Cazari super faine in Romania – pentru o evadare, un weekend, un respiro

Romania, dulce si frumoasa Romania. Stam departe, in Viena, dar inima noastra parca bate altfel cand revenim pe meleaguri mioritice, cand ne afundam in Muntii Carpati, cand redescoperim viata satului sau locuri noi, inca neexplorate. Anul acesta am avut sansa sa petrecem cateva saptamani “acasa” si m-am gandit sa notez pe unde am poposit, caci tare frumos a mai fost.

Amfiteatrul Transilvania

Eram destul de ravasiti cand am ajuns aici, cum se mai intampla uneori prin viata. Dar are locul acesta, cuibarit intre Muntii Bucegi si Piatra Craiului o energie aparte, incat ajungi sa te simti usurel ca un porumbel si vesel ca un copil aproape instantaneu.

Totul a pornit de la o viziune, care i-a aparut domnului Robu, proprietarului, pe o creasta din apropiere si care l-a convins sa creeze aici acest locsor fantastic. O oaza de la viata cotidiana, rutina, zumzet. Unde natura sa isi aduca leacul, unde frumusetea simpla a padurilor, a ierbii, a fanului si a florilor salbatice sa patrunda in celulele tale si sa te trezesti mai bine ca oricand.

Desi casele erau deja acolo, vechi de peste 200 de ani, au fost reconstruite si redecorate “altfel”, ca sa ofere popas capului si trupului, mintii si sufletului. Daca intri pe site-ul lor au un video care te transpune pentru cateva secunde acolo.

Iar mancarea, Dumnezeule, cum e mancarea! Simpla, dar atat de gustoasa, incat parca nimic nu iti mai convinge papilele gustative zile bune dupa aceea. Supa crema de hribi adunati de prin munti sau de urzici culese de acolo, zeama de gaina cu taitei, placinte cu branza, mar sau dovlecel, coltunasi umpluti… Imi e greu sa mai continui, pentru ca imi ploua in gura, nu alta! Iar peisajul, in timp ce infuleci ca Fomila, este de 360 de grade de vis. Omu si Piramida Bucegilor iti fac cu mana si, in orice directie ti-ai indrepta privirea, nu poti sa nu gasesti frumusetea de neegalat a naturii salbatice.

Daca ai nevoie de o pauza, de o evadare, de un weekend de relaxare absoluta, nu o sa fii dezamagit! Am stat minute bune si multe la povesti cu Dl. Robu, pe care am avut si eu, si sotul meu norocul sa il intalnim prin curte, despre spiritualitate si numerologie, despre misiune in viata si puteri magice, despre energia acestui loc si despre destinul dansului.

Singura parte mai dificila este drumul forestier de vreo 6 km, de-a lungul unui parau, care necesita putina atentie. Atatica. Ah! si sa rezervi cu suficient timp inainte, sunt aproape tot timpul fully-booked.

Zabola Estates – Count Mikes Estates

Asa s-a desfasurat ziua, incat am ajuns aici tarziu. Sa tot fi fost ora 20. Dar uneori lucrurile se aranjeaza cum stiu ele mai bine, dincolo de indaratnicia noastra de a le face cum vrem noi. Nu o sa uit niciodata acea intrare, ca in filme, cu porti de fier si dincolo de ele, prin intunecime, se intrevedea un drum serpuitor. Luminat de lampi cu lumina calda si strajuit de copaci ce faceau o bolta din imbratisarea lor. Parca era o imagine dintr-un film vechi. Si o senzatie faina ca ai putea da oricand nas in nas cu Hercule Poirot in persoana. Am ajuns la conac si de acolo a inceput calatoria de wow-uri, wow-uri si iar wow-uri. Lumini calde, decoruri cum nu mi-a mai fost dat sa vad in niciuna din cele 60 de tari vizitate, camere de o somptuozitate si o frumusete dincolo de putinta mea de a le asterne in cuvinte.

Am coborat apoi la o cina romantica, la care plangeam si radeam in acelasi timp, in fata acestei frumuseti, ce dainuie aici de peste 600 de ani. Se intrevedeau gradinile prin intuneric, lumanari erau aprinse peste tot, era si foc cu lemne care trosneau vesel in noapte, de undeva susura o apa, dar nu o vedeam. Noi doi, un copil adormit in carut, o cina absolut delicioasa. Si povesti la un pahar de rose. Asta da, aniversare de casatorie!

De dimineata, contesa – o prezenta in sine, eleganta si prietenoasa, activa si cu o privire profunda – a intrat in vorba cu sotul meu pentru ca masina are numar de Viena. Oras unde a locuit si dansa multi, multi ani, fugarita de comunism. Dar, revenita acasa, a transformat acest loc, ce dainuie in familie de atatea secole, intr-o poveste.

Tata are vorba “holbeaza ochii” si aici chiar ai la ce sa te holbezi. In aproape toate camerele se gaseste cate o cada cu picioare aurite, poposita pe langa o fereastra… ca sa privesti natura, frumusetea, in timp ce te rasfeti cum meriti. Lustre vechi, tablouri si mai vechi, cufere antice, aplice realizate din vechi usi de la sobe, dusuri realizate manual de mesterii din sat, fotolii imbietoare, draperii de trei ori mai inalte ca tine, sfesnice si lumanari aprinse in cele mai nebanuite colturi, carti si multe, multe, multe obiecte asezate in tihna, la loc potrivit, pentru a bucura privirea calatorului.

A doua zi ne-am plimbat in liniste si armonie pe domeniu, care nu e mititel deloc, doar 50 de hectare prin Muntii Carpati. Lacuri, fantani, alei sinuoase, cate un leagan agatat de copac, susur, ciripit si zambete. Poti alege si excursii organizate de ei, precum mers cu trasura si savurat un picnic imperial, vazut ursi bruni sau spa, sauna, masaj si baie in ciubar.

Am intrebat a doua zi care sunt cele mai frumoase camere, pentru ca fiecare e unica. Apartamentul este superb, are peste 110 m2 (recunosc ca m-am plimbat prin el, a doua zi, cand era deschis pentru a primi noii vizitatori), cu un semineu ce te imbie la citit si o soba veche, cu o cada si un dus care striga “Relaxare” si un dormitor plin de povesti, cu siguranta. Pretul este piperat, in 2020 costa 500 Euro pe noapte.

Camerele sunt 250 Euro pe noapte si in top am inteles ca ar fi The Red Room, Eva.

E scump. Dar crede-ma ca merita macar o noapte. Romantica. Senina. O bucurie. Pe care eu personal, sigur nu o voi uita niciodata. Niciodata, sa ramana si scris. Dovada negru pe alb.

Veseud 11

Eram la herghelia Zorabia de multe zile, cazati la prietenii nostri, cand ni s-a facut un dor mare sa vizitam sate sasesti, sa retraim viata si aromele satului. Dupa un traseu de cateva ore de privit porti superbe, case vechi si in paragina, alaturi de unele renovate cu gust, biserici evanghelice si cetati medievale, am ajuns la Veseud 11.

In stilul nostru personal, am intrat repede in vorba cu doamna care avea grija de tot si uite asa am aflat ca o familie de sasi adevarati au cumparat initial o casa saseasca, care a intrat curand in circuit turistic. Apoi au mai achizitionat inca 3 case, lipite intre ele, devenind astfel, impreuna, ceea ce se cheama acum Veseud 11.

Totul este renovat cu atat de mult bun-gust si este o liniste, o liniste deplina acolo, incat sigur iti poti auzi si bataile inimii in somn si gandurile mai ascunse. O liniste “ca la tara”, doar ca ochii se odihnesc pe barnele vechi si reconditionate, vita de vie facuta umbrar, dealuri, iarba proaspat cosita, detalii mici, precum o furca, cu atentie asezata exact unde trebe! Camerele sunt racoroase, foarte curate si decorate in stil traditional sasesc. Aici un hamac, dincolo un leagan, mai incolo sezlonguri te imbie toate sa iti hodinesti oasele si sa atipesti putin. Au mancaruri adunate de prin zona si facute cu grija de localnici, bauturi precum sirop de visine sau coacaze, preparate de ei.

Fosta sura a fost transformata in restaurant, cu poze vechi pe pereti si cu o terasa darnica, ce da spre dealuri si cer. Am inteles ca aici pot avea loc si evenimente mici, nunti si botezuri in familie, in liniste, in caldura vietii de sat. Si ca sunt de neintrecut la ospitalitate si prietenie.

Nu ne-am cazat aici, dar ne-am promis ca vom reveni. Pentru ca este prea frumos, aproape cat sa nu iti vina a crede ca e adevarat!

Șura Sasului

Tot prin drumetiile noastre sasesti, am ajuns in satul Amnas. Si aici, de la o localnica am aflat de Șura Sasului. Curioasa cum nu ai mai pomenit, ma duc sa vad cu ochii mei. Usa inchisa, ma holbez pe usa de la intrare (care era din sticla) si, cand colo, imi rasare in fata, dincolo de geam, un domn vesel. Eu ma sperii, el se sperie. Ce ne facem?

Ma pofteste inauntru si iaca ca incepem sa povestim si aici. Despre cum erau ei la un prieten in vizita, cateva case mai incolo si au vazut o sura darapanata, mai sa stea sa cada. Le-a placut, ce ramane de facut? Simplu! Sa o cumpere, sa o renoveze si sa o inchirieze celor fugiti de oras, vacarm si tensiune.

Ne-au plimbat prin sura, care a fost foarte bine regandita si acum adaposteste, in loc de animale si fan, o sufragerie generoasa la parter, cu semineu si canapele comfi, o bucatarie tare simpatica, in stil rustic, iar la etaj sunt dormitoarele. Au si o terasa si gradina, care se termina cu o rapa peste care eu imi imaginam ca tare as fi zburat pe o tiroliana. Nebuna din fire, le impartasesc ideea mea si rad cu pofta si imi zic ca si lor le-a trecut prin minte, inca se gandesc cum sa o implementeze sau sa teraseze si sa transforme totul in gradina.

Detalii faine iti sar in ochi, precum o masa de la o masina de cusut Singer, peste care sade acum un bazin de baie. Pe pereti sunt tablouri inramate cu insemnele cu care erau recunoscute cirezile pe vremurile sasesti. Acoperisul realizat partial din tiglele vechii suri, curatate la mana de batranetea vremii. Barne salvate din sura, reconditionate si pictate. Nu zic chiar totul, sa mai ai si surprize cand ajungi acolo.

Mi se pare genul de cazare ideala pentru o familie mai mare sau de doua cupluri. Pentru ca se inchiriaza intreaga sura deodata si esti doar tu cu cei dragi si atat. Chiar si de mancare, e bine sa iti aduci totul in desaga.

Nu am avut foarte mult timp la dispozitie pentru a calatori peste tot unde ne-am dorit. Insa, la capitolul cercetare am stat tare bine. De la prietenii nostri apropiati si carora le plac cazarile “altfel”, mai linistite, mai aproape de natura, decorate intr-un stil aparte… am reusit sa incropim o lista. Speram sa reusim sa le vizitam si noi in anii ce vin, dar pana atunci le las aici, ca sursa de inspiratie pentru voi.

Cincisor

Conacul lui Maldar

Viscri 32, 119, 125 si 132 barn

Crit – Casa cu Zorele

Castel Daniel

Mesendorf Gasthaus

Hadar Chalet

Ferma de sub Penteleu

Vama 54

Casa Noah – Richiș

Sursa Foto: Sorin Onisor