Eram in gradina. Cu mainile pline de pamant si sufletul de zvac. Cu picioarele goale si inima batandu-mi tare in piept. Aveam pietre de diferite marimi pe jos si cativa trandafiri ce urmau a fi plantati. Am muncit. Ore s-au scurs. Mainile imi erau si mai pline de lutul acesta din care suntem cu totii facuti, iar sinele imi tresalta de incantare ca din mine si prin mine se creeaza ceva.
Am plecat de la o idee simpla. O spirala din pietre albe si trandafiri plantati pe laturile spiralei sau de fapt a fractalului. Ore intregi a sapat un prieten poposit la mine in calatoria sa cu bicicleta prin Austria, in timp ce eu si Melinda, suflet drag mie, curatam in urma lui radacinile, bolovanii si alte ramasite ce nu isi mai aveau rostul acolo. Caci de gradina asta nu se mai ingrijise nimeni de mult prea multi ani, poate chiar un deceniu. Limonada facuta in casa ne era asortata de conversatii filosofice si visuri impartasite, avand ca martori grebla, sapa si harletul.
La finalul acestor ore de curatat pamantul si, in paralel, de purificat interiorul, am realizat ca spirala mea nu prea e realista din cauza formei asimetrice a spatiului din gradina. Asa ca a trebuit sa regandesc conceptul si sa analizez situatia. Am ales alte forme din geometria sacra, la baza fiind cercul, cu simbolismul sau profund si am plantat puii de trandafiri.
Dar, de indata ce am inceput sa pun pietrele intr-o forma geometrica, a trebuit sa ma tot departez si apoi sa ma tot apropii de trandafiri, sa privesc din alta perspectiva, sa ma urc pe scari, sa vad imaginea globala, apoi iarasi sa cobor si sa mangai frunzele trandafirilor in timp ce presaram cele mai mici bucatele de pietre de marmura, de marimea unei firimituri mai mare. Alte ore s-au scurs, cu degetele facute caus si pline de bolovani de rau, pietre si pietris de marmura. Cu mine jucandu-ma printre trandafiri si apoi indepartandu-ma pana la intrarea in casa.
Tot facand acest du-te – vino am realizat ca fara imaginea globala nu as fi putut avansa cu detaliile, iar daca ma afundam prea mult in detalii nu as mai fi putut avea, la sfarsit, o forma congruenta.
Si apoi m-am intrebat, de cate ori facem acest lucru in viata noastra, cu relatiile, afacerile, job-urile, oamenii, visurile, trairile noastre?
De cate ori le privim din propria subiectivitate si de cate ori ne departam putintel si incercam sa includem si alte perspective care ni se dezvaluie? De cate ori lasam ceea ce facem, fie ca e un raport la serviciu, fie ca este o cearta cu prietenul, si extindem prisma, in empatie si intelegere? Zile si zile ni le petrecem pline cu maruntisuri, alergaturi si intalniri semiinutile, in loc sa lasam timp sufletului sa ne murmure noi dorinte, noi directii, noi orizonturi de explorat? De cate ori ne ridicam nasul din propriul borcan si vedem the big picture… sau mai bine zis… de ce oare, de prea multe ori, nu facem asta?
Sau invers… de cate ori ne mor visurile pentru ca raman mult prea generale si nu ajungem niciodata sa punem, de fapt, mana pe ele si sa le “muncim”? De cate ori palesc relatiile de dragoste pentru ca, din teama, lipsa de timp, lipsa de perseverenta sau mai stiu eu ce motiv… nu ne afundam in sentimente si greutati si nu le lucram pana iese ceva fantastic din ele? Cate prietenii s-au ofilit din cauza unui moment de criza, a unui butoi de orgoliu sau a unui cuvant nepotrivit, in loc sa fie luata grebla si curatat totul prin comunicare si sinceritate pana ce prietenia se metamorfoza in ceva pozitiv? Cate carti si destine nu s-au scris niciodata, caci primul cuvant nu a fost inca asternut? Cate? Oh, prea multe…
Da, un concept ce poate fi extins sau restrans, de la caz la caz! Oricum ar fi, de fiecare data cand o sa intru pe poarta casei si o sa vad spiralele si cercurile mele de trandafiri va fi o reamintire pentru mine. O rememorare a importantei de a nu uita ca uneori e momentul potrivit de greblat prin viata si apoi vine timpul sa iau distanta si sa analizez unde sunt, de unde am plecat si, cel mai importat, unde doresc sa ajung. Cu fiecare plan al vietii mele. Din nou. Si apoi iarasi de la capat.
“Dacă nu ai un plan al tău,
alţii te vor include în planurile lor.”
Anthony Robbins