Aud deseori fraze care incep cu “m-am uitat in telefonul lui…” si care continua “ne-am certat groaznic pentru ca…”.
Iubirea nu e facuta sa fie pazita. Daca ajunge in acest punct, oare mai este ea iubire? In forma in care ar merita sa existe? Pura si increzatoare, incantatoare si menita sa ne ridice, altruista si empatica?
Ce viata e aceea in care trebuie sa iti pandesti consortul, fie el prieten, sot, amant sau mai stiu eu ce, sa se duca la toaleta ca sa sari ca un leopard pe telefonul lui si sa ii umbli pe unde nu ar trebui?
Ce viata e aceea in care perpetuu e un sambure de indoiala si o curiozitate distructiva, care uneori pot distruge si ceva ce era trainic? Caci ce induce acest gest, daca nu neincredere, lipsa de respect fata de cel caruia totusi, te-ai hotarat sa ii oferi inima ta?
Femeile rareori se inseala cand sunt inselate sau mintite. Intuitia lor le spune asta. Da, vrem dovezi… mai tot timpul sau macar sa ne asiguram ca e totul bine. Dar asa? Invadand spatiul celui drag, stand la panda ca poate poate ne minte, ne ascunde ceva?
E injositor, draga femeie! Ai respect! Pentru tine, in primul rand, si apoi pentru cel cu care iti imparti un anotimp sau o viata intreaga.
Da, o sa ma urasti pentru aceste cuvinte… dar asta e viata! Barbatii urasc sa li se umble prin telefon. Punct. Si pe buna dreptate.
Fii demna!