Peste tot auzim de importanta recunostintei. Sunt zile cand trecem cu viteza luminii pe langa ea si nu o simtim strabatandu-ne, nici macar intr-un miligram si jumatate.

Administrata lichida sau pulbere, mentala sau emotionala, in deznadejde sau in speranta, in zile de luni, joi, sambata sau iar luni, completa sau cioburi… recunostinta face minuni. Si, aici, nu ma refer la acel moment cand, cu viteza fulgerului, multumim pentru ca am gasit loc de parcare sau pentru ca a iesit soarele pe cer. Desi, nu sunt nici acestea de lepadat.

Imaginea mea este despre acea recunostinta care se simte in fiecare celula, aleasa constient si cu toata fiinta, care ne lasa uimiti in fata vietii si a noi insine. Recunostinta metamorfozanta. Cea care ne misca si ne lasa miscati. Cea care ne schimba si ne aduce mai multa lumina asupra perspectivei vietii.

Caci proiectia personala inseamna perceptia realitatii. Vedem totul nu asa cum este, ci asa cum suntem noi. Realitatea nu e niciodata obiectiva, ci perpetuu subiectiva, in functie de fiecare individ care o traieste si o creeaza. La fel cum percepem realitatea pe baza caleidoscopului de valori, pareri, prejudecati, ganduri si sentimente din interiorul nostru… eh, tot asa, pe baza aceluiasi caleidoscop, ne-o si cream.

Gregg Braden, Dalai Lama, manuscrise vechi, Brene Brown si multi altii afirma clar si raspicat ca tot ceea ce facem in lumea asta, este determinat, la radacina, acolo, in adancurile noastre, de unul dintre cele doua sentimente: iubire sau frica. Alege orice din viata ta, orice, de la relatie, la copii, la job, la modul in care iubesti sa iti petreci putinele ore libere… si vezi pe ce e construit. Pe frica sau pe iubire?

Da, stiu, majoritatea sunt pe frica, nu? Desi nu pare… pentru ca ne construim un intreg algoritm de argumente ca sa nu para chiar asa.

Dar, daca… doar daca… maine te-ai trezi si ai simti, vedea, avea, trai doar ceea ce este pretuit azi de tine, acele abilitati, defecte, lucruri, putinte pentru care multumesti azi? Cate ar fi?

Si daca… doar daca… maine te-ai trezi inconjurat doar de ceea ce nu iti convine, de care te plangi azi… ar fi viata ta mai buna!?

E atat de simplu, atat de banal de simplu sa fim recunoscatori… si oare, totusi, de ce o facem asa rar?

RECUNOSTINTA FIZICA,

imperfectiunea perfectiunii

 

Am tatonat tema asta a recunostintei de multe ori in viata. Dar niciodata atat de profund ca in ultimul an.

Spre exemplu, ai fost vreodata recunoscator pentru oricare din cele doua calcaie ale tale? Parol, am toate tiglele pe casa! Dar calcaiul, calcaiul tau, pe care calci de cel putin 7.000 de ori pe zi, 49.000 de ori pe saptamana si de cel putin 2.5 milioane de ori pe an, a primit vreodata chiar si cea mai zloboda multumire din partea ta?

Probabil ca nu, cum nici eu nu am facut-o mai bine de 34 de ani. Dar povestea face ca eram in Costa Rica si o persoana foarte apropiata mie a calcat pe o banala piatra pe plaja, ceva mai ascutita. A avut nevoie de mai bine de 10 copci, exact asa, in inima calcaiului. Nu am fost in viata mea atat de fericita pentru calcaiele mele intregi, ca in acea zi. Si da, le luam “for granted” clipa de clipa. Dar nu sunt.

Un prieten bun de al nostru, care a finalizat cateva Iron Man-uri si e mare pasionat de sport, era pe o pista de biciclisti in Austria. Un catel a fugit, speriat de alt catel, cu tot cu lesa, direct inspre el. E o calatorie tare neprietenoasa de la Iron Man direct la sold fracturat, recuperare in luni si luni de zile, dureri nocturne si sansa sa nu mai faci Iron Man niciodata. Dar imi povestea cat este de uimit acum, cum niciodata, absolut niciodata nu s-a gandit sa fie recunoscator soldurilor lui pentru ca il sustin zi de zi sa fie activ.

Exemple de recunostinta fizica. Pentru ceea ce suntem, un dat de la Univers, o creatie magica a naturii, a Marelui Infinit sau un rezultat al selectiei naturale. Oricum ar fi, merita sa ne aducem aminte sa ne mai si bucuram de ce suntem, exact asa cum suntem. Cu polipi sau cu fundul mare, slab ca aschia sau inteligenti de mama focului, inalti sau scunzi, cu unghii frumoase sau par ciufulit, cu ochii bulbucati sau cu buzele ascutite, tineri sau garboviti, optimisti sau carcotasi, armoniosi sau “asamblati” din bucati aparent divergente. Da, poate vrem sa slabim, sa ne redefinim, sa ne schimbam complet aspectul, you name it. Go for it! Nimic nu e mai implinitor uneori decat propria schimbare. Si cu riscul de a ma repeta, reiterez importanta multumirii fata de cine suntem acum (AAAACUUUUUMMMM, nu cand o sa fim asa cum ne imaginam noi ca o sa fim – in cazul multora aceasta fiind niciodata) de a fi bland cu noi insine, de a ne iubi asa cum suntem, in aparenta imperfectiune a perfectiunii nostre.

Confucius are o vorba, pe care am descoperit-o cand aveam 15 ani. “Intr-o zi ma plangeam ca nu am cu ce ma incalta, dar apoi am vazut un om care nu mai avea picioare.” Nu cred ca a scris-o in sensul ad literam, ci in sensul de a fi totusi recunoscatori pentru cum suntem, acum, aparent imperfecti… si totusi perfecti.

 

RECUNOSTINTA PENTRU

CE AVEM SI CE SUNTEM

 

Uneori uitam de unde am plecat. Alteori uitam incotro ne indreptam. Deseori uitam cine suntem. Sau cine dorim sa devenim. Insa, sa ne readucem aminte, ca suntem oameni, fiinte plamadite din magie si neant, uneori gresim, alteori le facem pe toate ca la carte. Uneori ranim, alteori suntem raniti. Uneori plangem, alteori radem. Uneori crestem pe interior, alteori cadem pe spirala bunatatii. Suntem critici si autoflagelatori. Avem cu totii acea voce interioara, care ne mai cicaleste.

Dar sa ne reamintim: suntem in devenire! Fii mai bland cu tine, chiar daca ai cinci kilograme in plus sau tocmai ai ridicat tonul la cel drag. Fii mai bland, fii mai milos cu tine insuti. Este o calatorie lunga, dar cu cat ne acceptam, ne imprietenim cu noi insine si ne iubim mai mult, cu atat vom putea impartasi acestea si cu cei dragi noua. Deseori, cand acestea lipsesc, se observa si in relatiile noastre. Fii si ofera! Primeste si fii!

Recunostinta are darul de a aduce lectii din trecut, de a aduce pace in prezent si de a contura o viziune pentru viitor.

Ia uita-te putin la tine. In tine, in liniste. Asa-i ca esti mandru de ceva? Poate esti ambitios sau poate esti mamoasa. Poate faci o tocanita dementiala sau poate stii sa distrezi un grup de copii ca nimeni altul/a. Poate ai o voce de vis sau pictezi in asa fel, inca si Monet te-ar lauda. Poate ai o putere de rezistenta la greu incomparabila cu a altora, poate esti piatra de temelie pentru parintii tai, poate esti jovial sau amuzant, poate esti cel mai bun companion pentru prietenii tai. Poate esti un confident la care se descarca cei iubiti, poate alini ca nimeni altul/a sau stii sa construiesti afaceri fara cusur. Sunt sigura ca daca alegi lentilele potrivite, vei putea scrie o lista mare. Alege, din cand in cand, sa fii recunoscator pentru cine ai fost, cine esti, cine devii.

Recunostinta imbogateste, plangerea de sine saraceste… sufletul, fiinta, relatiile, dinamica, viata. Poate nu esti exact unde iti doresti sa fii, dar fii recunoscator ca nici nu mai esti unde ai fost.

 

RECUNOSTINTA FATA DE ALTII

 

Cercetatori din toata lumea au descoperit ca desi noi, ca oameni, suntem motivati de cariera profesionala, de familie, de a avea visuri, de a face bani, de a castiga faima si tot asa… nici una dintre acestea nu contribuie mai mult la fericire ca recunostinta pe care o aratam fata de noi, dar, mai ales, fata de ceilalti.

Aici e un experiment, vizionat de peste cinci milioane de persoane, despre cum sta, efectiv, treaba cu aratarea recunostintei celor din jurul nostru. Am intrat la un moment dat intr-un challenge de 21 de zile, si, in fiecare zi, eram invitata sa scriu o scrisoare de recunostinta, sa sun sau sa ii scriu cuiva care mi-a schimbat/influentat viata inspre mai bine. Sa impartasesc acest sentiment de gratitudine si sa vezi ce trezeste in tine, in celalalt si apoi inapoi la tine, in functie de raspunsul lui/ei.

Oh, si ce calatorie uimitoare a fost aceasta!!! A simti recunostinta si a nu o impartasi este similar cu a impacheta un cadou, pe care nu il oferi niciodata, afirma William Ward.

Asa ca, i-am trimis o scrisoare prin posta profesoarei mele din liceu, am trimis o alta scrisoare, impreuna cu o carte, unei doamne de 94 de ani, pasionata de carti, am scris unui fost prieten si i-am multumit pentru lectiile invatate the very hard way – prin despartire, am avut conversatii lungi cu parintii, in care le-am multumit pentru diferite momente din viata mea, in care mi-au fost pilon de sustinere, i-am scris o scrisoare sotului meu pentru a-i impartasi viziunea mea despre cei opt ani de zile, de cand ne-am cunoscut. Desi e mica si poate nu intelege (dar sigur simte), i-am multumit fiicei mele pentru ca m-a ales sa ii fiu mama si, sper eu, prietena, o viata intreaga. Prietenii de peste un deceniu nu au lipsit din initiativa mea, foste colege cu care am ramas prietena. Uneori sunt si acei oameni, care, desi aparent, ne-au ranit, au declansat un senzor de schimbare majora in noi.

Nu a trecut zi, sa nu imi deschid portile inimii si sa las sa iasa de acolo un gest frumos, un cuvant motivant sau de multumire. Am fost fericita de fericirea lor, am vibrat alaturi de rasul lor, am lacrimat la imbujorarea lor. Am fost sincera, deschisa, autentica, vulnerabila… si a facut diferenta.

Tu cui ai putea sa ii impartasesti astazi bucuria si fericirea ta, pentru ca a fost sau este in viata ta? Pentru ca te-a inspirat, te-a ajutat cand ti-a fost mai greu, ca ti-a deschis o usa spre o noua realitate, ca ti-a daruit o carte care te-a cutremurat? Incearca, impartaseste si nu ma crede pe cuvant. O sa simti, pe propria ta piele, ce minunat este!

 

RECUNOSTINTA METAFIZICA

 

Cand eram mai tanara nu intelegeam multe lucruri. Tot multe au ramas si acum, dar macar pe unele le-am mai luminat in mine. Insa, stiu sigur, ca in goana noastra zilnica, am ajuns orbi la extraordinarul din jurul nostru.

Cu totii ne rugam, majoritatea doar cand ii e greu. Foarte greu. In sali de asteptare de spital, in momente de criza personala, cand relatiile se destrama sau sarcini sunt pierdute, atunci Dumnezeu/ Universul/ Creatorul e sunat pe linii telefonice paralele. Rugaciuni fierbinti, racorite cu lacrimi, cu promisiuni si pacturi. Poate in astfel de momente, simtim cel mai mult nevoia de a trai credinta, de a regasi speranta, de a primi un semn si un ajutor extern.

Una dintre cele mai frumoase si inspirationale carti citite in aceasta directie a fost scrisa acum aproape 100 de ani – Florence Scovel – Jocul Vietii. Despre latura invizibila a vietii noastre, care influenteaza mult mai mult decat credem, latura vizibila, realitatea perceptibila.  Si aminteste-ti cuvintele Mayei Angelou: “Azi e o zi uimitoare, nu am mai vazut-o niciodata!”.

 

RECUNOSTINTA IN AVANS

 

Un “truc” invatat de la Tony Robbins este ca timp de 10 minute pe zi, sa te opresti din valtoare si sa ti le oferi tie. Fara telefon, fara laptop, fara altii. Tu cu tine insuti. Fii prezent si multumeste. Respira adanc si multumeste. Pentru ce ai, ce esti, ce este prezent in viata ta. Iar printre ele, mai adauga si multumire in avans pentru ceva ce iti doresti, ce visezi.

Subconstientul uman nu face diferenta intre realitatea fizica si realitatea imaginata. Asta e dovedit de multi ani, prin teste si experimente recunoscute la nivel mondial. Joe Dispenza are o carte minunata pe tema asta, Breaking the habit of being yourself.  De aceea, fii recunoscator si pretuieste in avans ceea ce iti doresti, ca si cand s-ar fi intamplat. L-am testat acum mai bine de 13 ani si, de atunci, e o practica zilnica din viata mea. Ii vad roadele si au fost momente, cand am ramas complet impresionata de cum au venit spre mine rezultatele.

Un exemplu mic, banal. Anul trecut era promovat prin tot orasul un nou spectacol Cirque du Soleil – Totem. Avand o pasiune fara limite pentru tot ce tine de tribal, totem-uri, simboluri, intelepciune si muzica tribala, m-am infiorat. Imi ziceam ca trebuie neaparat sa merg si eu. In loc sa iau bilete, imi imaginam cum e sa fii in sala, imi imaginam efectele speciale, muzica. Cu cateva luni inainte de premiera, mi-am adus aminte sa iau bilete. Dar am tot amanat, prinsa fiind in o mie de directii. Intr-o seara, cu doua-trei saptamani inainte de spectacol, ajunge sotul acasa cu doua invitatii la premiera Totem, primite de la un partener de la firma. O nimica toata si totusi atat de impresionant, cum functioneaza Universul, in sincronicitatile lui.

Da, cred in magie. Cred in invizibil. Cred in puterea recunostintei. Nu tagaduiesc nicio secunda efectul pretuirii a ceea ce suntem, avem, devenim. Nu imi place cand totul e luat for granted. Cand oamenilor li se pare ca li se cuvine asta si aia, mai ales iubirea. Daca o planta creste mai mare si mai frumoasa cand se simte apreciata si iubita, de ce nu ar fi la fel si cu noi, oamenii?

“Recunostinta este una dintre cele mai <sanatoase> emotii.

Cu cat vei pretui mai mult ceea ce ai, cu atat vei avea mai multe de pretuit.”

Zig Zagler.

Sursa foto