Din fire sunt un titirez, nu stau locului de nicio culoare, desi uneori chiar mi-as dori, dar parca imi pune cineva jaratec sub talpi. De doi ani de zile viata mea a facut un shift mare, mare de tot. Dinspre o viata orientata pe cuplu, vacante, dormit de voie, iesit fara oprelisti, trait totul la maxim si in viteza, lucrat pe capete… spre o mogaldeata de om, ce semana acum doi ani cu o boaba de mustar si acum abia tinem pasul cu ea prin casa, la ritualuri de somn si stat in casa mai mult decat ne-am dori, la o viata mai pasnica, cu care inca ne adaptam.
Anul acesta mi-am promis ca o sa imi mai fac timp si pentru mine, in sfarsit! Macar putin, macar pe alocuri. Sa mai crosetez la visurile lasate prin colturi de sertare, sa mai las sufletelul sa respire liniste si pace, in timp ce cafeaua nu mi se raceste, uitata pe undeva pana la miez de noapte, sa ma mai plimb fara sa car in marsupiu 9 – 10 kilograme in plus, sa mai admir si eu un muzeu, sa mai motai pe sub un copac din parc, sa mai am discutii de adulti cu prieteni nevazuti de prea mult timp.
Asa ca, am inceput anul cu mine pictand pe bolta mintii dorinte peste dorinte. De teama sa nu le uit, le-am asternut si prin jurnale. Unele mici, dar importante. Altele gigant, de inca nu stim de vor prinde contur anul acesta. Dar sa fie, am zis! De la inscrieri la semi-maratoane, la Australii si Noua Zeelanda, la city break-uri in formula completa, la citit ziarul pe o banca in parc, la gatit ceva nou-nout o data pe saptamana, ca sa mai iesim din rutina acelorasi mancaruri romanesti, si cate si mai cate!
Iata ca s-a facut mai! Iar, din tot ce mi-am dorit pana acum, ABSOLUT nimic nu a prins contur. Orice am planuit, a ajuns praf si pulbere. Orice am programat a trebuit anulat. Am ratat zboruri, evenimente importante de familie, cursuri de germana, iesiri in parc, raze de soare, vizitat nou-nascuti la maternitate… si cate si mai cate. Ai zice ca viata imi da un bobarnac de fiecare data cand incerc sa scot nasul de sub plapuma. De la raceli la otite, de la febra la carantina in casa cu saptamanile… totul tipa: “Stai locului! Unde te grabesti? Planifici ceva? Nope, just LET GO”!
Dar pentru mine, treaba asta cu Just Let Go e mai grea decat a conduce un tir, cu spatele, pe serpentine. Uite ca uneori esti pus la zid, fara drept de apel, fara drept la actiune. Cea mai grea lectie pentru mine se desfasoara sub ochii mei chiar acum.
Asa ca, ma lepad de asteptari. Las planificarea deoparte si las viata sa ma surprinda. Imi e greu, ma ia cu tristeti uneori, caci simt ca pierd carma vietii mele. Alteori ma enerveaza crunt starea asta, uneori ma bucur, alteori ma frustreaza, iar in unele zile, imi devine indiferent. Trec prin toate variantele de emotii de pe lumea aceasta, avand sentimentul grav de plutire in deriva. Sau poate, in sfarsit, sunt carmuita pe directia corecta, in timp ce eu ar trebui sa mai admir si norii pufosi de primavara si cerul albastru. Dar e greu, tare greu, pentru o fire din asta de foc ca a mea!
Si cand totul tipa la tine sa te mai potolesti si sa stai, mai ajung si mesaje haioase la tine. De exemplu, azi de dimineata, mi-au venit printr-un newsletter urmatoarele indemnuri ZEN, pe care m-am hotarat sa vi le impartasesc:
1. Fa doar cate un singur lucru. Pe rand.
Nici nu stiu cum se face asta, de obicei car un copil intr-o mana, in timp ce cu alta pun la spalat, gandurile imi sunt la lista de cumparaturi, ca in desenele animate cu Tom si Jerry. Chiar si acum… scriu, in timp ce savurez un mic dejun. Ha ha… da, merita incercat, clar!!!
2. Fa acest lucru incet si constient.
3. Fa acest lucru pana la capat, cu atentie.
4. Fa mai putin.
5. Pune spatiu, pauze intre lucrurile pe care le faci. Reculege-te.
6. Dezvolta-ti ritualuri.
7. Aloca-ti timp sau calupuri de timp pentru ceea ce este important pentru tine.
8. Dedica-ti timp doar pentru a sta.
9. Zambeste si ajuta-i pe ceilalti.
10. Transforma activitatile de a gati si de a face curat in meditatie.
11. Gandeste-te mai des la ceea ce e absolut necesar.
12. Traieste mai simplu.
“Daca esti incapabil sa afli adevărul chiar acolo unde esti,
unde altundeva te astepti sa-l gasesti?”
Dogen