tarzii, cand geana sa se-nchida, o alarma se asigura ca urechea-mi treaza va fi… si din nou, tasks, duties… and on and on…
O carte, in coltul mesei de care ma lovesc de fiecare data, sta linistita privind intregul spectacol numit Desertaciune, al carui principal actor, desigur, sunt eu. Un verset imi rasare parca in minte: “Doamne, da-mi o inima inteleapta, ca sa imi numar bine zilele”…
Azi-dimineata am spus STOP!
Am oprit toate alarmele: din telefon, carti, ganduri… STOP… vreau un respiro, vreau sa gonesc goana asta nebuna din inima si trairea mea. Am facut ceea ce-mi lipsea cel mai mult: pur si simplu am stat in tacere inaintea Lui.
Alerg pe campiile elizee si ma bucur de dansul linistitor al batailor inimii asternute pe acordeonul ingerului ce imi tine companie. Cata pace si liniste! Infiereaza-mi aceasta seninatate in mine! Purtata de aripi de ingeri sa ma prostern sfioasa, curioasa, plina de bucurie inaintea Ta, iar mai apoi, in arsita diminetii povestim vrute si nevrute…
Am absentat azi din curtile acestei lumi…o dulce absenta… M-am reintors la foitele mele si le desluseam in timp ce fredonam inca muzica cerului, ce canta in mine. O cu totul alta Alina, linistita… da, taskurile si indatoririle stau inconjurate langa mine, dar nu mai sunt prioritati, doar urgente.
M-am uitat la clepsidra…
timpul curgea la fel, dar acum avea nuante de auriu…
asemeni arsitei prin care ma plimbasem cu El,
acum, cateva clipe…