Cartile sunt magice. Apar in viata mea in cele mai interesante moduri, atunci cand ma astept mai putin. Ca si cum ma pandesc si, din toate milioanele de carti ce exista pe lumea aceasta, cea potrivita imi sare efectiv in brate. In India, gasesc o carte de T. Harv Eker pe un cos de rufe. Chinuita, rupta, uzata. Am rasfoit-o si mi-a schimbat viata. M-a trimis pana si la Londra ca sa il vad pe Eker live. Apoi cartea Efectul Isaia al lui Gregg Braden era pe un hol, intr-o sala de asteptare, pe podea, langa o floare. Am salvat-o. Si a ramas bine mersi, neatinsa, in noptiera mea. Pana intr-o zi cand am visat-o, iar dupa ce am inceput sa o citesc, m-a transformat irevocabil. La fel cu Isabel Allende, Noica, Toni Robbins si alti zeci de autori si cartile lor, care mi-ai ramas parca intiparite in suflet.
Eram la curte, la parintii mei, asta vara. Avantajul de a merge cu prichindelul la bunici. Aer, timp, libertate cat de cat. Stateam noaptea in curte pana se crapa de ziua, cu un felinar si o carte in mana. Linistea aceea deplina, stelele deasupra fiintei mele, randuri si cuvinte ce trezeau in mine momente de Aha!, respiratia si zbuciumurile inimii, parca le simteam vii, prezente si stateau alaturi de mine in hamac. Ma culcam tarziu, ma trezeam tarziu. Ceea ce acasa, in Viena, nu e niciodata posibil, pentru ca avem un ceas desteptator cu doua picioare, doua maini si o inima in piept, care la 6 dimineata ne da desteptarea. Invariabil.
Am terminat rapid cartile aduse cu mine si am ramas fara gloante. Ii zic mamei, o carte frumoasa pe aici, nu ai si tu?
In cateva minute se intoarce ca o floare cu Saruta pamantul acesta de Ileana Vulpescu. Imi aduc aminte de ea. Mi-a impactat masiv adolescenta, atunci cand am savurat Arta conversatiei. O intreb pe mama cum este cartea, daca i-a placut. Imi zice linistita ca nu stie, ca nu e a ei, probabil am lasat-o eu aici. Eu sigur nu o lasasem, nici nu o vazusem vreodata in viata. Partea ciudata este ca parintii mei stau acolo doar cateva luni pe an si nu le calca aproape nimeni pragul. Cu atat mai putin cu carti in mana! Dar nu m-am mirat, m-am obisnuit complet cu modul in care imi apar cartile potrivite in viata. Ca prin minune.
Trei nopti intregi nu am dormit, iar, ziua, incercam sa fur orice moment de tihna ca sa mai devorez cateva pasaje. Doream sa ajung la ultima pagina, ca sa aflu cum se ispraveste intriga. In acelasi timp, ma lua cu panica cand ma gandeam ca se termina.
O carte pe care fiecare roman ar trebui sa o citeasca. E despre daci si romani, despre sangele nostru, despre istoria noastra, despre zvacul de dac din fiecare dintre noi. Este despre tara noastra superba si atatea detalii despre razboiul cu romanii, incat m-am simtit teleportata cu sute si sute de ani in urma.
Romanul este fictiune, imaginatie, fapte reale, toate imbinate intr-un cocktail delicios. Nu o poti lasa jos din mana. Te fascineaza. Este un omagiu adus pamantului nostru romanesc, un omagiu pentru stramosii nostri daci si pentru sfatuitorii lor batrani, pentru zestrea lasata de ei, pe care noi meritam sa o descoperim. Si nu ma refer la averea ingropata, ci la valorile uitate. Ileana Vulpescu ne da un bilet de calatorie direct spre Roma sau zidurile Sarmisegetuzei… si deschide direct portile fanteziei spre cine si ce am fost.
Ileana Vulpescu este o scriitoare remarcabila, cu un vocabular enciclopedic si cu o putere de neegalat in a combina istoria adevarata, fapte, date istorice cu povestea. Am urat istoria in scoala, dar o astfel de carte iti deschide un apetit de Flamanzila cand vine vorba despre noi, ca popor. Cauta cartea, ia-o in maini, miroase-i paginile si lasa-te infuzat de poveste!
“In viata trebuie sa inveti sa citesti printre randuri si in oameni. Sa citesti printre vorbele lor si chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteste mai mult decat un roman-fluviu, o privire – mai mult decat o biblioteca.”
“Daca nu stii ce sa ceri de la viata,
viata nu stie ce sa iti dea!”
Ileana Vulpescu