Declar pe propria raspundere ca sunt a “Bad Mom“.
Da, recunosc ca i-am dat bebelusului meu si biberon. Unde mai pui ca, inca din spital, a primit completare de lapte praf si, din a patra zi de viata, a intalnit si suzeta. Inca o poarta legata de bluzita.
Da, nu am ales doar produse bio pentru mancarea ei, unde mai pui ca i-am mai dat si borcanase Hipp sau de la DM. Uneori nu am fost in stare sa ii gatesc zilnic, asa ca am scos din congelator un borcanas cu mancare gatita in ziua anterioara. Si era piuré, nu BLW.
In disperare de cauza, uneori ma mai joc cu ea in timpul mesei, doar-doar o mai accepta o lingurita din mancarea gatita cu greu, pe barba timpului meu (si asa efemer).
Da, recunosc ca, nu am facut co-sleeping cu ea, ba chiar am mutat-o in camera ei de la patru luni, ca sa prind si eu putintel somn.
Da, recunosc, ca in momente crunte de oboseala si tristete, am lasat-o sa planga putin in patutul ei, pentru ca altfel cred ca eram destul de aproape sa tip la ea. Am iesit, am luat o gura de aer si am revenit. Avea lacrimi pe obrajori.
Da, recunosc ca am zburat cu ea prin diferite colturi ale lumii, desi e doar un bebelus si mi-au sarit zeci de mame in cap ca o sa imi destram copilul asa.
Da, recunosc, a baut chiar si apa din biberon, nu cana cu cioc, nu cu lingurita… si soc, chiar inainte sa implineasca sase luni, desi e alaptata.
Da, sunt vinovata. Am invatat-o sa adoarma in bratele mele, cuibarita si calda ca un cozonac abia scos din cuptor si nu am facut sleep training cu ea.
Da, recunosc ca am pus-o si in carut, nu doar in Wrap ca sa imi inregistreze bataile inimii in sufletul ei si sa se linisteasca mai usor. Nu de alta, dar altfel ramaneam eu fara o coloana functionala.
Da, am tinut-o in brate chiar si in masina. Da, o masina in mers! Pentru ca urla din toti rarunchii si nu aveam unde opri prin curbe. S-a linistit la sanul meu si mi-a mangaiat parul.
Pfiu, acum mi-am adus aminte, i-am mai dat si ceva produse pentru colicii anevoiosi de care a suferit mai bine de patru luni… si nu erau 100% naturale!
Da, sunt a “Bad Mom“, dar sunt OM, inainte de toate.
Si in acelasi timp, ma uit cu drag la ea cum creste razand, sanatoasa tun inca de la nastere. Cum se uita in ochii mei ca nimeni altcineva si parca, parca mi-ar spune povesti de dragoste.
Ma uit la ea cum se dezvolta normal, in timp ce deja sta in fundulet si merge de-a busilea, iar la fiecare al doilea pas, se uita sa vada daca ii sunt alaturi.
Danseaza tinandu-se de marginea patului si imi ia uneori fata in palme si isi apropie gurita de nasul meu, parca a ma pupa ca si eschimosii.
Rade chicotind cand o pup pe burtica si inchide gurita cand ma vede cu lingurita pe langa ea, zambing strengar. Arunca toate jucariile pe langa scaunul ei Antilop, parca stiind ca tot eu trebuie sa i le culeg de pe jos, o data la fiecare doua secunde.
De cand am devenit mama, m-am simtit mai judecata ca oricand. Paradoxal, chiar de mame… tocmai cele care stiu ca am face orice pentru binele pruncilor nostri, care inteleg torturile interioare si nazdravaniile ce se intampla din lipsa de somn. Si asa ne invinovatim noi insine mai rau decat ar face-o cel mai aspru judecator, pentru toate cele care nu sunt perfecte.
Sa ne reamintim ca suntem mame bune pentru copiii nostri, ca ii coplesim cu sarutari matinale si imbratisari nocturne, ca ne holbam la ei cand dorm la ca moastele sfintilor, ca stam la cativa centimetri de ei, zi de zi, ca sa ii protejam.
Traim intr-o lume in care se lasa sa se vada doar ceea ce e frumos, ceea ce e retusat si “nejudecabil”. Dar viata de zi cu zi, mai ales cea in care apar si copii in prim-plan, nu e intotdeauna decorata cu nori pufosi si albinute pe floricele multicolore.
E greu. E al naibii de greu. Cu toate stim asta. Asa ca, haideti sa fim mai intelegatoare unele cu altele… caci, desi nu suntem perfecte, conform enciclopediilor de asteptari bazate pe ultimele studii si cercetari, suntem, in adancul sufletului nostru, cele mai minunate fiinte pentru copiii nostri. Caci de aceea ne-au ales.