Ca intotdeauna, mi se intampla ceva uimitor cu cartile care ma dau pe spate. Ajung intamplator la mine, desi nu cred ca exista ceva intamplator pe lumea aceasta. Incerc sa imi dau seama cum a ajuns in mainile mele si nu imi aduc, efectiv, deloc aminte. Nu am cumparat-o, nu am primit-o cadou, nu mi-a adus-o cineva imprumut. Nu stiu, pur si simplu.
Dar simt ca a venit cand aveam mai mare nevoie de ea. Ne pregateam de vacanta in Creta, ma tot uitam la rafturile cu carti inca necitite si nu ma atragea nimic. Apoi am vazut-o, era pe masa, parca asteptand. Am intors-o rapid, caci deja eram aproape in intarziere si am citit aceste randuri, care m-au convins sa o pun in bagaj:
In fiecare zi imi alegeam cateva clipe pentru mine pentru a citi cateva pagini. Sunt ca o comoara ascunsa bine si dezgolita usor-usor, cu fiecare cuvant. Sunt lectii de viata invatate pas cu pas, uneori usor, uneori cu greu si transformate in certitudini. M-am intrebat dupa fiecare pagina: “Eu ce stiu sigur? Pentru ce as baga mana in foc din toate credintele mele?”
Ce sa iti zic, o cartulie cu atata intelepciune, atat de maiestuos si simplu asternuta pe hartie, rar am mai intalnit! A fost ca balsam pentru sufletul meu. De obicei, o pagina, maxim doua-trei cuprind o poveste de viata. Esente si iar esente, de suflet, de calatorii interioare, de evolutii, de iubire, de iertare, de productivitate, de noi insine.
Iar cand am ajuns acasa, am mangaiat-o pe coperta, care are o textura textila, nu de hartie, i-am multumit pentru tot ce mi-a adus si am asezat-o la loc de cinste. Aceasta este noptiera mea, in care tin doar cateva carti, extrem de putine. Acelea pe care nu le-as imprumuta niciodata, la care tin ca la ochii din cap, deoarece mi-au fost mentor si mi-au deschis o poarta spre mine insami, atunci cand ma asteptam mai putin. Si uneori seara, o mai iau, o deschid aleatoriu si mai recitesc o pagina.
O carte de savurat in tihna.
O carte de pastrat o viata.
O carte perfecta pentru cadou.