Citesc carti cum altii respira aer. Ca sa pot trai.

Nu e fabulos, absolut extraordinar cum doar cinci vocale de baza (opt in limba romana) si 21 consoane se pot aseza in atatea forme de cuvinte, se pot metamorfoza, pana la nerecunoastere, in milioane de carti?

Sau cum alfabetul hawaiian, cu doar cinci vocale, sapte!!! consoane si un apostrof extrem de ocupat, suna atat de bine, de armonios?

Daca este ceva ce iubesc dincolo de orice intelegere si limite…  sunt literele, cuvintele, expresiile, metaforele… Implicit cartile! Oho, si ce relatie lunga de iubire avem noi. Totul a inceput cu un furt.

Aveam probabil vreo sapte ani cand am realizat ca, daca tai bujorii din curtea bunicii si merg in oras, reusesc sa le conving pe vecinele mele sa imi dea ceva marunt pe ele. Puneam “profitul” cu grija intr-o cutie metalica, asa cum pune o mama un bebelus abia adormit in patut. Ii numaram iar si iar, de parca s-ar fi inmultit astfel. Dar nu se inmulteau. In schimb luau nastere alte idei nastrusnice de ce sa mai vand la oras din gradina bunicii. Lalele, narcise, lacramioare. Aveam ceva cu florile. In naivitatea mea de copil, eram ferm convinsa ca nu are cum sa observe nimeni. Dar cand gradina a devenit mai mult goala decat plina, iar eu nu prea mai aveam ce vinde, mi-am dat seama ca trebuie sa ma reorganizez. Si sa fiu si ceva mai sincera, bunica deja se uita la mine chioras.

Abia peste cativa ani, cand s-a deschis o fabrica de sucuri in sat si fiecare satean stia ca poate vinde cam orice fructe acolo, am primit si eu dezlegarea oficiala de la parinti si bunici sa culeg cat vreau si pot si sa duc fructele spre vanzare. Plata devenea incasarea mea, un bonus de harnicie, un bilet spre fericire si sansa mea de a-mi umple cutia mea metalica, odorul meu, my Precious. Aveam planuri mari pentru continutul ei zdranganitor!

Asa ca, mai toata vara adunam fara oprire orice cireasa si visina de prin curtea mare, mare a bunicilor. Aveam si vita de vie acolo. Iar visinii parca se lasau pana la pamant ca sa ma ajute in indeplinirea visului. Visul meu erau cartile. Sa imi iau multe, multe, multe. Primeam ajutor sa duc lazile pana la centrul de colectare. Eram in delir. Atata banet! Probabil nici nu era asa mult, dar pentru un copil, orice banut castigat de el seamana cu comoara ascunsa de pirati prin pesteri. Planul meu de imbogatire s-a ruinat partial intr-o zi, cand, cocotata in varful ciresului, era sa ma ia o pala de vant pe sus si sa ma faca pulbere. Ciresele erau mai bine platite, dar si mai greu de cules, se rasfirau peste tot prin copac, mai ales pe la capatul crengilor. Atunci am zis gata. M-a luat frica de cadere si nu am mai vandut nici macar un sambure de cireasa.

Ajunsa acasa, cu buzunarele doldora de marunt si hartii imprimate cu fete de oameni importanti, mi-am numarat si re-adunat tezaurul, zestrea, munca, avutul. Aveam suficient cat sa ma duc in talcioc si sa imi iau visul in brate. Am revenit acasa cu doua plase, cusute la masina, pline burduf cu carti. Si o caseta audio. Michael Jackson. O am si acum, dupa mai bine de 25 de ani. Prima mea caseta. Iar cartile, sunt toate in biblioteca din apartamentul copilariei mele, din Focsani, langa cei doi stejari seculari. Munca mea de adunat visine, cirese, bobite si flori s-a transformat, ca prin magie, in Sadoveanu, Tolstoi, Kant, Ana Blandiana, un dictionar sublim de simboluri si doua volume din dictionarul explicativ al limbii romane. Cand m-am mutat in Viena, in 2012, am carat pana si dictionarele acestea cu mine. Doua volume. Le rasfoiesc cu drag, imi aduc aminte de copilarie, bunici, bujori si taramul de nedescris al cuvintelor si sensului lor etimologic. Nu cred ca am inteles eu chiar tot ce scria in acele carti, dar le devoram cu o pasiune mistuitoare.

Locul meu preferat era pe un scaun in loggie, un balconas mic, inchis, lipit de dormitorul meu. Imi cocotam picioarele pe congelatorul mamei. Aveam in dreapta mea o defilare organizata de borcane pline cu marmelada si alte delicii pregatite cu sarguinta pentru iarna. Iar in stanga mea, erau rafturi cu hainele groase de iarna si putinele cutii de pantofi. Acusi copii au corturi Topee nu stiu de care, cu bete de bambus, sau alte locuri magice pentru joaca lor. Eu aveam loggia.

Vara deschideam larg geamul si, in timp ce citeam, auzeam frunzele nucului din spatele blocului, cum imi cantau pe fundal. Refugiul meu, lacasul meu, templul meu. De fiecare data cand merg acasa, e primul loc unde ma duc si ma asez. Parca toata fiinta mea se aduna intr-o clipita, toate celulele vin acasa, iar eu ma simt intreaga.

Aceste prime carti au fost luate din banutii mei. Parintii mei au fost tot timpul pro educatie, probabil ar fi putut si ei sa imi cumpere acele carti. Dar eu, independenta din nastere, nu si nu! sa mi le iau singura! Dupa aceasta etapa, am descoperit carnetelul pentru biblioteca judeteana. Era sfarsit de mai cand am cotit pe o strada ingusta, parfumata de tei si entuziasm. Apoi am intrat in aceasta caldire veche, fara etaj, ce mirosea a intelepciune, foi galbene si timp capturat in eternitate. A devenit curand locul meu de suflet din oras, o data pe saptamana, ma plimbam ca si Kant, la ore fixe, pana acolo si inapoi acasa. De fiecare data aveam trei carti in ghiozdan. Cate una de pe alte rafturi, cu etichete precum Romane, Psihologie, Cunostinte Generale, Filosofie. O saptamana imi lua sa le citesc pe toate trei. In ritmul acesta si la lumina chioara din loggie (care imi batea din spate), am ajuns destul de repede la o miopie de -3. Dar, ce conta. Ii gasisem pe Kundera, Ileana Vulpescu, Schopenhauer, Seneca, Blaise Pascal, Sartre, Jung, Freud, Agata Christie, Platon, Aristotel, Eminescu si Eliade, Nichita Stanescu si Voltaire.

Fericirea mea nu avea limite. Deja ma imprietenisem cu doamnele de acolo, iar legitimatiile mele se schimbau cu viteza luminii, pentru ca nu mai era loc in ele pentru stampilele saptamanale. In clasa a XI-a am descoperit ca la noi in liceu era un profesor de filosofie, de care toti elevii fugeau. L-am abordat pentru a-mi recomanda ceva lecturi pentru vara. A ramas cumva surprins, pentru ca filosofia urma sa fie materie obligatorie abia in clasa a XII-a si nu prea se imbulzeau elevii la usa lui.

Vara am petrecut-o cu picioarele goale, in curtea bunicii de unde, pe vremuri, furam bujori si vindeam cirese. Cartile, recomandate de el, le-am primit peste vara de la sotia lui, bibliotecara simpatica a liceului, Dna Ciresica. Tot timpul mirosea a fructe si flori. Grecii antici m-au invitat in agora, unde mi-i si imaginam cu robele lor lungi si sandalele de piele, dezbatand teme arzatoare. Lumea Sofiei, scrisa de Jostein Gaarder, a fost cartea care mi s-a lipit de suflet iremediabil. Printr-o succesiune de oglinzi creatoare de iluzii nesfârşite, personajul principal, Sofia face o calatorie prin toate curentele filosofice occidentale… in timp ce trebuie sa raspunda la intrebari labirintice, ce pe mine ma rumegau dintotdeauna. Pasiunea pentru filosofie, insuflata de profesorul meu batran si molcom, m-a catapultat la olimpiada de filosofie, unde am reusit sa iau primul 10 din istoria judetului Vrancea. Nationala a fost o alta poveste, am avut o nota groaznica, pentru ca, daca e ceva ce nu imi place e filosofia politica. Dar acolo am intalnit-o pe Raluca, printre cele mai bune prietene de-ale mele. A meritat, garantat!

Cu miopia si ochelarii mei, ma aventuram mai mult in pagini si carti, fiecare pagina tresalta. Cuvintele zburdau prin mine, iar ceea ce citeam ramanea la rumegat si re-analizat peste noapte, cand ma holbam la stele si nu puteam dormi.

Si, iata-ma acum, cateva decenii mai tarziu, avand casa plina de carti, desi nu le pastrez. Intotdeauna le fac sa calatoreasca, le ofer cadou, le imprumut, le perind prin alte case si alte vieti. Pentru ca mie mi se pare ca rostul cartilor este de a fi citite, de a calatori, de a aduce raspunsuri la cat mai multe persoane. Si, cu toate acestea, iata ca a trebuit, de curand, sa mai cumpar o biblioteca in casa. In doua zile, s-a umplut si aceasta. Trei rafturi sunt pline cu carti ce asteapta cuminti sa fie citite.

Si vor fi… dar la timpul lor. Pentru ca, daca e ceva ce am invatat in lunga mea relatie cu cartile, este aceasta: cartea potrivita vine la tine la momentul potrivit.

Asa mi s-a intamplat cu T. Harv Eker in India. Am salvat-o de pe un cos de rufe si ea m-a salvat din viata pe care o traiam pe atunci, catapultandu-ma, in prima faza, la Londra, ca sa il vad live pe Ecker, iar apoi, prin schimbarea mea de paradigma, in Viena. Neale Donald Walsch a ajuns in bratele mele dand prima mea comanda online de carti, acum mai bine de 14 ani. Aproape inconstient. De parca s-ar fi cumparat singura. Si mi-a revolutionat modul de a privi anumite asa-zise certitudini din viata mea. Efectul Isaia a lui Gregg Braden sedea pe podeaua unei sali de asteptare. Am luat-o acasa, ca pe un catel pierdut pe strada, si abia peste trei ani, cand am visat trei nopti la rand ca trebuie sa o citesc, am regasit-o ascunsa pe undeva. Am devorat-o in doua zile si nu imi da pace nici acum.

Si e interesant cum ceea ce ajunge in mainile noastre spre a fi citit, in sincronicitate, se suprapune pe ceea ce traim in acel moment. Sau uneori vine sa ne aduca solutia sau raspunsul la ceva ce ne macina.

Spre exemplu, am hotarat, pur natural si instintiv, sa imi analizez mai atent convingerile, pe care le caram in viata cu o harnicie de nedescris. Aici am scris despre cum am renuntat la unele dintre ele. Abia cand procesul s-a limpezit in mine insami si intregul puzzle a inceput sa prinda contur, cartea lui Joe Dispenza – Breaking the habit of being yourself a venit ca o confirmare ca sunt pe drumul cel bun. Mi-a adus si idei noi despre cum sa imi construiesc viitorul asa cum mi-l doresc, prin schimbarea mea intrinseca, inainte sa o astept sa se schimbe in exterior. Paradoxul face ca acum doi ani nici nu suportam sa il ascult pe Joe Dispenza, parca tot corpul meu il respingea, iar prelegerile lui ma omorau usor de plicitiseala.

Dar ne transformam… de aceea iubesc sa recitesc carti. De fiecare data, e ca o noua calatorie. Imi sar in ochi alte cuvinte, alte expresii, alte idei…

Cred ca am cheltuit toata zestrea si doua averi pe carti si cursuri de dezvoltare personala. Si nu regret nici un cent. Cea mai buna investitie, de departe. Desi cartile ce imi trec prin mana sunt fie cumparate, fie imprumutate, iar apoi pleaca mai departe, la alti oameni in viata, sunt unele de care nu pot sa ma despart.

Le-am asezat in noptiera mea. E foarte simpla. Deasupra e o lampa in forma de glob pamantesc, primita cadou de la sotul meu. O iubesc mai mult decat pe mine insami. In fiecare dimineata imi plimb degetele pe continente. Mai nou si fiica mea face la fel. E asa induiosator sa o vezi, cu degetelele ei mici. La doar doi ani ai ei, imi arata unde e Australia si e fascinata de un vapor de pe unul dintre oceane. Pe noptiera mai am si ingerasii mei. Unul de la mama, primit cand am plecat in America, altul de la sotul meu – il cheama Wonder (Minune), unul cumparat de mine in sarcina – e o fetita cu o carte in mana. Premonitoriu.

Atat am pe noptiera. Iar dedesubt, sunt cartile mele, care au avut puterea de a schimba ceva substantial in mine. Nu cred ca e de la carti in sine, pe unii poate i-au lasat rece. Ci datorita momentului potrivit in care au ajuns in viata mea, provocand un shift. Un shift major. Fiecare are o poveste. De fiecare data cand iau una in mana, stiu exact anul cand mi-a intrat in viata, cum arata viata mea inainte si dupa citirea ei.

Aceste carti sunt:

– Rhonda Byrne – The secret. 2007. Eram in Polonia, intr-un program de exchange AIESEC. Dupa ce am citit cartea, am vizionat si filmul cu acelasi nume in ziua de Paste, vreo sapte tineri asezati ca sardinele in pat. Asa m-a impresionat atunci, incat l-am vizionat de cel putin 11 ori, alaturi de un jurnal pe care am facut zeci, probabil chiar sute de adnotari.

– Louise Hay – You can heal your life. Carata tocmai din Hawaii, fiecare pagina este groasa si fina, pictata diferit. Nu sunt albe, cu scris negru. Sunt colorate, scrise colorat. 2008. A determinat inceputul calatoriei mele spirituale. Si a intelegerii ca noi ne cream propriile boli, somatizandu-ne emotiile si trairile.

– Neale Donald Walsch – Conversatii cu Dumnezeu. 2008. Continuarea fireasca a calatoriei spirituale, gasind aici raspunsul (sau cel putin o varianta a lui) la zeci de intrebari, pe care biblioteca mea judeteana din Focsani nu m-a ajutat sa le deslusesc.

Florece Scovel – Jocul vietii. 2011. Despre puterea gandului si a credintei ca tu esti 100% responsabil de viata ta. 100%. Puterea gandurilor si a cuvintelor tale, care sunt energie pura si creatoare dincolo de imaginatie.

Peter Kelder – The eye of revelation. 2013. Luata de la un anticariat, dupa ce am cautat-o ani intregi. Despre invataturi vechi, tibetane si cateva rituri de facut zilnic, pentru pastrarea tineretii.

Scrierile lui Ralf Waldo Emerson. 2014. Omul acesta vorbeste pe limba mea, cand ii citesc scrierile ma simt de parca sunt exact acolo, langa el, in America secolului XIX.

Gregg Braden – Efectul Isaia – 2016, citita in 2019 abia. Despre manuscrise vechi, scrieri stravechi si care sunt abia acum, cu ajutorul fizicii cuantice, sa fie intelese. Si despre rugaciunea adevarata, cea in care gandurile, emotiile si trairile se imbina. Si efectele ei.

Oprah Winfrey – What I know for sure. A venit iarasi magic spre mine si in fiecare seara citesc cate o pagina. Iar si iar. Despre viata, in toata complexitatea si splendoarea ei. 2018. Am scris si un articol despre ea.

De unde imi iau eu carti? Am mai multe surse. In Romania sunt mare fan libris.ro, din motive foarte personale. Dar si Carturesti. De fiecare data cand ajung in tara, un popas obligatoriu, de obicei de cateva ore, este in Carturesti.

Iar in Austria am schimbat Amazon.de pentru Medimops.de, unde gasesc carti la doar 2, 3 Euro in stare excelenta. Unele sunt mai scumpe, dar tot de cel putin 5 – 7 – 10 ori mai ieftine decat pe Amazon. Medimops.de mai este si infratita cu Momox.de, unde poti vinde carti. Am inceput sa fac si asta, pentru ca altfel nu mai reusesc sa am loc in casa si de altceva. Slava prietenei mele care m-a initiat in aceste site-uri, pentru ca mi-a dat frau liber la a lua si mai multe carti.

Acusi, daca ma scuzi, ma duc sa mai rasfoiesc niste carti, sa ma inund in avalansa de cuvinte si sa ma las pierduta in magia lor.

“Arata-mi cartile pe care le iubeste si

voi cunoaste omul mult mai bine decat prin prietenii sai muritori.”

Dawn Adams