Destinul m-a condus prin vietile multor persoane si nenumarate fiinte mi-au pasit prin viata, sub diferite infatisari: amici, prieteni si prietene, confidenti si confidente, colegi de birou si colege de o tacla, iubiti carora le-am daruit bucati din inima mea, logodnici ce mi-au ramas in suflet ca parfumul de tei, un sot uimitor, dusmani si dusmance, cunostinte razlete carora le-am uitat si numele, colegi de gradinita, scoala, facultate, master si asa mai departe.
Sunt deja mii de oameni. Pe unii doar i-am observat, pe altii i-am iubit dincolo de propria fiinta. Cu unii am lucrat, cu altii am mers pana la capatul lumii si inapoi. Cu unii m-am certat, cu altii pastrez o relatie de amicitie ce deja e prinsa in rama deceniilor. Unora le-am scris scrisori de dragoste (din acelea pe hartie!), altora le-am impartasit din visurile si fricile mele, unora le-am intors spatele cand m-au ranit, altora le-am aratat ca putem gasi o solutie, dincolo de orice impediment.
Din toate aceste calatorii prin vieti umane, din toate aceste interactiuni, dar mai ales din relatiile si iubirile in care m-am evaporat, am observat un lucru legat de baieti si de mamele lor.
Inca o data, desi poate unele fraze suna a generalizare, este mai mult o forma de a afirma ce doresc sa subliniez cu acest articol. Sunt exceptii peste exceptii, cazuri individuale si aici e doar o problema mai generala pe care vreau sa o creionez. S-ar putea sa nu va placa ce o sa scriu mai jos, dar nu ma pot abtine!
Barbatii care raman in casa parinteasca pana la o varsta prea coapta sunt altfel decat unii care isi iau viata in maini de tineri. Stilul de a fi, independenta, responsabilitatile asumate, proactivitatea in ale casei si nu numai sunt foarte, foarte diferite de cele ale unui barbat independent, ce trebuie sa isi faca rostul de unul singur.
Ei aici, iau in calcul mai multe elemente. Nu ma refer doar la chilotii pe care li-i spala mamele si hainele frumos aranjate in sifonier, la mancarea perpetuu calda ce se asterne prin minune pe masa, a vaselor ce se spala ca in povesti cu zane, a camasilor calcate la dunga, a curateniei ce e un dat si nu un fapt. Desi e si asta o parte importanta, observ efecte negative mult mai profunde de atat.
Un barbat plecat la o varsta mai frageda, intre 18-26 de ani din casa parinteasca, prinde curajul de a trai viata mai intens, are incredere ca se poate descurca si singur, invata sa invarta mai bine o lingura intr-o cratita, realizeaza ca sosetele aruncate prin casa nu se spala singure, sunt mai liberi in gandire, dar si in actiune. Se bucura de libertatea de a fi acasa cu cine doresc, cand doresc, fara sa dea explicatii, fara ocolisuri si musamalizari.
A-ti lua viata in propriile maini, implicit si finantele, gasirea unui loc sa locuiesti, sa gestionezi toate elementele administrative singur, sa ai o jumatate cu care sa imparti viata in doi, dar si indatoririle ce se ridica de aici, sa lucrezi si sa fii independent… mi se par niste trasaturi absolut esentiale la un barbat adevarat.
Innebunesc cand aud asa-zisii “barbati” ca le cer mamelor bani sa iasa in oras. Inteleg ca ti-a dat viata, tot respectul pentru faptul ca te-a crescut pana la aceasta varsta (cu toate greutatile si sacrificiile acelei perioade), ca iti ofera tot ce are, pentru ca te iubeste mai mult decat orice pe lumea asta, ca te vrea fericit, indiferent de ce i-ai cere. Dar intelegeti ca parintii nu sunt fabrici sa ne intretina in viata. La un moment dat roata ar trebui sa se intoarca si noi sa ii sustinem pe ei, cu iubire si atentie, cu telefoane, un masaj, un tratament. Si nu ma refer aici la momentul cand boala si batranetea ii rapune. NU! Nu! Mai devreme. Mult mai devreme. Caci fara ei, noi nu am fi pe lumea aceasta. Mai lasati-i sa se bucure si de viata lor si nu sa munceasca pe branci sa sprijine niste dorinte superficiale.
Da, sunt momente in viata cand ajutorul lor este poate necesar, bine primit si tare apreciat, dar sa fie in ceva constructiv, ceva ce aduce un plusvaloare cuiva: sa va ajute la cresterea copilului, sa va imprumute din economiile lor pentru a va sustine sa va luati propria locuinta, sa va ajute pe ici, pe colo cu o mancare gatita, cu o factura platita, cu o vorba buna si o imbratisare cum numai la ei gasesti etc.
Barbati… plecati din casa parintilor si traiti-va viata independenti si invatand sa contati pe propriile puteri! Va fi tare necesar pentru momentul cand veti avea propria familie!
Mame si tati de baieti, mai ales, lasati-le loc sa invete sa fie independenti, caci din prea multa iubire si daruire, ii invatati cu un stil de viata, cu bani si o usurinta a vietii, care nu exista in lumea reala, cand vor fi doar ei, pe picioarele lor, fara voi prin preajma!
Gata! Atat am avut de spus!
“Men are what their mothers made them.”
Ralph Waldo Emerson