Hawai’i-ul a fost, este si intotdeauna va ramane casa sufletului meu. Lacasul, caminul transformarii mele. Am ajuns o Alina si am plecat o alta, in cautare de sens si menire. Hawai’i a declansat transformarea spirituala, o calatorie ce inca are loc zi de zi, chiar si acum, dupa un deceniu. Sa traiesc in spiritul Aloha.
Vulcani activi de decenii, o natura luxurianta si atat de vibranta, oceanul in culorile lui Monet, de la albastru intens, la turcoaz vesel, la bleu-uri pastel, in care te scalzi plin de fericire. Delfini, balene, mii de pesti inimaginabil de colorati, raspanditi in Oceanul Pacific, inotand fara grija printre cele 20 de insule vulcanice si atoli. Descoperit de Capitanul Cook in 1778 si anexat Statelor Unite ale Americii in anul 1898, statul Hawai’i este statul curcubeelor. Lumea este vesela si relaxata, insulele au o energie aparte, parca de liniste interioara, in care, chiar daca te agiti, cumva natura te ajuta sa te relaxezi cu viteza luminii.
Insulele Hawai’i au devenit faimoase, pe langa frumusetea lor imbatabila, si din cauza atacului japonezilor asupra bazei navale Pearl Harbour din 1941, care a declansat intrarea decisiva a Americii in Al Doilea Razboi Mondial. Cu o populatie de peste 1 milion de locuitori, Honolulu este capitala insulelor Hawai’i. Paradoxal, in Moldova mea draga este chiar o vorba, atunci cand vrei sa pleci departe: “Ce, mai, vrei sa pleci in Honolulu?”. Nu de alta, dar, fata de Romania, Honolulu este exact la celalalt capat al globului. Ai ajunge mai repede, alaturi de Jules Verne, facand o calatorie prin interiorul Pamantului. Iar diferenta de fus orar este la fel de covarsitoare, de 12 – 13 ore!
Am scormonit prin jurnalele mele si am gasit agenda care mi-a fost prieten de nadejde in acea perioada. Am cules din ea cele mai dulci experiente pe care le-am trait acolo, am pescuit amintiri senine si m-am decis sa le astern aici. Pentru cei ce ajung pe acest taram binecuvantat de la capatul lumii, inspiratie sa le fie! Sau macar sa starneasca dorul de duca si pofta de imaginat, ca intr-o zi, vei pune si tu talpile acolo.
Stairway to heaven, Oahu, un loc ideal de admirat rasaritul.
Desi este interzis, in fiecare dimineata se gasesc cativa pasionati de aventura.
111 zile, calculate la ora, am petrecut in Hawai’i. Am lucrat pana la trei job-uri ca sa ma pot intretine si pentru a-mi indeplini toate visurile (toate sunt experiente), am locuit la etajul 31 al unei cladiri invecinate cu plaja Waikiki, de unde admiram magnificul Diamond Head si plaja, curcubeele si cerul de un albastru imposibil de descris.
Am scris doua articole despre cum am ajuns acolo si nu cred ca are rost sa ma repet, le gasesti aici si aici. Nu e nimic mai chinuitor decat sa imi aranjez amintirile intr-o structura logica, impartita pe cele trei insule pe care am trait si vizitat, Oahu, Maui si Big Island. Dar, pentru un fir rosu al povestii, ce sa fac, ma supun. Si e primul articol in care pun poze cu mine din timpul calatoriei, daca tot incalc stilul meu de a fi, macar sa o fac pana la capat.
Hawai’i-ul este un tinut de explorat. Este locul perfect pentru una ca mine, cu sute de experiente puse la dispozitie, cu variante peste variante de activitati, ba in apa, ba pe uscat, ba in aer… incat alegerea lor in cele 111 zile sa fi fost, de fapt, partea mai dificila. Majoritatea sunt gratuite sau ieftine, dar sunt si unele usturator de scumpe. Mai ales pentru studenta de mine de atunci, care avea trei job-uri ca sa poata sustine, toate nebuniile de idei ce ii treceau in fiecare milisecunda prin inima si minte.
In zilele noastre cautam rapid etimologia unui cuvant si intelegem ce inseamna. Se poate face aceasta si cu semnificatia cuvantului Hawai’i, doar ca s-ar pierde un mare cufar de intelepciune si cunostinte antice, ce subzista in spatele numelui. Indigenii (Kanaka) considera ca limba hawaiana sau “‘Olelo Hawai’i”, cum o numesc ei, este o limba culturala antica, vie, tresare si vibreaza cand o rostesti, isi imprima energia prin cuvintele alese si pronuntate cu voce tare. Desi limba este formata din doar cinci vocale, sapte consoane si un apostrof foarte harnic, au pana la 100 de cuvinte diferite pentru “ploaie”. Daca e sa ne limitam la etimologie, HAWAI’I este compus din:
– HA, inspiratia vietii. Cand indigenii se intalnesc, ei se saluta unindu-si fruntile si inspirand profund. Haole Ha reprezinta inspiratie, spirit. Acest semn de salut era si este o forma de a arata ca esti spirit, inainte de corp, ca esti suflet inainte de carne. Ca esti viu. Nu intamplator, i-au numit pe colonizatori Ole No – fara respiratie, ca si cand nu ai fi conectat cu propriul spirit, aproape ca un zombie, ca un mort.
– WAI, apa. Pentru noi semnifica doar apa, dar pentru Kanaka, localnici, apa este totul. Pe apa au ajuns la aceste insule, stiind ca pamantul este rotund si nu plat, cum se vehicula la acel moment. Apa reprezinta viata, miscare, uniune, purificare si abundenta. Pentru ei, apa este esenta vietii insasi.
– ‘I, care semnifica Dumnezeu. Polinezienii cred in mai multi zei, de aceea ei ar traduce ‘i ca locul zeilor si nu doar Dumnezeu, ca noi, europenii. Pentru ei Dumnezeu nu este doar undeva, sus, in cer, ci Dumnezeii sunt peste tot, in munti, in lava, in ploaie, in arbori, in noi. De aici si conexiunea lor cu natura, in care gasesc raspunsuri si la care revin cu fiecare ocazie.
OAHU
In timp ce ma plimbam pe faimoasa plaja din Hawai’i, Oahu, Ala Moana Beach Park, observam ca, in fiecare seara, cativa norisori se miscau inspre muntii Manoa si craterul Diamond Head.
Atunci prietenii mei hawaiieni mi-au povestit ca, pentru ei, norii sunt elementul masculin, barbatul, in timp ce muntele reprezinta femininul, elementul yin. De aceea, in fiecare seara, fara exceptie, masculinul se intoarce la feminin, norii revin inspre munte, acasa.
Melancolie, in mine, in timp ce noapte de noapte ma plimb pe plaja, ascultand oceanul, privind stelele, simtind nisipul auriu si visand. Nu cred ca am visat vreodata mai mult ca in perioada mea Hawai’i, cum o numesc. Ma simteam ca si cand, zi de zi, vorbeam cu Universul, cu Dumnezeu, cu Marele Infinit, iar in mine siroiau mii de idei, de planuri, de dorinte, de visuri. “If you want something in life, reach out and grab it.”… au scris degetele pe muchia agendei. Aveam un palmier al meu, declarat teritoriu personal, crescut paralel cu pamantul si frunzele inspre ocean. Ma cocotam in el si puteam sa stau cu orele acolo, nesimtind cand timpul se dilata pe ceas, ca in picturile lui Dali, in timp ce, in mine, totul parea cuprins in doar cateva secunde. Odata la cateva zile, urcam si la Diamond Head, un crater imens, unde poti sta si admira peisajul de sus, cum intreaga plaja Waikiki freamata, iar oceanul pare asa linistit. Parca motaie.
Kahala Mandarin – plaja si micul dejun. Cand aveam cate o jumatate de zi libera, ma cocotam pe moped si veneam aici. E un hotel, la care nu imi permiteam atunci sa stau, cu o plaja tare frumoasa si linistita. Au hamace si deseori admiram nuntile care aveau loc, visand ca intr-o zi, voi avea si eu una la fel. Sa te casatoresti inconjurat de cele patru elemente ale naturii, aerul dulce-sarat, apa oceanului, pamantul vulcanic al insulei si focul de la faclii, mi se parea divin. Scriu deseori in jurnal ca aici e “asa frumos, ca intr-un vis, din care nu mai doresc sa ma trezesc.”
Tot cu moped-ul mergeam uneori pana sus, spre North Shore, unde, la un moment dat, aparea in zare o dugheana de restaurant, intr-o rulota ca vai de capul ei. Toti localnicii pe care ii stiam mergeau acolo pentru a se desfata cu o portie de creveti in unt. Ce creveti! Si ce buuun era totul, desi locul arata atat de darapanat. Daca e ceva ce iubesc sa fac, oriunde merg in lume, este sa mananc ca localnicii, de pe strada, in dughene, in carciumi unde nu ai intra nici picurat cu ceara. Si nu m-a dezamagit pana acum niciodata. Desi da, trebuie sa depasesti putin ideile de imbolnavire, ganduri despre igiena culinara si daca bucatarul s-a spalat pe maini. Dupa aceea, tot cu moped-ul faceam cale intoarsa pe partea celalalta a insulei, incat un cerc se creiona pe harta, cu mine conducand un moped vechi, ce pufaia din cand in cand. Nu l-as fi schimbat cu nicio masina, iubeam senzatia de libertate ce mi-o conferea. Ma opream in acest cerc, la Sunset Beach, Laniakea Beach sau Popukea Beach ca sa inot si sa admir peisajele fara de cusur. Si intotdeauna mai adaugam o noua plaja, ca sa descopar cat mai mult din ce are Oahu de oferit.
Am fost binecuvantata sa fiu introdusa unei Kahuna, femeie inteleapta, o combinatie de saman, cu vindecator, cu intelept, cu terapeut, cu sfatuitor, cu psiholog, clarvazator, conexiunea dintre om si natura, povestitoare si ce mai vrei tu. Cand te intalnesti cu una, din aceasta adevarata, ti se ridica parul pe mana, simturile ti se ascut si ai senzatia ca citeste totul in tine, ca intr-o carte larg deschisa. O colega de-a mea era ruda cu ea si de 15 de ani era ucenica, invata si practica intelepciunea ancestrala, transmisa doar din generatie in generatie, celor alesi. Nu ma pricepeam eu la spiritualitate deloc la acea vreme, credeam ceea ce invatasem in scoala si ceea ce imi transmisese familia. Am stat mai bine de o ora cu ea, pe varful unui munte, in plina conexiune cu toate elementele. Daca nu as fi trait pe pielea mea aceasta experienta, sigur as fi crezut ca e doar o poveste de pescari, care evident exagereaza.
Dar nu, transformarea mea acolo a inceput, maini in maini cu ea, privire in privire, frunte lipita de frunte, inspirand. Mi-a zis de reincarnare, un concept atat de nou pentru mine la acea vreme, incat imi venea sa o iau la fuga. Dar se simtea in corp ca un adevar, vibra, asa ca am ascultat. Mi-a “inmanat” numele meu Hawai’ian, cu ochii inchisi si cu miscari dinspre inima spre inima, mi-a explicat ce inseamna si care imi e drumul, de ce am ajuns acolo si de ce portile se inchid, ca sa pot pleca din nou, caci nu e locul unde o sa raman momentan. Care e menirea si la ce sa fiu atenta. M-a mangaiat pe crestet, ca o mama blanda si intelegatoare, si a zis ca e o binecuvantare sa ne revedem, din nou, in aceasta viata. Eu inca mai puneam bariere, abia ani multi mai tarziu, am putut procesa complet aceasta traire, dincolo de viata vizibila si cele cinci simturi de baza.
Intr-o zi, visam cu ochii deschisi la un sarut. Un sarut atipic. Cu un delfin. Vazusem o poza intr-o brosura, iar acum mintea mea rumega unde si cum pot sa fac asta, fara sa platesc prea mult. In stilul meu personal, ma apuc sa vorbesc de aceasta dorinta in stanga si in dreapta. Cand tu faci un pas, decis, hotarat, Universul va face 100 inspre tine. Se pare ca fratele sefului de la unul dintre job-uri lucra la Sea Life Park, asa ca m-a ajutat cu o intrare si o balaceala pe cinste cu delfinii. I-am hranit, am inotat impreuna, le-am simtit bataile inimii, i-am mangaiat pe “pielea” ca de catifea, l-am pupacit pe obraz pe unul dintre ei. A fost o zi atat de uimitoare pentru mine, incat am zburdat de fericire ca un copil, mergand pe strada si sarind, din cand in cand, ca Stan si Bran, in aer. Tinteste spre luna, chiar daca ratezi, vei cadea printre stele. In cazul meu intr-o piscina cu delfini pupaciosi.
In insulele Hawai’i poti sa explorezi sute de plaje, unele cu nisip auriu, unele cu nisip negru vulcanic, altele cu nisip rozaliu de la corali, altele cu nisip verzui de la alge. Dintre toate, e una care a intrat direct in sufletul meu si mi-a ramas preferata. Lanikai Beach. Nisip ca faina, culorile oceanului sunt in degrade de la transparent la verde turcoaz si pana la un albastru intens, energia locului este asa relaxanta, incat nu poti sa te opresti din a te minuna. La cat de pur si perfect este totul, asa in salbaticia naturii… Iubeam sa inchiriez un kayak si sa ma duc la cele doua insule ce se vad in zare. Par sa fie aproape, dar nu este chiar asa, atunci cand vaslesti prin curentii oceanului. Aici am fost la o petrecere data de localnici si am dansat pana cand noaptea s-a transformat in zi. Sa vezi rasaritul dupa ore de dans cu tine insati, cu emotiile si gandurile tale, cu foc de tabara de plaja, cu muzica hawaiiana cantata live… e aproape metamorfozant.
International Market Place, langa plaja Waikiki din Oahu, locul unde ma aflam deseori, caci aici se desfasura unul din job-urile mele. Poate nu e cel mai impresionant loc, dar de atatea zeci de ori am ras aici, uneori cu lacrimi de fericire, de atatea zeci de ori am vazut show-urile de dans traditional hawaiian, cu atatia localnici m-am imprietenit si cu atatea sute de turisti am vorbit, incat pastreaza un loc special in sufletul meu. “Oamenii vad doar ceea ce sunt pregatiti sa vada” zice Ralph Emerson si ii dau crezare. Magia e peste tot, trebuie doar sa o vedem. Uneori, in pauza, mergeam la prietenii mei japonezi (care sunt foarte multi, de altfel) si comandam o supa Miso si apoi, cu o regularitate incapatanata, savuram inghetata Mochi cu diferite arome. Doamne, Dumnezeule, ce deliciu! Artificii papilare!
Free spirit. Intr-o zi, admirand un curcubeu dublu de toata cinstea, o noua dorinta prinde radacini… sa sar cu parasuta, sa vad totul de sus, sa schimb perspectiva. Doua saptamani mai tarziu ma trezesc intr-un avion, ce urca vertiginos la mii de metri inaltime si simteam cum frica imi strange stomacul intr-o nuca, cum gatlejul mi se usuca fara voie. Ma mai uitam pe fereastra si, cu cat urcam, ma intrebam “Alina, ce a fost in capul tau? Alina, in ce te-ai bagat?”. Eh, asta pana cand am sarit. Iar frica si toate gandurile au fost inlocuite de valuri de adrenalina, de imagini cum doar la Discovery Channel mai vazusem, trecand prin norisori de vata, inima pompand fericire prin celule si eu chiuind de extaz. Saream cu parasuta pentru prima oara in viata! Iar ceea ce traiam si vedeam, in acele secunde de cadere cu o viteza fulminanta, cu greu a mai putut fi surclasat de altceva in viata asta. Si abia astept sa retraiesc sentimentul.
Incerc sa triez pozele si amintirile, sa nu scriu chiar un roman aici, dar e foarte greu. Intr-o pauza de pranz de la serviciu, m-am imprietenit la masa cu un vanzator de bilete. Mi-a facut o oferta imbatabila la un Dinner Cruise, incat, in doar cateva ore am fugit repede sa ma schimb si apoi, sus, pe vaporas cu mine. A fost o seara linistita, in vartejul vietii create de mine. Am luat si jurnalul cu mine, in care am scris pagini intregi despre puterea gandurilor si a visurilor. Cum, ceea ce plantam in gand, cu perseverenta si dedicare, devine realitate. Daca nu eram acolo, savurand cina in lumina difuza a apusului de la capatul lumii, probabil sunau a gol, dar cum puteam sa le mai neg puterea si influenta, cand toata realitatea striga la mine ca se adeveresc? Am facut o adnotare pe care am subliniat-o de s-a rupt si pagina: “Singurele limitari sunt cele pe care ni le punem singuri in minte.” Daca eu, Alina, o provinciala cu accent moldovenesc, nascuta intr-o familie simpla din Focsani, fara mijloace financiare si doar cu puterea visurilor si a ambitiei am ajuns in Paradis… de ce nu ar putea oricine altcineva in lume, daca si-ar dori cu adevarat?
La putin timp dupa aceasta experienta, mi-am notat tot ce doresc sa mai traiesc in Hawai’i. Desi imi doream enorm, enorm sa ma mut acolo, a fost foarte dificil in 2008, cand deja incepuse marea criza din America. Doar ilegal as fi putut sa raman (exclus complet, nu se suprapunea cu sistemul meu de valori bine plantat in copilarie de parinti) sau casatorindu-ma “pentru viza”, ceea ce nu as fi facut niciodata. Afaceri cu iubirea, nu multumesc!
Iar firmele dadeau afara pe capete, oricat am cautat, nu isi batea nimeni capul sa imi faca mie viza si permis de munca. Dar am acceptat ca Hawai’i e un capitol de viata, un loc unde m-am schimbat. Dar calatoria continua.
Sus pe lista mea se afla Waimea Beach si Waimea Waterfall, de pe North Shore. Am plecat cu gasca si ce zi pe cinste a fost!!! Waimea Cliff este cunoscuta pentru sarituri in ocean, toti inoata pana la ea, pentru a sari in gol. Fie de sus, din varful ei, fie de pe la mijloc. Dupa doua sarituri de la circa 10 metri inaltime m-am linistit, iar doua zile m-a durut osul coccisului de la impactul cu apa. Iar Waimea Waterfall e un locsor de vis, unde poti inota si poti sta chiar sub cascada, cu apa vie siroind peste tine. M-a minunat sa vad cum un curcubeu se forma chiar la picioarele mele, la impactul picaturilor de apa cu stanca, in pline raze ale soarelui. Asa ca, pentru prima si singura oara in viata, am calcat la propriu pe un curcubeu. Nici nu pot reda in cuvinte cum se simte asta pe dinauntru. Totul in tine percepe ca exista o magie a vietii, invizibila, dar de mii de ori mai puternica decat orice este vizibil.
Dupa plaja, plaja, nisip, nisip, soare, soare, munca, munca… mi se facuse asa de dor de padure, copaci, cascade, umbre, racoare.
Amintirea Carpatilor ma bantuia, asa ca am plecat sa imi linistesc dorul de casa. Am mers ore prin padure, in cautarea cascadelor Manoa. Desi nu seamana nici cat negru sub unghie cu padurile Romaniei, aerul racoros al padurii m-a linistit. Il cautam pe Vrajitorul din Oz sau pe zanele padurii cu coada ochiului, pentru ca padurea e ca un lacas, aproape fermecat. Ploua din senin. Iar. Atat de tipic pentru Hawai‘i. O ploaie uimitoare care imi facea pielea de gaina. Ca un botez, purificare a gandurilor si a sentimentelor. Iar dupa ea, vine curcubeul. Apare de fiecare data un curcubeu pe cerul senin al insulelor, conteaza doar sa fii la locul potrivit pentru a-l vedea. Am inotat in cascada de aici (acum e posibil sa fie interzis accesul), in timp ce picaturile calde imi cadeau pe fata. M-am racorit si am multumit. Multumeam Universului de fiecare data cand o dorinta mi se indeplinea, cand inca un coltisor de insula era explorat. Si mi-am notat in jurnal, pe doua pagini, cu cele mai mari litere posibile mie: “Have you ever thought to say Thanks in advance for the magic that is about to be unleashed?”. Te-ai gandit vreodata sa multumesti in avans pentru magia care sta sa se dezlantuie?
De stiam eu atunci ca, in cateva zile, urma sa am o experienta, pe cat de uimitoare, pe atat de infricosatoare, ehe! nu stiu cat as mai fi multumit in avans?! Am mers in trei la Hanuma Bay sa facem snorkeling. Eu dau din maini si din picioare, daca asta se cheama inot, dar nu am fost niciodata o inotatoare desavarsita. Dar, la cat de nebuna si inconstienta sunt, asta nu conta asa mult cand ma pregateam sa fac snorkeling in locul declarat ca unul dintre cele mai faine zone pentru snorkeling, din Hawaii si din lume. In plus, coechipierii mei, pareau ca stiu ce fac. Am inotat mult, totul parea sa fie un imens acvariu, populat de cele mai impresionante neamuri de pesti colorati, de broaste testoase imense, de corali. Oceanul se picteaza in atatea culori, care se schimba in functie de cum bate lumina soarelui, incat te intrebi daca mai traiesti sau ai murit si faci snorkeling in Paradis?! Doar ca, nu stiu cum, prinsa in fascinatia momentului, am fost destul de mult trasa de curent inspre iesirea din golful creuzet, am luat ceva apa la bord si simteam ca, daca nu ma trage cineva de acolo… atunci… s-ar putea sa nu mai ies. Nu a fost singura mea experienta aproape mortala, in apa. Dar noroc cu ai mei coechipieri, care m-au apucat fiecare de cate o toarta si m-au adus mai spre interior, unde mi-am revenit cu respiratia si m-am jurat ca aici nu mai intru. Dar merita, din plin. Nu gasesc epitete suficient de puternice pentru a descrie cat de uimitoare este experienta, ce diversitate marina se gaseste pe un petic atat de mic de pamant hawaiian. Oricum, poza nu este fidela, golful este mai mare si mai generos decat pare aici.
Cuvintele cel mai des intalnite in Hawaii sunt Aloha si Mahalo. Mahalo este minunatul multumesc. Aloha este folosit in orice context ca forma de salut, ca forma de zambet, ca forma de a-ti lua la revedere de la cineva, ca forma de a-ti exprima bucuria. Insa etimologia ascunde in spatele acestui Aloha informal, o semnificatie mai profunda. Alo inseamna fata, iar Ha, acest magic Ha (care se gaseste si in Hawai’i) reprezinta suflet sau inspiratia vietii. Astfel, Aloha reprezinta spiritul salutand spiritul fata in fata, atunci cand doua persoane se intalnesc. O alta forma de Namaste, care inseamna acelasi lucru. Ce frumos mi se pare, cand o cultura respecta si intelege ca noi, oamenii, suntem mai mult decat aceste corpuri ambulante.
Hawai’i este si Edenul surferilor, mai ales pe North Shore, daca esti experimentat. Era bineinteles pe lista mea, dar parea atat de usor de facut, doar mergand cinci minute pana la Waikiki si vorbind cu prietenii mei de acolo, incat am tot amanat. Si iar am amanat, pana cand eram deja in avion spre Romania si am realizat ca nu am facut deloc surfing. Una dintre colegele mele era o surferita extrem de talentata si mai ieseam in oras cu ea si prietenii ei. Uhhh, maiculita, ce priveliste! Erau toti blonzi de la soare si bronzati, cu corpuri perfecte si accent haios. Dar, cum se spune, mai lasa ceva de facut si pentru data viitoare cand revii in Hawai’i, na’, iaca, surfing-ul sa fie! Pe aceeasi lista mai este si zborul cu elicopterul pentru a vedea maiestria naturii, in completa desavarsire.
Insa, am descoperit ca ananasul nu creste in copaci, asa cum imi imaginam eu, ci bine-mersi ca varza, intr-un boschet simpatic. Vizita si traseul facut la plantatia de ananasi Dole, cea mai cunoscuta la nivel mondial, mi-a bucurat nu doar papilele gustative, ci si nevoia de a invata perpetuu.
In unele seri mergeam la hotelul Hilton Hawaiian Village Beach Resort, din inima Waikiki-ului, unde savuram un cocktail si puteam sa admir gratuit show-ul traditional hawaiian, ce are loc in fiecare saptamana, iar, in plin sezon, chiar zilnic. Iubesc sa ascult muzica hawaiiana, sa admir localnicele dansand faimosul Hula ʻAuana si Hula Kahiko sau localnicii dansand cu focul si strigand plini de forta, pe fundal de briza oceanului, printre faclii si rasete de turisti. Ah, si in fiecare vineri este show de artificii, care incepe la 19:45!
Sarit cu parasuta, diving, surfing, tracking, catarat, inotat pe mai multe plaje in aceeasi zi, explorat golfuri, parasailing, plimbari cu barca la rasarit sau apus, vizitat locuri incarcate de istorie, inotat cu delfinii, snorkeling, kayaking, lenevit la plaja, admirat show-urile cu dansuri si muzica traditionala hawaiiana, inotat cu rechini, calatorii culinare, admirat peisaje fara de egal, intalnit localnici si stat cu ei la povesti, mers cu submarinul sau cu barci cu podea de sticla, tiroliene si rapel, calatorii de admirat balenele albastre sau delfinii, paddle boarding, explorat cratere vulcanice, jetpack, inotat langa cascade sublime, inchiriat moped si simtit libertatea si vantul sufland prin par, camping, dormit sub cerul instelat, admirat curcubee duble, trait, vibrat, explorimentat. Hawai’i, un vis, o suflare, un paradis.
You are the master of your faith,
the captain of your soul.
Choose wisely.
Who you become.