Atunci cand ai vazut-o pe strada. Sau ai primit acel job. Sau ai ajuns in acel oras, pe acea strada, necunoscuta, ratacindu-te. Dar ajungand acolo unde era menit sa poposesti. Urmand un moment de entuziasm si facand ceea ce simti, desi nu se suprapunea pe firea ta. Citind acel paragraf, din acea carte, uitata pe un raft prafuit. Acea cafea, din cafeneaua fara nume, unde ai realizat ca e nevoie de o schimbare.
Acel moment, cand sunt sigura ca ai simtit ca a fost o coincidenta. Sa dai peste cineva necunoscut sau sa te intalnesti cu altcineva prea cunoscut, dar uitat.
Acel moment, cand a fost o coincidenta ca viata ta a intrat pe un nou fagas, fara ca macar tu sa iti dai seama.
Acel moment, cand, pe peronul garii, te-ai urcat in trenul ce ti-a schimbat viata.
Acel moment, cand te asteptai cel mai putin si erai cel mai putin pregatit a pasit ea. Si roata vietii s-a invartit altfel.
Acel moment cand ai privit marea si ochii lui, te-ai indragostit si ai uitat cum era sa iubesti cu jumatati de masura.
Acel moment, cand frant fiind, intr-un milion de bucati, te-ai refacut la loc ca pasarea Phoenix si ai inceput de la zero.
Acel moment, cand totul a devenit nimic, peste noapte. O coincidenta. Dar retrospectiv privind, cotitura vietii tale.
Nu cred in coincidenta asta! Deloc! De fapt, nu cred ca ceea ce ni se petrece e din pura intamplare. Sincronicitati, momente cheie, alegeri pe muchie de cutit si un fir rosu al vietii invartit in aparente coincidente. Facute sa ne schimbe, atat pe noi, cat si drumul ce il parcurgem. Ca o resetare.
Atunci cand nu vedem parghiile si scripetii vietii, folosim un cuvant banal… coincidenta. Iubesc ce afirma Einstein… “coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramane anonim”.
Coincidente… cand le intalnesti, nu le subestima. Au un rost. Au un mesaj. Au o pulbere de farmec, facut sa refaca, sa distruga si sa reconstruiasca, sa inceapa cu un nou impuls, sa cerceteze noi dimensiuni.
Nu le ignora. Mesajul adus de coincidente este mai important, mai arzator, cere atentia spiritului tau. Striga sa fie urmat. Salasluieste inauntru, dar atrage atentia din afara, ca semafoarele din intersectii.
Nu ti s-a intamplat niciodata sa te gandesti la cineva si apoi sa te intalnesti sau sa te sune putin mai tarziu si sa afirmi: “Vai, ce coincidenta!?”. Dar nu e decat urmarea fireasca a lucrurilor nescrise, a legilor Universului sau cum vei vrea sa le numesti.
Coincidenta trece prin simturi, ca alcoolul prin sange. Nu e pentru ratiune, e acel sentiment de deja-vù, uneori de cunoscut imbracat in necunoscut… alteori de nou, imbalsamat in arome prea bine stiute.
Coincidenta… ce iluzie. Ce calambur spiritual. Ce rege deghizat in straie de cersetor.
“Ce împletire de drumuri nebănuite!
Cine ne-a purtat paşii?
Cine s-a jucat cu noi, cum te joci cu pionii la şah?
O coincidenţă, privită din afară, nu e decât “curioasă”;
trăită, e năucitoare, te îngheaţă.”
Cella Serghi